Libertatea în Europa: Întâlnirea comitetului CCEE-CEC la Roma
06.05.2015, Roma (Catholica) - 222;Libertatea şi libertăţile în Europa: o abordare creştină” este tema întâlnirii anuale a comitetului comun al Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE) şi al Conferinţei Bisericilor din Europa (CEC), care se desfăşoară de pe 6 până pe 8 mai la Roma. Întâlnirea are loc în acest an în Cetatea Eternă, la invitaţia preşedintelui Conferinţei Episcopale Italiene şi vice-preşedinte CCEE, Cardinalul Angelo Bagnasco. Sesiunile de lucru sunt coordonate de preşedintele CEC, Cristopher Hill, şi de preşedintele CCEE, Cardinalul Péter Erdő. Comitetul – alcătuit din secretarii generali ai celor două organizaţii, şapte membri ai CEC şi şapte numiţi de CCEE- va fi primit joi, 7 mai, în audienţă de Sfântul Părinte.
Din partea României, aflăm din materialul publicat de Radio Vatican, participă doi reprezentanţi ai CEC: Mitropolitul Iosif al Mitropoliei ortodoxe române din Europa Occidentală şi Meridională, şi Adriana Flore, din partea Bisericii Evanghelice. La întâlnire va lua parte şi Mons. Duarte Cunha, secretarul general COMECE, recent aflat la Bucureşti. Potrivit unui comunicat de presă al CEC publicat la Bruxelles, întâlnirea doreşte să contureze o „perspectivă creştină asupra dreptului fundamental al libertăţii omului, aplicarea şi înţelegerea acestuia la nivel social şi politic în Europa de astăzi”. Pe parcursul conferinţelor, argumentul va fi dezvoltat dintr-o perspectivă multiconfesională: catolică, protestantă şi ortodoxă.
Punctul de vedere al Bisericii Catolice va fi prezentat de Cardinalul Angelo Bagnasco, vice-preşedintele CCEE. Perspectiva protestantă va fi evidenţiată de reprezentanta Bisericii suedeze, Karin Burstrand, decan de Doyenne Göteborg. Perspectiva ortodoxă asupra libertăţii în Europa, va fi expusă de prof. dr. Nicolas Kazarian, de la Institutul de Teologie Ortodoxă „San Sergio” şi Institutul Catolic din Paris. De asemenea, Mitropolitul Emmanuel al Franţei – vicepreşedinte al CEC – va vorbi în aceste zile pe tema libertăţii de exprimare şi a societăţii civile, în timp ce Arhiepiscopul Angelo Massafra, vicepreşedintele CCEE, va aduce o contribuţie asupra vocii publice a Bisericilor în cadrul unei societăţi individualiste.
Potrivit aceleiaşi surse, la întâlnire va lua parte şi Cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, care va vorbi la sesiunea de vineri, 8 mai. Zilele la Roma vor cuprinde şi momente de rugăciune pentru diferitele tradiţii ale cultelor creştine prezente la reuniune. Reuniunea se va încheia vineri, 8 mai, cu prezentarea rapoartelor de activitate CCEE şi CEC şi publicarea unui mesaj din partea comitetului CCEE-CEC cu ocazia Zilei Europei, marcată pe 9 mai. Comitetul comun CCEE şi CEC a fost înfiinţat în 1972, şi are ca misiune supravegherea cooperării între cele două instituţii ale Bisericilor din Europa.