Papa Francisc: Euharistia ne face să nu rămânem indiferent în faţa celor fără pâine
07.06.2015, Vatican (Catholica) - „Euharistia, izvor de iubire pentru viaţa Bisericii, este şcoală de caritate şi de solidaritate”, a subliniat Papa Francisc la rugăciunea Angelus de duminică, 7 iunie 2015, din Piaţa San Pietro, amintind de celebrarea solemnităţii Corpus Domini. Această celebrare, a spus Pontiful, ne îndeamnă la a primi invitaţia la convertire şi la slujire, la iubire şi la iertare. După rugăciune, Papa a vorbit şi despre călătoria lui la Sarajevo, şi a amintit că în vinerea care urmează, în solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, se va celebra şi Ziua Mondială împotriva Muncii Minorilor.
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Se celebrează astăzi în multe ţări, între care şi Italia, solemnitatea Preasfântului Trup şi Sânge al lui Cristos, sau, conform cunoscutei expresii latine, solemnitatea Corpus Domini. Evanghelia prezintă relatarea instituirii Euharistiei, făcută de Isus în timpul Ultimei Cine, în cenacolul din Ierusalim. În ajunul morţii Sale răscumpărătoare pe cruce, El a realizat ceea ce prezisese: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pentru viaţa lumii… Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în mine şi Eu în el” (Ioan 6,51.56).
Isus ia în mâini pâinea şi spune „Luaţi, acesta este trupul Meu” (Marcu 14,22). Cu acest gest şi cu aceste cuvinte, El încredinţează pâinii o funcţie care nu mai este aceea de simplă hrană fizică, ci aceea de a face prezentă Persoana Sa în mijlocul comunităţii credincioşilor. Ultima Cină reprezintă punctul de sosire al întregii vieţi a lui Cristos. Nu este numai anticiparea jertfei Sale care se va împlini pe cruce, ci şi sinteză a unei existenţe oferite pentru mântuirea întregii omeniri. De aceea, nu e suficient să afirmăm că în Euharistie este prezent Isus, ci trebuie să vedem în ea prezenţa unei vieţi dăruite şi să participăm la ea. Când luăm şi mâncăm acea Pâine, noi suntem asociaţi la viaţa lui Isus, intrăm în comuniune cu El, ne angajăm să realizăm comuniunea dintre noi, să transformăm viaţa noastră în dar, mai ales faţă de cei mai săraci.
Sărbătoarea de astăzi evocă acest mesaj de solidaritate şi ne stimulează să îi primim invitaţia intimă la convertire şi la slujire, la iubire şi la iertare. Ne stimulează să devenim, cu viaţa, imitatori a ceea ce celebrăm în Liturghie. Cristos, care ne hrăneşte sub speciile consacrate ale pâinii şi vinului, este acelaşi care ne vine în întâmpinare în evenimentele zilnice; este în săracul care întinde mâna, este în cel suferind care imploră ajutor, este în fratele care cere disponibilitatea noastră şi aşteaptă primirea noastră. Este în copilul care nu ştie nimic despre Isus, despre mântuire, care nu are credinţa. Este în fiecare fiinţă umană, chiar şi în cel mai mic şi lipsit de apărare.
Euharistia, izvor de iubire pentru viaţa Bisericii, este şcoală de caritate şi de solidaritate. Cine se hrăneşte cu Pâinea lui Cristos nu poate să rămână indiferent în faţa celor care nu au pâinea de toate zilele. Şi astăzi, ştim, este o problemă tot mai gravă. Sărbătoarea Corpus Domini să inspire şi să alimenteze tot mai mult în fiecare dintre noi dorinţa şi angajarea pentru o societate primitoare şi solidară. Să depunem aceste dorinţe în inima Fecioarei Maria, Femeie euharistică. Ea să trezească în toţi bucuria de a participa la Sfânta Liturghie, în special în zi de duminică, şi curajul plin de bucurie de a mărturisi caritatea infinită a lui Cristos.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiţi fraţi şi surori,
Citesc aici: Bine aţi revenit! Mulţumesc, pentru că ieri am fost la Sarajevo, în Bosnia şi Herţegovina, ca pelerin al păcii şi al speranţei. Sarajevo este un oraş-simbol. Timp de secole a fost loc de convieţuire între popoare şi religii, aşa încât să fie numit „Ierusalimul din Occident”. În trecutul recent a devenit simbol al distrugerilor războiului. Acum este în desfăşurare un frumos proces de reconciliere şi mai ales pentru aceasta am mers acolo: pentru a încuraja acest drum de convieţuire paşnică între populaţii diferite; un drum obositor, dificil, dar posibil! Şi fac aceasta foarte bine. Reînnoiesc recunoştinţa mea faţă de autorităţi şi faţă de întreaga populaţie pentru primirea călduroasă.
Mulţumesc iubitei comunităţi catolice, la care am dorit să duc afecţiunea Bisericii Universale şi mulţumesc îndeosebi tuturor credincioşilor: ortodocşi, musulmani, evrei şi cei din alte minorităţi religioase. Am apreciat angajarea în colaborare şi în solidaritate între aceste persoane care aparţin la religii diferite, determinându-i pe toţi să ducă înainte opera de reconstrucţie spirituală şi morală a societăţii. Lucrează împreună ca adevăraţi fraţi. Domnul să binecuvânteze Sarajevo şi Bosnia şi Herţegovina.
Vinerea care urmează, în solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, ne gândim la iubirea lui Isus, la modul în care ne-a iubit; în Inima Sa este toată această iubire. Vineri se va celebra şi Ziua Mondială împotriva Muncii Minorilor. Atâţia copii în lume nu au libertatea de a se juca, de a merge la şcoală şi ajung să fie exploataţi ca mână de lucru. Doresc angajarea vie şi constantă a Comunităţii internaţionale pentru promovarea recunoaşterii reale a drepturilor copiilor.
Şi acum vă salut pe voi toţi, dragi pelerini care proveniţi din Italia şi din diferite ţări. Văd drapele din diferite ţări. Îndeosebi salut pe credincioşii din Madrid, Brasilia şi Curitiba; şi pe cei din Chiavari, Catania şi Gottolengo (Brescia). Tuturor urez o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!