Secretul sfinţeniei: a rămâne în iubirea lui Cristos
17.05.2015, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a canonizat duminică, 17 mai, patru noi sfinte, lăudându-le pentru mărturia plină de iubire dată despre Învierea lui Isus Cristos. „Acesta este secretul sfinţilor: a rămâne în Cristos, uniţi cu El ca mlădiţele cu viţa, pentru a aduce mult rod”, a spus Pontiful. Cele patru sfinte arată cum să „rămânem în Dumnezeu şi în iubirea Sa, pentru a vesti cu cuvântul şi cu viaţa învierea lui Isus, mărturisind unitatea dintre noi şi caritatea faţă de toţi”.
Cele patru noi sfinte sunt Jeanne Émilie de Villeneuve, Maria Cristina Brando, Mariam Baouardy şi Maria Alfonsina Danil Ghattas, fiind de origine franceză, italiană, respectiv palestiniană. Ele au oferit un „exemplu luminos”, fiind o provocare pentru vieţile creştinilor. „Cum sunt eu astăzi martor al lui Cristos Înviat? Este o întrebare pe care trebuie să ne-o adresăm. Cum rămân în El, cum locuiesc în iubirea Sa? Sunt capabil să ‘semăn’ în familie, la locul de muncă, în comunitatea mea, sămânţa acelei unităţi pe care El ne-a dăruit-o făcându-ne părtaşi de ea din viaţa trinitară?”, a întrebat Papa.
Zeci de mii de persoane au luat parte la Liturghia de duminică dimineaţa, cu figurile noilor sfinte expuse pe faţada Bazilicii San Pietro. La predică Pontiful a reflectat asupra relatării din Faptele Apostolilor despre alegerea lui Matia în locul lui Iuda, ca „martor al învierii lui Isus”. Papa a subliniat că mulţi au crezut în Înviere datorită mărturiei acestor martori şi s-au născut astfel comunităţi creştine. Credinţa în Domnul înviat care există astăzi se bazează pe mărturia apostolilor transmisă până la noi prin misiunea Bisericii. „Credinţa noastră este legată trainic cu mărturia lor, ca un lanţ neîntrerupt întins de-a lungul secolelor nu numai de la succesorii apostolilor, ci de la generaţii şi generaţii de creştini.” Papa a adăugat că toţi cei care îl urmează pe Cristos sunt chemaţi să fie martori ai Învierii, „mai ales în acele ambiente umane unde este mai puternică uitarea lui Dumnezeu şi rătăcirea omului. Pentru ca acest lucru să se realizeze, trebuie să rămânem în Cristos şi în iubirea Sa.”
Episcopul Romei a vorbit despre cum noile canonizate au dat mărturie despre învierea lui Cristos rămânând în iubirea Sa şi promovând unitatea creştinilor. Sr. Jeanne Émilie de Villeneuve (1811-1854) a fondat ordinul Surorilor Neprihănitei Zămisliri. La predică Pontiful a spus că aceasta „şi-a consacrat viaţa lui Dumnezeu şi săracilor, bolnavilor, celor închişi, celor exploataţi, devenind pentru ei şi pentru toţi semn concret al iubirii milostive a Domnului”. Sr. Maria Cristina Brando (1856-1906) a fondat Congregaţia Surorilor Victimelor ispăşitoare a lui Isus în Preasfântul Sacrament. „Ea a fost complet cucerită de iubirea arzătoare faţă de Domnul. Din rugăciune, din întâlnirea inimă la inimă cu Isus Înviat, prezent în Euharistie, primea forţa pentru a suporta suferinţele şi a se dărui ca pâine frântă atâtor persoane îndepărtate de Dumnezeu şi înfometate de iubire autentică.”
Papa a vorbit şi despre cele două palestiniene. Sr. Mariam Baouardy (1846-1878), mistică şi purtătoare de stigmate cunoscută ca Maria lui Isus Răstignit, a întemeiat o mănăstire a carmelitanelor desculţe la Betleem. Ea şi familia ei au făcut parte din Biserica Greco-Catolică Melchită. După depunerea voturilor a trăit în Franţa şi India, după care în 1875 a fondat congregaţia din Betleem. „Umilă şi analfabetă, a ştiut să dea sfaturi şi explicaţii teologice cu extremă claritate, rod al dialogului continuu cu Duhul Sfânt. Docilitatea faţă de Duhul Sfânt a făcut-o şi instrument de întâlnire şi de comuniune cu lumea musulmană.”
A patra sfântă este sr. Maria Alfonsina Danil Ghattas (1843-1927), cu un amestec de origini turce, britanice şi palestiniene, co-fondatoare a Congregaţiei Surorilor Rozariului. Născută în Palestina, şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Betleem şi în apropiere, asistând săracii şi înfiinţând şcoli şi orfelinate. Ea „a înţeles bine ce înseamnă a iradia iubirea lui Dumnezeu în apostolat, devenind martoră de blândeţe şi de unitate” şi „ne oferă un exemplu clar despre cât de important e să devenim responsabilii unii de alţii, să trăim unul în slujba celuilalt”.