Colectă pentru Nepal duminică în toate bisericile catolice din România
03.06.2015, Bucureşti (Catholica) - În data de 25 aprilie, un cutremur cu magnitudinea de 7,8 a provocat pagube imense în Nepal. Au murit peste 7000 de persoane şi 14 000 au fost rănite. Conform informaţiilor transmise de Organizaţia Naţiunilor Unite, peste 8 milioane de oameni au fost afectaţi de acest dezastru. Primele cifre arată că peste 160.000 de case au fost distruse şi 85.000 au fost avariate parţial.
Guvernul nepalez a evaluat, preliminar, ca fiind peste 500.000 de gospodarii avariate. Au fost afectate şi districtele Bhaktapur, Lalitpur, Raswa, Kavre, Dolakha, Gorkha, Ramechap, Nuwarkot, Sindupalchok, Dhading, Makawanpur şi Sindhuli. Mii de familii au nevoie de adăpost. Reabilitarea canalizării, asigurarea apei potabile şi a igienei publice sunt aspecte prioritare. Se estimează că aproximativ 3 milioane de oameni au nevoie de asigurarea hranei, dintre care 1,4 milioane necesită urgent pachete alimentare. Peste jumătate din pieţe şi magazine au fost deteriorate sau distruse. Multe spitale au fost afectate, iar capacitatea de a interveni este depăşită în multe domenii. Potenţialul de răspândire a bolilor virale este un motiv de îngrijorare în aceste zone. Eforturile de ajutorare sunt împiedicate de obstacole birocratice. Deşi Aeroportul Internaţional Kathmandu a fost operaţional 24 de ore, aterizările rămân limitate din lipsa spaţiului pe pistă.
Organizaţiile Caritas din Nepal au fost alături de persoanele afectate din primele momente ale dezastrului şi au început imediat să distribuie ajutoare din stocuri proprii şi să ofere adăposturi. Între timp echipe Caritas din mai multe ţări au sosit în Nepal şi sprijină Caritas‐ul local la derularea activităţilor de ajutorare. Ajutoarele care nu pot fi procurate pe plan local, sunt aduse cu avionul din Europa, SUA şi Australia. Până acum, echipele Caritas au reuşit să distribuie pachete cu alimente pentru 4000 de familii. Au fost distribuite pachete cu recipiente pentru apă (găleţi) şi pături. De asemenea, victimele au primit peste 1000 de kituri de igienă şi explicaţii privind utilizarea acestora.
Momentan echipele de evaluare Caritas vizitează şi evaluează zonele afectate. Nevoile cele mai urgente sunt legate de adăposturi pentru cei rămaşi fără case. Caritas a distribuit aproximativ 5000 de prelate speciale de protecţie împotriva vremii nefavorabile, ce vor fi folosite pentru construcţia unor adăposturi provizorii. O altă problemă o reprezintă lipsa apei potabile, a alimentelor şi a echipamentelor gospodăreşti. Gospodăriile care au pierdut un membru al familiei sau au casele distruse şi deteriorate, precum şi minorităţile etnice au prioritate. În următoarele două luni, Caritas va oferi adăpost temporar pentru 175.000 de persoane din Nepal. Echipele de salvare continuă să caute supravieţuitori. „Nu ştim situaţia reală în multe zone, deoarece s-au prăbuşit multe clădiri mari”, a declarat directorul de la Caritas Nepal, pr. Pius Perumana.
Nepal este o ţară situată în Himalaya centrală, învecinatp cu India şi China (Tibet). Ţara are 14 zone şi 75 de districte, grupate în 5 regiuni de dezvoltare şi are o suprafaţă de 147.181 km². Populaţia este de cca 29 milioane de persoane. Majoritatea populaţiei este nepaleză de origine indo-ariană. Kathmandu este capitala statului şi cel mai mare oraş al ţării. „Vă îndemn să fim solidari faţă de persoanele afectate de cutremurul din Nepal prin rugăciunile noastre şi să le sprijinim cu donaţii pentru a-şi reconstrui vieţile lor”, a declarat pr. Nicolae Anuşcă, preşedintele Confederaţiei Caritas România.
Victimele din Nepal au nevoie de donaţia ta!
Colectă în bisericile catolice 7 iunie 2015
Donează direct în contul:
Confederaţia Caritas România
Banca: UniCredit Tiriac Bank
RO78 BACX 0000 0000 3011 7510 (RON)
RO07 BACX 0000 0000 3011 7042 (EUR)