Comunitatea internaţională trebuie să fie aproape de creştinii din Orientul Mijlociu
30.04.2015, Vatican (Catholica) - Cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene, a vorbit ieri la deschiderea simpozionului „Creştinii din Orientul Mijlociu: ce viitor au?”, organizat de Comunitatea Sant’Egidio şi de Arhidieceza de Bari-Bitonto, Italia. În discursul său, Cardinalul a remarcat că numeroşi creştini din Orient, auzind acum câteva zile istoria cu faimosul gest al lui Pilat de spălare a mâinilor, „s-au gândit la indiferenţa şi lipsa de acţiune cu care se pare că răspunde comunitatea internaţională la tragediile care de câţiva ani răscolesc Siria şi Irak”. Şi a adăugat: „este de asemenea tristă incapacitatea liderilor din Liban, chiar şi a celor creştini, de a ajunge la un consens asupra noului preşedinte”.
„Credem însă că în inimile tuturor oamenilor, din Apus şi din Răsărit, întrebarea guvernatorului Pilat rămâne vie: ‘Quid est veritas?’, ‘Ce este adevărul?’, urmată de căutarea acestuia şi slujirea lui. Adevărul este în primul rând actul de a elimina orice văl ascunde realitatea. Nu se poate nega că dacă nu s-a găsit o soluţie până acum este cu siguranţă deoarece problemele sunt multe şi complexe, atingând şi tema relaţiilor interne dintre diferitele grupuri de credincioşi musulmani şi dintre ei şi alte religii prezente în regiune, inclusiv creştinii. Dar este de asemenea legitim să ne gândim că există interese şi balanţe de putere şi de bogăţie care sunt puse înaintea binelui comun al populaţiilor. Iar aceasta este scandalos: să ne amintim că Domnul spune, şi astăzi, tuturor Cainilor de pe pământ: ‘Ce ai făcut? Vocea sângelui fratelui tău strigă după mine din pământ!'”
Cardinalul Sandri a continuat menţionând că în fiecare an lansează un apel, în numele Sfântului Părinte, de sprijinire a creştinilor din Ţara Sfântă, un termen ce nu îi include doar pe cei ce trăiesc între graniţele statului Israel sau al Autorităţii Palestiniene, ci şi pe cei ce trăiesc în locuri legate de istoria mântuirii, aria Mesopotamiei şi Persiei, unde au predicat apostolii, Iordania, Siria, Liban şi Egipt, unde Sfânta Familie a căutat refugiu. „Nu se poate vorbi despre stabilitatea în Orientul Mijlociu fără vreo referinţă la vechea problemă a Israelului şi Palestinei, acceptând ca şi creştinii să locuiască în pace în ambele teritorii. Pe de altă parte, nu trebuie să fie dubiu legat de nevoia tuturor statelor, inclusiv Israelul, de a exista şi a fi protejat, nu ameninţat. Este sarcina păstorilor creştini din Orientul Mijlociu să îi ajute pe credincioşii lor să crească în această înţelegere, turnând abundent uleiul consolării, iertării şi milostivirii peste rănile trecutului recent. Dacă nu ne mişcăm în această direcţie, fără îndoială grupuri nebune precum ISIS se vor înmulţi, în special dacă sunt sprijinite cu arme şi resurse de părţi interesate.”
Participanţii la simpozion au mers apoi la Bazilica Sf. Nicolae din Bari, unde au cerut mijlocirea sfântului pentru încetarea suferinţelor creştinilor în Orientul Mijlociu şi pentru însoţirea muncii Conciliului Pan-Ortodox, care se va desfăşura în Turcia în 2016.