Papa Francisc: Să învăţăm cuvântul „adio”
19.05.2015, Vatican (Catholica) - „Să ne încredinţăm Tatălui în momentul plecării noastre din această lume”, este îndemnul Papei Francisc de la predica la Sfânta Liturghie celebrată în Casa Santa Marta din Vatican, marţi, 19 mai 2015, în cea de-a şaptea săptămână a Paştelui după calendarul roman sau latin. Pontiful a vorbit pe larg despre lecturile biblice ale celebrării euharistice şi a scos în evidenţă discursul de adio al lui Isus, înainte de pătimirea Sa (Ioan 17,1-11), şi cel al Sfântului Apostol Paul, rostit la Milet, înainte de plecarea sa la Ierusalim (Fapte 20,17-27). Papa a remarcat că prin aceeaşi situaţie trec, într-un anumit fel, şi cei care astăzi sunt victime ale persecuţiilor în diferite ţări, izgoniţi din casele şi patria lor din cauza credinţei sau a originii etnice.
Isus îşi ia rămas bun înainte de a pleca la Tatăl şi de a-l trimite asupra apostolilor pe Duhul Sfânt. Câţiva ani mai târziu, Apostolul Paul, înainte de a pleca la Ierusalim, îşi ia rămas bun şi plânge pe grumazul prezbiterilor care au venit de la Efes ca să-l salute pentru ultima dată. Pontiful s-a întrebat în predică ce înseamnă pentru un creştin a spune „Adio”, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican. „Isus îşi ia rămas bun. Paul îşi ia rămas bun. Aceasta ne va ajuta să ne gândim la felul nostru de a ne lua rămas bun”. În viaţa noastră „sunt atâtea ocazii de rămas bun” şi fiecare dintre ele poartă o încărcătură de suferinţă şi lacrimi.
„Să ne gândim astăzi la sărmanii ‘rohingya’ din Myanmar. În momentul în care părăseau ţara ca să fugă din faţa persecuţiilor, nu ştiau ce avea să se întâmple cu ei. Şi de luni de zile, sunt acolo, în barcă. Când ajung într-un oraş, li se dă apă şi alimente după care li se spune: ‘Plecaţi de aici’. E un rămas bun. Printre altele, astăzi are loc pe scară largă un ‘rămas bun’ existenţial. Gândiţi-vă la plecarea creştinilor şi a populaţiei yazidi, care se gândesc că nu se vor mai întoarce în patria lor, pentru că sunt izgoniţi din propriile case. Astăzi”.
Sunt ocazii mici şi mari de rămas bun în viaţă, precum „despărţirea mamei care îl salută şi îi dă ultima îmbrăţişare fiului care merge la război, şi nu este dimineaţă în care să nu se trezească cu teama că cineva vine să-i spună: ‘Vă mulţumim pentru generozitatea fiului dumneavoastră care şi-a dat viaţa pentru patrie'”. Dar există şi „ultimul rămas bun pe care cu toţii va trebui să-l spunem, când Domnul ne cheamă pe malul celălalt. Eu mă gândesc la acest rămas bun”, a spus Papa Francisc. „Aceste mari momente de rămas bun din viaţă, inclusiv cel din urmă, nu sunt un simplu ‘La revedere’ spus de cine ştie că se întoarce la scurtă vreme sau după o săptămână; este un rămas bun în care unul nu ştie când şi cum se va întoarce”.
Intensitatea acestor momente a fost preluată în numeroase forme de artă şi transpusă în muzică: „Mă gândesc acum la cântecul alpinilor, în care căpitanul îşi ia rămas bun de la soldaţii săi: este testamentul căpitanului. Dar mă gândesc eu la marele rămas bun, la momentul în care eu trebuie să-mi iau rămas bun, nu când trebuie să spun ‘La revedere’ sau ‘Ne vedem mai târziu’, ci ‘Adio’? Cele două lecturi biblice conţin cuvântul ‘adio’. Paul îi încredinţează lui Dumnezeu pe cei dragi ai săi iar Isus îi încredinţează Tatălui pe discipolii Săi, care rămân în lume. ‘Ei sunt din lume, dar Tu păstrează-i’. A încredinţa Tatălui, a încredinţa lui Dumnezeu: aceasta este originea cuvântului ‘adio’. Noi spunem ‘adio’ numai la marile momente de rămas bun, fie la cele din viaţă, fie la cel de pe urmă”.
„Cred că aceste două icoane – cu Paul care plânge, în genunchi, pe ţărmul mării, avându-i pe toţi în jurul său, şi cu Isus îngândurat, pentru că mergea spre pătimirea Sa, cu discipolii în jur, plângând în inima Sa – ne fac să ne gândim la momentul nostru de rămas bun. Ne va prinde bine. Cine va fi persoana care va închide pleoapele ochilor mei? Ce las în urma mea? Atât Paul cât şi Isus, în aceste texte, fac un fel de examinare a conştiinţei: ‘am făcut aceasta, aceasta, şi aşa mai departe’. Eu ce am făcut? Îmi prinde bine să mă imaginez în acel moment. Când va fi nu se ştie, dar va veni un moment în care acel ‘La revedere’ sau ‘Pe mâine’, se va schimba într-un ‘Adio’. Sunt eu pregătit să-i încredinţez lui Dumnezeu pe toţi ai mei, să mă încredinţez pe mine însumi lui Dumnezeu, să spun acel cuvânt prin care Fiul se încredinţează Tatălui?”.
Papa Francisc a încheiat predica la Sfânta Liturghie cu îndemnul de a medita îndelung lecturile biblice din această zi (Fapte 20,17-27; Ioan 17,1-11a) şi de a ne gândi cu toţii că într-o zi şi noi va trebui să spunem cuvântul „adio”, a cărui semnificaţie exprimă, întocmai, gestul prin care se încredinţează ceva lui Dumnezeu: „Lui Dumnezeu îi încredinţez sufletul meu; lui Dumnezeu îi încredinţez viaţa mea; lui Dumnezeu îi încredinţez pe cei dragi ai mei; lui Dumnezeu îi încredinţez totul”. „Fie ca Isus, care a murit şi a înviat, să-l trimită asupra noastră pe Duhul Sfânt, ca să învăţăm acel cuvânt, să învăţăm a spune existenţial, din toate puterile, ultimul cuvânt, cuvântul ‘Adio'”.
Imagini
