Patriarhul caldeean Sako: Opriţi fabrica morţii!

30.04.2015, Roma (Catholica) - Patriarhul caldeean Louis Raphael Sako de Bagdad a fost la sfârşitul lunii trecute la Spitalul „Padre Pio” din San Giovanni Rotondo – o ocazie propice şi oportună pentru agenţia Zenit de a-l întâlni şi de a reflecta în continuare asupra a noi probleme, începând cu o aducere la zi a informaţiilor privind situaţia din Irak şi încheind cu masacrul tragic din Tunisia, din nou înfăptuit de Statul Islamic. Prelatul nu a pregetat să exprime o condamnare fermă a acestor „fabrici ale morţii” care continuă să fabrice arme.

– Imaginile distrugerilor şi masacrelor duse la îndeplinire de ISIS la Ninive au avut repercusiuni internaţionale la scară largă. Biserici profanate şi vandalizate, cruci îndepărtate şi steaguri negre arborate ca semn al cuceririi: o încercare de a anula identitatea unui popor şi memoria sa istorică. Ce ne puteţi spune în această privinţă?

– E o tragedie. Am auzit astăzi că o mănăstire din secolul al V-lea, de lângă Mosul, a fost distrusă (19 martie 2015). Aceştia sunt oameni care trăiesc în deşert, neînţeles totuşi ca un loc în care se întâlneşte Dumnezeu în linişte, ci în sensul brutalizării şi al barbarismului pe care ei par să le fi atins. Nu au respect pentru alţii şi nici măcar pentru ei înşişi. Nici măcar nu se ştie ceea ce doresc. De ce să distrugi totul? Este bine să ştiut că ei, de asemenea, ucid şi mulţi musulmani. Cu toate acestea, în acest fel nu este niciun viitor. Avem doar întâmplări negative. Oamenii trăiesc cu teamă. Ei doresc să distrugă totul pentru a începe ce?… Un islam, aşa cum ei îl gândesc, nu este posibil. Musulmanii înşişi nu îl doresc, care sunt în mod deschis împotriva lor. Pot să spun că, în acest fel, ei fac rău tuturor. Când mă gândesc la acest grup ISIS, îmi vine în minte fiara din Apocalipsă (cf. Apocalipsă 12, 3 ş.u.). Totul e distrus: viaţa şi acum şi piatra; mă refer la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe”, aceea unde Crucea lui Cristos a fost îndepărtată şi steagul negru al „califatulului” a fost arborat. Mă întreb dacă vom fi capabili să le reparăm pe toate acestea, când se va întoarce pacea. Există biserici cu pietre „vechi”, care vorbesc de istoria veche de secole a creştinismul nostru. O piatră nouă şi modernă va fi capabilă să spună puţin.

– Ce credeţi despre alianţa dintre şiiţii irakieni şi iranienii? Va fi capabilă să respingă avansul „califatulului”?

– Este o situaţie complexă, deoarece devine astfel o luptă partinzană. Armata irakiană este slabă, iar coaliţia internaţională nu pare să acţioneze cu seriozitate pentru a învinge ISIS. Nu văd un sfârşit apropiat la acest conflict şi, de asemenea, la suferinţa poporului meu, a atâtor de multe familii, femei şi copii. Mă îndurerează, de asemenea, să îi văd pe aceşti tineri şiiţi şi sunniţi mergând la moarte fără niciun scop. Fac apel pentru găsirea unei soluţii politice diplomatice în locul acţiunilor militare. Dacă nu este oprit acest masacru, vor exista multe alte distrugeri.

– Ca element esenţial pentru lectura biblică, aţi făcut referire la balaurul din Apocalipsă, fiara satanei. ISIS este similar cu ideologiile răului din secolul al XX-lea. Cum este prezenţa din plin a răului combinată cu timpul milei, pentru care Papa Francisc a anunţat, de asemenea, un Jubileu extraordinar?

– Sărbătoarea Sfântului Iosif ne oferă o explicaţie a ceea ce aş dori să spun. Tatăl umil al lui Isus ne trimite la ideea conştiinţei. El era un om drept, care şi-a dezvoltat gândire critică şi care, atunci când este chemat să judece, caută, de asemenea, să nu dăuneze nimănui. De fapt, atunci când a văzut ceva ce nu era drept, el a încercat să nu judece şi s-a retras în liniştea rugăciunii. Cred că astăzi nu există o formare adecvată a conştiinţei. Trebuie să remarcăm faptul că deşertul avansează nu în sens geografic; astăzi ne se întoarcem în deşert, adică la natura primitivă. O scenă din Scriptură descrie un teren pustiu într-o lume care a pierdut amprenta răscumpărătoare a Creaţiei. Aceşti criminali nu au simţire umană. Ei sunt o fabrică a morţii. Ei au pierdut demnitatea însăşi a existenţei lor. În schimb, ei au fost chemaţi să fie o fabrică a sănătăţii. Am un exemplu sub ochii mei. Am fost literalmente copleşit de carisma trăită în acest spital, în care mă aflu – Spitalul „Padre Pio”, Casa de Alinare a Suferinţei. Aş dori să povestesc această mărturie, deoarece mi se pare foarte grăitoare pentru ziua de azi. Aici se respiră un fel de „alianţă” pentru sănătate. Atât de mulţi oameni vin să lucreze aici pentru acelaşi scop. Îl invoc mereu pe Padre Pio în momente dificile; în rugăciune, îl rog să mijlocească la Domnul pentru poporul meu. Şi sper să fiu capabil să transmit carisma lui cât mai repede posibil în Irak. Toate acestea mă fac să cred că în inima omului există aspiraţia spre bine, şi, împreună cu binele, există pace şi fericire. Iar când binele e înfăptuit, există de toate.

