Prima Sfântă Împărtăşanie şi procesiunea euharistică de Joia Verde
05.06.2015, Bacău (Catholica) - Duminică, 31 mai 2015, a fost mare sărbătoare în parohia „Fericitul Ieremia” din Bacău: 32 de copii – 16 băieţei şi 16 fetiţe – l-au primit pentru prima oară în inima lor pe Isus în Sfânta Împărtăşanie, în cadrul Liturghiei solemne în cinstea Sfintei Treimi, de la ora 10.30, prezidată de Mons. Benone Farcaş, avându-i alături pe pr. paroh Eduard-Mihai Coşa, pr. vicar Marcelin Blaj, pr. Venceslau Grosu, SDB, şi pr. Iosif Ilieş, SDB.
Călăuziţi pe drumul credinţei şi îndrumaţi să-l înţeleagă pe Isus prezent în Sfânta Împărtăşanie de către pr. vicar Marcelin şi sora Ana Horvat, de la Congregaţia „Pie Venerini”, cei 32 de copii au pregătit acest eveniment încă din luna februarie. Pentru a-l putea primi într-un suflet curat, emoţionaţi şi plini de nerăbdare, sâmbătă, 30 mai, ei au făcut prima Spovadă din viaţa lor. Duminică, îmbrăcaţi în haine noi, de sărbătoare, cu lumânările în mână, candidaţii la prima Sfântă Împărtăşanie, urmaţi de părinţi şi naşi, au pornit în procesiune spre biserică, amintindu-şi astfel de momentul în care, pentru prima dată, la Botez, au fost purtaţi la sfântul altar. Aşezaţi în jurul altarului, înconjuraţi de dragostea părinţilor şi a celor dragi, dar şi de întreaga comunitate, cei 32 de îngeraşi, cu multă dăruire, au animat Sfânta Liturghie.
Emoţiile i-au copleşit când s-a apropiat momentul solemn. Reînnoind făgăduinţele de la Botez şi dăruindu-se cu totul lui Cristos, cu mâinile împreunate, l-au primit pe Isus sub chipul pâinii şi al vinului, în sufletul lor curat. Sărbătoarea nu s-a încheiat pentru că după binecuvântarea finală copilaşii au fost invitaţi la subsolul bisericii, unde au primit tort, suc şi cadouri din partea preoţilor, iar apoi sărbătoarea a continuat acasă în mijlocul familiei, alături de cei dragi.
Joi, 4 iunie, s-a sărbătorit Joia Verde – Preasfântul Trup şi Sânge al Domnului nostru Isus Cristos, sărbătoare plină de emoţii şi încărcată de misterul iubirii divine. Cu mici, cu mari ne-am adunat, la sfânta Liturghie de seară, de la ora 18.00, lângă Isus din preasfântul sacrament pentru a-l adora. După sfânta Liturghie, în care am primit învăţăturile părintelui paroh Eduard-Mihai Coşa despre misterul Euharistiei, a urmat procesiunea cu Preasfântul Sacrament în jurul bisericii, unde au participat şi micii îngeraşi care abia l-au primit pe Isus în sufletele lor. Ei au presărat cu petale de trandafiri drumul preasfântului sacrament.
Credincioşii au înălţat rugăciuni de adoraţie şi cântece de laudă. La sfârşitul procesiunii am primit binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament. Am ieşit din biserică, convinşi fiind că Isus nu ne părăseşte nicicând, că El ne va sta alături pe drumul vieţii, prezent mereu în Euharistie, gata oricând să ne întărească în lupta vieţii, gata oricând să ne hrănească cu pâinea îngerească. (Celina şi Iulia Alecu pentru Ercis.ro)