Papa Francisc: Credinţa adevărată atinge şi buzunarul
16.06.2015, Vatican (Catholica) - Dacă s-ar scoate sărăcia din Evanghelie, mesajul lui Isus nu mai poate fi înţeles, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie de marţi, 16 iunie 2015, dimineaţă, celebrată în capela reşedinţei sale din Casa Santa Marta, cu participarea mai multor grupuri de credincioşi. Comentând lecturile biblice ale Sfintei Liturghii de marţi, săptămâna a XI-a din timpul de peste an pentru calendarul roman sau latin (2Corinteni 8,1-9 şi Matei 5,43-48), Pontiful a vorbit pe larg despre opoziţia dintre bogăţie şi sărăcie şi a subliniat că este injust a-i considera comunişti pe preoţii şi Episcopii care vorbesc deseori despre cei săraci, citim pe situl Radio Vatican.
În prima lectură la Sfânta Liturghie, Apostolul Paul vorbeşte de organizarea unei colecte în prima comunitate din Corint, destinată Bisericii din Ierusalim, unde credincioşii trec prin momente grele de sărăcie. Pornind de la scrisoarea paulină, Papa a vorbit la predică de „teologia sărăciei” şi a remarcat că acum, ca şi atunci, sărăcia este „un cuvânt care întotdeauna pune în încurcătură”. De multe ori, a observat, se aude spunând: „Dar cutare preot vorbeşte prea mult despre sărăcie, cutare Episcop vorbeşte de sărăcie, cutare creştin, cutare călugăriţă vorbesc de sărăcie. Nu cumva sunt comunişti?” „Sărăcia se află chiar în centrul Evangheliei. Dacă noi am scoate sărăcia din Evanghelie, nu s-ar mai înţelege nimic din mesajul lui Isus”.
Sfântul Paul, referindu-se la creştinii din Corint, evidenţiază care este adevărata lor bogăţie: „Aşa cum sunteţi mai presus în toate, în credinţă şi în cuvânt, în cunoaştere şi în orice străduinţă şi în iubirea pe care v-am împărtăşit-o, la fel să fiţi mai presus şi în această binefacere” (v. 7). „Dacă aveţi atâta bogăţie în suflet, această bogăţie atât de mare – zelul, caritatea, cuvântul lui Dumnezeu, cunoaşterea lui Dumnezeu – faceţi în aşa fel încât această bogăţie să atingă buzunarele. Aceasta este o regulă de aur. Când credinţa nu ajunge la buzunare, nu este una autentică. Este o regulă de aur pe care Paul o formulează aici: ‘Voi sunteţi bogaţi în atâtea lucruri, acum, în acest fel, fiţi darnici în această faptă de generozitate!'”
„Există această contrapunere între bogăţie şi sărăcie. Biserica din Ierusalim este săracă, se află în dificultăţi economice, dar este bogată, pentru că are comoara vestirii evanghelice. Această Biserică din Ierusalim, săracă, a îmbogăţit Biserica din Corint cu vestirea evanghelică, i-a dăruit bogăţia Evangheliei”. Voi, pare să continue Sfântul Paul, „care sunteţi bogaţi din punct de vedere economic, care sunteţi bogaţi în atâtea lucruri, eraţi săraci fără vestirea Evangheliei, dar aţi îmbogăţit Biserica din Ierusalim, lărgind poporul lui Dumnezeu”. „Din sărăcie vine bogăţia”, a adăugat Papa Francisc, „este un schimb reciproc”.
Iată, aşadar, baza pentru „teologia sărăciei”: „Isus Cristos, care, deşi era bogat, din bogăţia lui Dumnezeu, s-a făcut sărac”, s-a înjosit pentru noi. De aici se înţelege mai bine semnificaţia primei Fericiri: „Fericiţi cei săraci în duh”. Altfel spus, „a fi sărac înseamnă a te lăsa îmbogăţit cu sărăcia lui Cristos şi a nu căuta să fii bogat cu alte bogăţii decât cu cele ale lui Cristos”. „Când noi îi ajutăm pe cei săraci, creştineşte vorbind nu facem o faptă de binefacere. O asemenea faptă este bună, este omenească, faptele de binefacere sunt lucruri bune şi omeneşti, dar nu aceasta este sărăcia creştină pe care o vrea şi o predică Sfântul Paul.”
„Sărăcia creştină înseamnă că eu dau celui sărac dintr-al meu şi nu din ceea ce am în plus, chiar şi din necesarul meu, pentru că ştiu că el mă îmbogăţeşte. Şi de ce un sărac mă face mai bogat? Pentru că Isus a spus că El însuşi este în cel sărac”. „Când renunţ la ceva, dar nu doar la ceva în plus, pentru a da unui sărac sau unei comunităţi sărace”, a continuat Sfântul Părinte, „aceasta mă îmbogăţeşte. Isus lucrează în mine când fac aceasta şi Isus lucrează în el pentru a mă îmbogăţi când fac aceasta”.
„Aceasta este teologia sărăciei, pentru că sărăcia se află în centrul Evangheliei, nu este o ideologie. Este chiar acest mister, misterul lui Cristos care s-a înjosit, s-a umilit pe sine, s-a făcut sărac pentru ca noi să devenim bogaţi. Se înţelege astfel de ce prima dintre Fericiri este ‘Fericiţi cei săraci în duh’. A fi sărac în duh înseamnă a merge pe această cale a Domnului: sărăcia Domnului care se înjoseşte atât de mult încât acum se face ‘pâine’ pentru noi la această jertfă. El continuă să se înjosească în istoria Bisericii, în memorialul pătimirii Sale, al înjosirii şi umilinţei Sale, în memorialul sărăciei Sale şi, cu această ‘pâine’, El ne îmbogăţeşte.”
