Franciscani în zeghe. Auto/biografii şi alte texte
16.06.2015, Roman (Catholica) - ¢ndu-l coordonator pe părintele Iosif Diac ÅŸi prefaÅ£atori pe Ana Blandiana, Romulus Rusan ÅŸi pe părintele Emilian Cătălin, cartea „Franciscani în zeghe” este o relatare despre 38 de fraÅ£i, sau un Episcop ÅŸi 37 de preoÅ£i, ca o ceată de martiri ai credinÅ£ei, aflăm de pe OFMConv.ro. Cartea de 246 de pagini, format 17×24, costă 28 de lei ÅŸi poate fi achiziÅ£ionată de pe situl EdituraSerafica.ro.
Atitudinea ce îi caracterizează pe cei despre care se povesteÅŸte este umilinÅ£a ÅŸi ascultarea, îmbinate în zbuciumul interior datorat dorinÅ£ei lor de a tăinui cele suferite ÅŸi ascultarea faţă de superiori care le-au cerut să pună în scris experienÅ£ele din închisorile regimului comunist. Printre cei care au citit mărturiile celor 38 de fraÅ£i, Ana Blandiana ÅŸi Romului Rusan îi descriu cu ajutorul zicalei lui Isus: „fericiÅ£i cei prigoniÅ£i pentru dreptate” (Mt 5,10), în timp ce părintele Emilian Cătălin îi descrie cu ajutorul proverbului atribuit lui Tertulian: „Sângele martirilor este sămânÅ£a creÅŸtinismului”.
Volumul include „autobiografii, scrisori, referinÅ£e, declaraÅ£ii, documente, predici, versuri, interviuri, toate arătând cum, în ciuda torturilor fizice ÅŸi psihice atroce la care au fost supuÅŸi, preoÅ£ii s-au ridicat deasupra suferinÅ£ei, au rămas solidari întru Cristos ÅŸi ÅŸi-au învins torÅ£ionarii prin puterea miraculoasă a CredinÅ£ei”, citim în prefaţă. Sunt amintite cele trei valuri de condamnări: în 1949-1950 a fost valul dintâi, „cu procesul fabricat Partizanii României CreÅŸtine, înscris în campania comunistă de compromitere ÅŸi destrămare a bisericilor catolice. […] ÃŽn al doilea val au urmat, în 1952, procesele NunÅ£iaturii Apostolice, motivând expulzarea NunÅ£iului Apostolic O’Hara, învinuit (tragicomic) de spionaj în favoarea Vaticanului ÅŸi a Statelor Unite! Mai puÅ£in tragicomic era faptul că majoritatea condamnaÅ£ilor au primit pedepse de muncă silnică pe viaţă, graÅ£iate din fericire în 1964, după 14-15 ani de detenÅ£ie. Pretextele pentru arestarea preoÅ£ilor franciscani ascundeau în plus ÅŸi teama regimului că ei îi vor incita pe ţărani la răscoale.”
„Al treilea val de arestări (1960-1961) urma decretului 411/1959, de desfiinÅ£are a mănăstirilor ortodoxe, acuzate de Securitate că ascund partizani ÅŸi că le dau asistenţă spirituală ÅŸi medicală (2/3 dintre mănăstiri au fost închise, iar în unele – precum aceea de la VladimireÅŸti-GalaÅ£i – au fost arestaÅ£i toÅ£i vieÅ£uitorii, de la duhovnic până la ultimele călugăriÅ£e). De astă dată pedepsele – deÅŸi mai mici decât cele din procesele NunÅ£iaturii – au fost mai mari decât cele din 1949, iar unii franciscani au fost condamnaÅ£i a doua oară ÅŸi, totuÅŸi, spre onoarea lor, nu s-au lepădat nici acum de legământul lor de ascultare, sărăcie ÅŸi castitate. Poate tocmai austeritatea proprie confesiunii lor i-a ajutat să suporte cu stoicism regimul alimentar mizerabil, duritatea muncilor fizice la care erau supuÅŸi, ca ÅŸi bădărănia ÅŸi obrăznicia cu care anchetatorii, iar apoi temnicerii, le smulgeau bucuroÅŸi bărbile, îi umileau, îi înjurau ÅŸi le spuneau ‘bandiÅ£i’.”
Mai cităm concluzia introducerii: „DeÅŸi mai puÅ£in numeroÅŸi decât membrii altor confesiuni din România, franciscanii au dat jertfe disproporÅ£ionat de mari. Din cei o sută de preoÅ£i, 38 au fost închiÅŸi, iar o bună parte dintre ei au murit la puÅ£in timp după eliberare, în urma bolilor cu care au rămas din timpul detenÅ£iei. La Sighet, în Memorialul Victimelor Comunismului ÅŸi al RezistenÅ£ei, mare parte dintre ei sunt omagiaÅ£i într-un grupaj de portrete ÅŸi texte. […] Suntem siguri că, prin completarea grupajului cu încă alte nume ÅŸi portrete cuprinse în această carte, statura Ordinului Franciscan din România va apărea în toată complexitatea sa: amestec de sacrificiu ÅŸi altruism, de solidaritate cu cei săraci ÅŸi fără sprijin, de putere a celor fără de putere. Lucru care îi face cinste ÅŸi ne face cinste.”
Imagini
