Papa Francisc: Ascultarea de Dumnezeu şi curajul de a schimba drumul
16.04.2015, Vatican (Catholica) - Cine nu ştie să dialogheze nu este ascultător faţă de Dumnezeu şi intenţionează să îi facă să tacă pe cei care predică noutatea lui Dumnezeu, a spus Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată joi, 16 aprilie 2015, dimineaţă, în capela Casei Santa Marta din Vatican. Lecturile liturghiei zilei ne vorbesc despre ascultare. Ascultarea, a observat Papa, „ne duce de multe ori pe o cale care nu este cea despre care eu cred că ar fi, existând o alta”. A fi ascultător înseamnă să ai curajul să schimbi calea, „atunci când Domnul îţi cere acest lucru”. „Cine este ascultător are viaţă veşnică”, „dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne asupra lui”, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican.
În prima lectură, luată din Faptele Apostolilor, fariseii şi cărturarii pretind ca discipolii lui Isus să nu mai predice Evanghelia poporului: se mânie, „sunt plini de gelozie, pentru că în prezenţa lor au loc minuni, iar poporul îi urmează, numărul celor credincioşi crescând tot mai mult”. Îi întemniţează, însă noaptea, Îngerul lui Dumnezeu îi eliberează, ei revenind la predicarea Evangheliei. Reţinuţi şi interogaţi, Petru răspunde ameninţărilor marelui preot: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni”. Însă cărturarii şi fariseii nu înţelegeau acest lucru.
„Aceştia erau învăţaţi, studiaseră istoria poporului, profeţiile, legea, cunoşteau întreaga teologie a poporului, revelaţia lui Dumnezeu… ştiau totul dar erau incapabili să recunoască mântuirea lui Dumnezeu. De ce, însă, această împietrire a inimii? Căci nu este vorba doar de încăpăţânare. Aici este vorba de duritatea inimii… Ne-am putea întreba: care este parcursul acestei încăpăţânări, al acestei durităţi a minţii şi a inimii?”
„Istoria acestei încăpăţânări, itinerariul acesteia este unul al închiderii în sine, al lipsei de dialog, al incapacităţii de a dialoga cu ceilalţi. De ce interpretau astfel? O făceau pentru a explica legea cu o şi mai mare precizie, însă erau închişi faţă de popor, faţă de propriul popor. Erau închişi, iar lipsa de dialog şi închiderea inimii i-au făcut să nu fie ascultători faţă de Dumnezeu. Aceasta este drama acestor învăţători ai legii din rândul poporului israelit, al poporului lui Dumnezeu: nu ştiau să asculte, să dialogheze. Dialogul se face cu Dumnezeu şi cu fraţii”.
Semnul prin care se recunoaşte faptul că o persoană „nu ştie să dialogheze”, că „nu este deschisă faţă de glasul Domnului, semnelor pe care Dumnezeu le face în rândul poporului” este furia şi dorinţa de a-i face să tacă pe toţi cei care predică noutatea lui Dumnezeu, adică – în cazul textului biblic – învierea lui Isus. Nu au dreptate să facă acest lucru dar ajung la acest gest. Este un itinerar dureros, tot ei fiind aceia care i-au plătit pe paznicii mormântului să spună că discipolii ar fi furat trupul lui Isus. Aceştia sunt capabili de orice doar pentru a nu se deschide faţă de glasul lui Dumnezeu. La finalul predicii, Pontiful a invocat harul lui Dumnezeu asupra acelora care au misiunea de a transmite poporului învăţătura lui Dumnezeu, pentru a fi deschişi dialogului şi a-şi schimba comportamentul, astfel încât mânia Domnului să nu rămână asupra lor.