– Acum avem nevoie de mărturii profetice, care, pentru a utiliza imaginea Dvs, să existe ca „fabrici de bunăstare”, care resping cu tărie „fabricile morţii”.

– Da, voi intra în mai mare detaliu asupra acestei imagini. Este îngrozitor să existe în lume fabrici de arme – atât de multe ţări care investesc în fabricarea de arme şi, printre care, din păcate, se numără şi Italia. Iar acum mă întreb: Italia este o ţară de sfinţi, este locul din lume cu cei mai mulţi sfinţi, o ţara sfântă, dar de ce continuă să fabrice arme care apoi servesc la uciderea oamenilor nevinovaţi? De ce să nu fabrice lucruri bune, pentru ca să se poată dormi în pace cu propria conştiinţă, în armonie cu sine? Cred că omul trebuie să se gândească la o schimbare radicală a tuturor acestor lucruri. O Italie care este gata pentru această mărturie virtuoasă: ar putea fi un exemplu pentru lume, în începutul său umil să declanşeze o tendinţă pozitivă, un nou stil care exprimă calitatea tradiţiei sale creştine.

– Ce altceva doriţi să adăugaţi pentru folosul tuturor celor care au pacea la inimă, pentru cei care şi-au asumat justiţia ca o obligaţie, care ar dori să încearcă să facă ceva pentru a inversa cursul evenimentelor?

– Eu spun că suntem chemaţi să regândim, oarecum, totul. Politica trebuie să fie dreaptă şi să nu urmărească interese individuale, să nu încurajeze lăcomia acelor ţări care nu intenţionează decât să abuzeze de alţii şi să îi distrugă pe cei care nu sunt conform dorinţelor lor. Politica nu trebuie să fie egoistă. Economia nu trebuie să ducă la excluderi sociale şi la marginalizarea celor săraci, care devin adesea tot mai săraci, aşa cum Papa Francisc a reamintit în Evangelii Gaudium. Cu toate acestea, religia trebuie, de asemenea, să fie capabilă să vorbească inimilor şi să lumineze minţi.

Apoi, gândul meu se îndreptă spre cei tineri. Mă tem pentru acei mulţi copii care nu merg la şcoală. Există milioane între Siria şi Irak. Preocuparea mea este că ei constituie un teren pe care s-ar putea dezvolta fanatismul religios, deoarece ei sunt lăsaţi să fie marginalizaţi, la mila proorocilor mincinoşi. În Irak, există cel puţin 10 milioane de elevi sau studenţi. Cu toate acestea, în Mosul, de exemplu, şcolile sunt închise; la fel, în Tikrit. Acest lucru nu este drept. De ce am fost eu apt să merg la şcoală, iar alţii – nu? În schimb, este necesar a forma oameni, a-i îndrepta spre bine şi nu spre rău. Binele, de fapt, nu e numai creştin; e uman, e în natura omului. Fiecare copil este un miracol. Cu toate acestea, dacă unui copil nu îi este dată o anumită direcţie, el poate deveni ceva groaznic. Mă gândesc la taberele de antrenament ale ISIS, unde există copii de şapte ani şi peste. Fiecare copil este un proiect, el este viitorul. Nu putem să îi lăsăm astfel.

– Un ultim gând pe marginea masacrului de la Muzeul Bardo din Tunisia…

– Un alt exemplu de stăpânire a răului: toate acele relaţii negative care, învechite de timp ca structuri adevărate şi proprii ale păcatului, falsifică realitatea. Nu este uşor să cauţi motivele pentru acest rău. De ce exista ISIS? De ce există fenomenul luptătorilor străini? A cui este vina? A societăţii? A tinerilor? A religiilor? Mulţi tineri nu au un loc de muncă; le este foame. Iar mulţi alţii au un vid interior; nu au o viaţă spirituală. Şi, iată, masacrul din Tunisia. Un masacru care ne pune înainte o hotărâre fermă de a pune capăt oricărei forme de rău. De ce să nu faci ceva pentru a evita răul? Toţi aceşti turişti ucişi voiau să trăiască; ei aveau familii, vise, planuri, dorinţe. Chinuie foarte mult să vezi aceste vieţi distruse de ură.