Papa Francisc: Nu vă temeţi de surprizele înnoitoare ale Duhului Sfânt
28.04.2015, Vatican (Catholica) - Biserica înaintează datorită surprizelor Duhului Sfânt, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată marţi, 28 aprilie 2015, dimineaţă, în capela Casei Santa Marta din Vatican. Inspirându-se din prima lectură a Liturghiei zilei, luată din Faptele Apostolilor, care ilustrează predicarea Evangheliei la păgâni, Pontiful a subliniat că şi astăzi trebuie avut „curajul apostolic” pentru „a nu reduce viaţa creştină la un muzeu cu amintiri”, citim pe situl Radio Vatican.
Discipolii lui Isus, odată sosiţi la Antiohia, au început să le predice nu doar evreilor ci şi grecilor, o mare parte dintre ei crezând şi convertindu-se la Domnul. Fragmentul biblic care prezintă acest episod i-a inspirat Pontifului o reflecţie privind importanţa deschiderii faţă de noutatea Duhului Sfânt. În acea vreme, mulţi se agitau la ideea predicării Evangheliei şi celor care nu erau evrei, însă când Barnaba a ajuns la Antiohia „a văzut harul lui Dumnezeu” şi s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână în Domnul cu inimă neclintită.
De altfel, a subliniat Papa Francisc, şi în profeţii se spunea că Domnul va veni să mântuiască toate popoarele, aşa cum este scris în capitolul 60 din Cartea lui Isaia. Cu toate acestea, mulţi nu înţelegeau aceste cuvinte: „Nu înţelegeau. Nu înţelegeau că Dumnezeu este Dumnezeul noutăţilor: ‘Eu înnoiesc totul’, ne spune. Duhul Sfânt a venit tocmai pentru aceasta, pentru a ne reînnoi, făcând continuu această muncă de reînnoire. Acest lucru ne cam înfricoşează. În cursul istoriei Bisericii putem vedea câtă teamă a existat faţă de surprizele Duhului Sfânt. Dumnezeu este un Dumnezeu al surprizelor”.
Pontiful a explicat totodată că noutăţile sunt diferite între ele, doar unele venind de la Dumnezeu. Cum pot fi însă deosebite unele de celelalte? Atât despre Barnaba cât şi despre Petru se spune că sunt oameni plini de Duhul Sfânt. În amândoi există Duhul Sfânt care face posibilă vederea adevărului. Căci noi, de unii singuri, cu inteligenţa noastră, nu suntem în măsură să vedem adevărul. Doar Duhul Sfânt ne ajută să înţelegem adevărul şi să recunoaştem vocea lui Isus: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, iar ele mă urmează”.
„Mersul înainte al Bisericii”, a spus Papa, „este opera Duhului Sfânt”, care ne face să ascultăm vocea Domnului. „Şi cum pot face pentru a fi sigur că vocea pe care o aud este vocea Duhului Sfânt?”, a continuat. „Rugându-ne. Fără rugăciune nu este loc pentru Duhul Sfânt. Să îi cerem lui Dumnezeu să ne trimită acest dar: ‘Doamne, trimite Duhul Tău asupra noastră pentru a putea înţelege în orice moment ce trebuie să facem'”. A continua să se facă cum s-a făcut mereu este o alternativă „de moarte”, şi Sfântul Părinte a îndemnat la „a risca, cu rugăciune şi umilinţă, acceptarea a ceea ce Duhul ne cere să schimbăm: aceasta este calea”.
„Domnul ne-a spus că mâncând Trupul Său şi bând Sângele Său vom avea viaţă. Acum, continuăm celebrarea cu aceste cuvine: ‘Doamne, Tu care eşti aici cu noi, prezent în Preasfânta Euharistie, Tu care vei fi în noi, dă-ne harul Duhului Sfânt. Dă-ne harul de a nu ne teme când Duhul Sfânt, cu siguranţă, ne spune să facem un pas înainte’. Şi la această Sfântă Liturghie, să cerem curaj, acest curaj apostolic de a fi purtători ai vieţii, fără a face din viaţa noastră creştină un muzeu al amintirilor.”