25 de ani de la consacrarea episcopală a PS József Tempfli
22.04.2015, Oradea (Catholica) - PS József Tempfli a fost Episcop al Diecezei romano-catolice de Oradea în 1990 şi 2009, după care a devenit Episcop emerit. Prelatul s-a născut pe 9 aprilie 1931, a fost hirotonit preot pe 31 mai 1962, iar consacrarea episcopală a avut loc la 26 aprilie 1990. Anul acesta se împlinesc deci 25 de ani de la consacrarea episcopală, ocazie cu care actualul Episcop romano-catolic de Oradea, PS László Böcskei, a dat un mesaj pe care preoţii să îl citească duminica aceasta credincioşilor, cu care să se şi roage la intenţia Ierarhului emerit. Redăm integral mesajul:
În urmă cu 25 de ani, după evenimentele din decembrie 1989 mulţi dintre noi am simţit că odată cu căderea regimului dictatorial ne putem bucura nu doar pentru libertatea dorită, dar mai ales pentru darul iubirii şi al fidelităţii lui Dumnezeu arătată nouă şi de această dată. Căci Dumnezeu este cel care şi în cele mai grele încercări conduce poporul său la „libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu”(Rom 8, 21). Schimbările neaşteptate şi sentimentul libertăţii care ne-au copleşit, au întărit în noi speranţa, că în viaţa noastră se va reinstaura cât de curând atât de mult dorita normalitate. După ce ne-am revenit din bucuria prilejuită de experimentarea libertăţii redobândite, după acel memorabil Crăciun din anul 1989, în jurul nostru a început marea reaşezare a lucrurilor. Din prima clipă am sperat şi am aşteptat ca situaţia de normalitate amintită să revină şi în viaţa Bisericii noastre. Am aşteptat ca depăşind calitatea de”toleraţi”, Biserica noastră să-şi poată organiza din nou în mod liber viaţa de credinţă, continuând prin activităţile sale ceea ce înaintaşii noştri au realizat şi construit, au păstrat şi transmis timp de aproape o mie de ani, cu multă grijă şi cu multe jertfe, chiar şi în dieceza noastră, spre mărirea lui Dumnezeu şi pentru binele sufletesc şi trupesc al oamenilor.
Cât de minunat a fost să putem lua la cunoştinţă la scurt timp recunoaşterea oficială a vechilor dieceze istorice, dar o bucurie şi mai mare ne-a umplut atunci, când Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, pe care acum îl cinstim deja în rândul sfinţilor, în fruntea Diecezelor rămase multe decenii fără Episcopi, a numit Episcopi diecezani noi, oferind şi pe această cale un semn de recunoştinţă pentru fidelitatea de care au dat dovadă credincioşii noştri în anii grei de restrişte. În rândul Episcopilor diecezani nou numiţi s-a aflat şi noul Episcop al Diecezei de Oradea, Excelenţa Sa Tempfli József, care a fosta primit consacrarea episcopală în data de 26 aprilie 1990, prin impunerea mâinilor Eminenţei Sale, Cardinal Paskai László, Arhiepiscop de Esztergom-Budapesta, în calitate de consacrator principal, alături de cale s-au aflat Excelenţa Sa Gyulay Endre, Episcop de Szeged-Csanád, respectiv Excelenţa Sa Bálint Lajos, Episcop de Alba-Iulia. După o perioadă grea şi încercată, Dieceza de Oradea a primit din nou un Episcop, cel de-al 81-lea în ordine cronologică din istoria Diecezei. A fost un prilej de mare bucurie pentru Biserica noastră locală, credincioşii întărindu-se în credinţă, căci din nou s-au simţit sub ocrotirea păstorului ales şi consacrat.
Amintindu-ne aceste evenimente, îi invit din nou pe confraţii mei preoţi, persoanele consacrate şi pe toţi credincioşii, ca după 25 de ani să îi mulţumim cu bucurie înnoită lui Dumnezeu pentru bunătatea Sa, cu care ne-a călăuzit mai departe chiar şi în mijlocul provocărilor timpurilor noi, aducându-i mulţumire mai ales pentru faptul că prin prezenţa şi activitatea Episcopului Tempfli József am putut experimenta mulţi ani de-a rândul îngrijirea şi dragostea pastorală. El este cel care, urmându-şi Învăţătorul, şi-a servit Dieceza şi poporul cu dăruire şi conştiinciozitate. A construit biserica spirituală, în timp ce s-a străduit să întărească şi structura vizibilă a Bisericii, pentru ca moştenirea Sfântului Rege Ladislau să poată face faţă cu forţe proaspete şi reînnoite provocărilor şi sfidărilor vremurilor noi. Chiar şi acum, când puterile sale trupeşti sunt foarte limitate, Episcopul nostru emerit se roagă pentru Dieceza sa, pentru toţi preoţii, persoanele consacrate şi pentru toţi credincioşii.
Cu ocazia celei de a 25-a aniversări a consacrării episcopale, să ne adunăm cu dragoste şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu în jurul iubitului nostru Ierarh, mulţumindu-i pentru tot ceea ce a înfăptuit pentru preoţi şi persoanele consacrate, pentru comunităţile parohiale, pentru toţi credincioşii, pentru Dieceza noastră şi pentru întreaga Biserică. Să îl amintim în rugăciunile noastre, cerând ca Sfânta Fecioară Maria, mama preoţilor să îl aibă în ocrotirea sa iubitoare şi mângâietoare. Ca semn al iubirii şi recunoştinţei noastre, să ne dedicăm şi noi întru totul lui Dumnezeu, să ne orientăm vieţile spre Isus, în timp ce cu atitudine curajoasă şi străduinţă necontenită, cu încredere deplină în Domnul Dumnezeul nostru să slujim cu devotament poporul şi Biserica Sa. Pentru aceasta cerem binecuvântarea părintească a Ierarhului pe care cu toţii, clerici, persoane consacrate şi credincioşi ai Diecezei noastre îl aniversează cu bucurie şi recunoştinţă! Doamne ne rugăm ţie pentru părintele nostru cel bun. Ascultă şi primeşte-ne rugăciunea. Dăruieşte-i harul Tău ca în toate să înfăptuiască voinţa Ta sfântă. Dăruieşte-i putere şi curaj, iar în mijlocul suferinţelor şi încercărilor, Duhul Sfânt să îi ofere alinare!