Conferirea Sacramentului Mirului în parohia Sf. Tereza din Bucureşti
01.06.2015, Bucureşti (Catholica) - Sâmbătă, 23 mai 2015, 32 de copii din parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Bucureşti au avut bucuria de a-l primi în dar pe Duhul Sfânt, prin primirea Sacramentului Mirului, prin impunerea mâinilor IPS Ioan Robu, Arhiepiscop de Bucureşti. Înainte de Sfânta Liturghie de la ora 11, copiii l-au aşteptat în faţa casei parohiale pe IPS Ioan Robu, după care au plecat în procesiune către biserică, unde comunitatea, ca în zi de sărbătoare, a aşteptat nerăbdătoare acest eveniment important din viaţa copiilor prin care ei arată maturitatea credinţei lor.
În cadrul Sfintei Liturghii, copiii l-au invocat prin cântece pe Duhul Sfânt. În cadrul predicii, IPS Ioan Robu a arătat importanţa acestui eveniment pentru copii, dar şi pentru întreaga Biserică. Totodată a subliniat în predica sa, folosindu-se de scrisoarea Sfântului Paul către Galateni, care sunt roadele prezenţei Duhului Sfânt în vieţile lor, îndemnându-i pe copiii să nu îl alunge pe Duhul Sfânt din viaţa lor. Liturghia a continuat cu administrarea Mirului, candidaţii fiind însoţiţi de către un naş.
După Sfânta Liturghie, cei proaspăt miruiţi au plecat în procesiune spre casa parohială, unde au primit amintirea de la primirea Sacramentului Mirului şi un mic cadou, care a conţinut şi Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, atât de necesar pentru viaţa lor de creştini. (pr. Daniel Ioniţă pentru Angelus.com.ro)

