Când te îngrijeşti de un membru bolnav al familiei, eşti un „erou ascuns”
10.06.2015, Vatican (Catholica) - audienţa generală de miercuri, Papa Francisc a lăudat familiile pentru „eroismul ascuns” al îngrijirii celor dragi când sunt bolnavi. „Aceste lucruri sunt eroice, sunt eroismul familiilor”, a spus Pontiful. „Aceste eroisme ascunse se fac cu duioşie şi cu curaj când în casă este cineva bolnav”, a continuat el, dedicând audienţa generală de astăzi unui „aspect foarte obişnuit în viaţa familiilor noastre: cel al bolii”.
Discursul Papei face parte din seria de cateheze dedicate familiei ca pregătire pentru Sinodul Episcopilor din toamnă. Vorbind despre boală a spus: „Este o experienţă a fragilităţii noastre, care trăim cei mai mulţi în familie, încă de copii şi apoi mai ales ca bătrâni, când vin slăbiciunile”. Şi a adăugat că deoarece iubim, simţim suferinţa membrilor familiei, a celor dragi nouă. Aceasta se vede în special când un părinte suferă pentru boala fiului/fiicei. „În atâtea părţi ale lumii spitalul este un privilegiu pentru puţini şi adesea este departe. Mama, tata, fraţii, surorile, bunicele sunt cei care garantează îngrijirile şi ajută la vindecare.”
Familiile cresc în solidaritate în timpuri de boală. Din acest motiv a insistat pe importanţa educării copiilor de la vârste mici asupra solidarităţii. „Cât de important este a-i educa pe copii încă de mici la solidaritate în timpul bolii. O educaţie care ţine la adăpost de la sensibilitatea faţă de boala umană usucă inima. Şi face în aşa fel încât copiii să fie ‘anesteziaţi’ faţă de suferinţa celuilalt, incapabili să se confrunte cu suferinţa şi să trăiască experienţa limitei. De câte ori vedem ajungând la muncă un bărbat, o femeie cu faţa obosită, cu o atitudine obosită şi când este întrebat ‘Ce se întâmplă?’, răspunde: ‘Am dormit numai două ore pentru că acasă facem cu rândul pentru a fi aproape de băieţel, de fetiţă, de bolnav, de bunicul, de bunica’.”
Pontiful a amintit câteva scene din Evanghelii în care Isus vindecă bolnavi. „El se prezintă public ca unul care luptă împotriva bolii şi care a venit pentru a vindeca omul de orice rău: răul spiritului şi răul trupului.” Şi a continuat: „Isus nu s-a dat înapoi niciodată de la îngrijirea lor (a bolnavilor). Niciodată nu a trecut mai departe, niciodată nu şi-a întors faţa în altă parte. Şi atunci când un tată sau o mamă, sau chiar pur şi simplu persoane prietene îi aduceau în faţă un bolnav pentru ca să îl atingă şi să îl vindece, nu amâna; vindecarea venea înainte de lege, chiar şi de legea aşa de sacră cum era odihna de sâmbătă. […] Preocuparea lui Isus era să redea sănătatea, să facă binele: şi acest lucru este mereu pe primul loc!”
La final a subliniat valoarea acestor experienţe neplăcute: „Slăbiciunea şi suferinţa afectelor noastre cele mai dragi şi mai sacre pot să fie, pentru copiii noştri şi nepoţii noştri, o şcoală de viaţă – este important a-i educa pe copii, pe nepoţi să înţeleagă această apropiere în boală în familie – şi devin astfel atunci când momentele bolii sunt însoţite de rugăciunea şi de apropierea afectuoasă şi grijulie a rudelor. […] Apropierea creştină, de la familie la familie, este o adevărată comoară pentru parohie; o comoară de înţelepciune, care ajută familiile în momentele dificile şi le face să înţeleagă Împărăţia lui Dumnezeu mai bine decât atâtea discursuri! Sunt mângâierile lui Dumnezeu!”
Legături
Imagini
