Franciscani în zeghe. Auto/biografii şi alte texte
16.06.2015, Roman (Catholica) - Avându-l coordonator pe părintele Iosif Diac şi prefaţatori pe Ana Blandiana, Romulus Rusan şi pe părintele Emilian Cătălin, cartea „Franciscani în zeghe” este o relatare despre 38 de fraţi, sau un Episcop şi 37 de preoţi, ca o ceată de martiri ai credinţei, aflăm de pe OFMConv.ro. Cartea de 246 de pagini, format 17×24, costă 28 de lei şi poate fi achiziţionată de pe situl EdituraSerafica.ro.
Atitudinea ce îi caracterizează pe cei despre care se povesteşte este umilinţa şi ascultarea, îmbinate în zbuciumul interior datorat dorinţei lor de a tăinui cele suferite şi ascultarea faţă de superiori care le-au cerut să pună în scris experienţele din închisorile regimului comunist. Printre cei care au citit mărturiile celor 38 de fraţi, Ana Blandiana şi Romului Rusan îi descriu cu ajutorul zicalei lui Isus: „fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate” (Mt 5,10), în timp ce părintele Emilian Cătălin îi descrie cu ajutorul proverbului atribuit lui Tertulian: „Sângele martirilor este sămânţa creştinismului”.
Volumul include „autobiografii, scrisori, referinţe, declaraţii, documente, predici, versuri, interviuri, toate arătând cum, în ciuda torturilor fizice şi psihice atroce la care au fost supuşi, preoţii s-au ridicat deasupra suferinţei, au rămas solidari întru Cristos şi şi-au învins torţionarii prin puterea miraculoasă a Credinţei”, citim în prefaţă. Sunt amintite cele trei valuri de condamnări: în 1949-1950 a fost valul dintâi, „cu procesul fabricat Partizanii României Creştine, înscris în campania comunistă de compromitere şi destrămare a bisericilor catolice. […] În al doilea val au urmat, în 1952, procesele Nunţiaturii Apostolice, motivând expulzarea Nunţiului Apostolic O’Hara, învinuit (tragicomic) de spionaj în favoarea Vaticanului şi a Statelor Unite! Mai puţin tragicomic era faptul că majoritatea condamnaţilor au primit pedepse de muncă silnică pe viaţă, graţiate din fericire în 1964, după 14-15 ani de detenţie. Pretextele pentru arestarea preoţilor franciscani ascundeau în plus şi teama regimului că ei îi vor incita pe ţărani la răscoale.”
„Al treilea val de arestări (1960-1961) urma decretului 411/1959, de desfiinţare a mănăstirilor ortodoxe, acuzate de Securitate că ascund partizani şi că le dau asistenţă spirituală şi medicală (2/3 dintre mănăstiri au fost închise, iar în unele – precum aceea de la Vladimireşti-Galaţi – au fost arestaţi toţi vieţuitorii, de la duhovnic până la ultimele călugăriţe). De astă dată pedepsele – deşi mai mici decât cele din procesele Nunţiaturii – au fost mai mari decât cele din 1949, iar unii franciscani au fost condamnaţi a doua oară şi, totuşi, spre onoarea lor, nu s-au lepădat nici acum de legământul lor de ascultare, sărăcie şi castitate. Poate tocmai austeritatea proprie confesiunii lor i-a ajutat să suporte cu stoicism regimul alimentar mizerabil, duritatea muncilor fizice la care erau supuşi, ca şi bădărănia şi obrăznicia cu care anchetatorii, iar apoi temnicerii, le smulgeau bucuroşi bărbile, îi umileau, îi înjurau şi le spuneau ‘bandiţi’.”
Mai cităm concluzia introducerii: „Deşi mai puţin numeroşi decât membrii altor confesiuni din România, franciscanii au dat jertfe disproporţionat de mari. Din cei o sută de preoţi, 38 au fost închişi, iar o bună parte dintre ei au murit la puţin timp după eliberare, în urma bolilor cu care au rămas din timpul detenţiei. La Sighet, în Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, mare parte dintre ei sunt omagiaţi într-un grupaj de portrete şi texte. […] Suntem siguri că, prin completarea grupajului cu încă alte nume şi portrete cuprinse în această carte, statura Ordinului Franciscan din România va apărea în toată complexitatea sa: amestec de sacrificiu şi altruism, de solidaritate cu cei săraci şi fără sprijin, de putere a celor fără de putere. Lucru care îi face cinste şi ne face cinste.”
Imagini
