Papa Francisc: Familia în faţa morţii
18.06.2015, Vatican (Catholica) - 
Doliul în familie a fost tema catehezei Papei Francisc din cadrul audienţei generale de miercuri, 17 iunie 2015, din Piaţa San Pietro, la care au participat peste cincisprezece mii de persoane. „Moartea este o experienţă care afectează toate familiile, fără nicio excepţie. Face parte din viaţă; şi totuşi, când atinge pe cineva apropia nouă, moartea nu reuşeşte niciodată să ne apară naturală”. Pentru părinţi, pierderea unui copil „este ceva deosebit de sfâşietor… este o palmă dată promisiunilor, darurilor şi jertfelor de iubire încredinţate cu bucurie vieţii căreia i-am dat naştere… Toată familia rămâne paralizată, amuţită.”
Pontiful a vorbit şi despre suferinţa copiilor de a-şi pierde părinţii: „Acea întrebare: ‚Unde este tata? Unde este mama?’ – ‚Este în cer’ – ‚Dar de ce nu îl văd?’ Această întrebare acoperă o angoasă în inima copilului care rămâne singur. Golul abandonării care se deschide înlăuntrul său este cu atât mai neliniştitor datorită faptului că nu are nici măcar experienţa suficientă pentru ‚a da un nume’ la ceea ce s-a întâmplat. ‚Când se întoarce tata? Când se întoarce mama?’ Ce să se răspundă când copilul suferă? Aşa este moartea în familie… În aceste cazuri moartea este ca o gaură neagră care se deschide în viaţa familiilor şi la care nu ştim să dăm nicio explicaţie.”
Sfântul Părinte a exprimat compasiune faţă de aceia care, în astfel de momente de suferinţă, ajung „chiar să dea vina pe Dumnezeu”. „Însă această supărare este aceea care vine din inima durerii mari; pierderea unui fiu sau a unei fiice, a tatălui sau a mamei, este o mare durere… În aceste cazuri, am spus, moartea este aproape ca o gaură. Însă moartea fizică are ‚complici’, care sunt chiar mai răi decât ea şi care se numesc ură, invidie, mândrie, avariţie; aşadar, păcatul lumii care lucrează pentru moarte şi o face şi mai dureroasă şi nedreaptă… Să ne gândim la ‚normalitatea’ absurdă cu care, în anumite momente şi în anumite locuri, evenimentele care adaugă oroare la moarte sunt provocate de ura şi de indiferenţa altor fiinţe umane. Domnul să ne elibereze de obişnuirea cu acest lucru!”
Prin compasiunea lui Dumnezeu, dăruită în Isus, a continuat cu speranţă Papa Francisc, „atâtea familii demonstrează cu faptele că moartea nu are ultimul cuvânt: acesta este un adevărat act de credinţă. De fiecare dată când familia în doliu – chiar teribil – găseşte forţa de a păstra credinţa şi iubirea care ne unesc cu aceia pe care îi iubim, ea împiedică deja acum moartea ca să ia totul. Întunericul morţii trebuie înfruntat cu o mai intensă muncă de iubire… În lumina Învierii Domnului, care nu abandonează pe nimeni dintre cei pe care Tatăl i i-a încredinţat, noi putem să luăm morţii ‚boldul’ său, aşa cum spunea apostolul Paul; putem să o împiedicăm să ne otrăvească viaţa, să facă zadarnice legăturile de afecţiune, să ne facă să cădem în golul cel mai întunecos”.
„În această credinţă putem să ne mângâiem unul pe altul, ştiind că Domnul a învins moartea o dată pentru totdeauna. Cei dragi ai noştri nu au dispărut în întunericul nimicului: speranţa ne asigură că ei sunt în mâinile bune şi puternice ale lui Dumnezeu. Iubirea este mai puternică decât moartea. Pentru aceasta, drumul este de a face să crească iubirea, a o face mai solidă, şi iubirea ne va păzi până în ziua în care orice lacrimă va fi ştearsă… Dacă ne lăsăm susţinuţi de această credinţă, experienţa doliului poate să genereze o solidaritatea mai puternică a legăturilor familiale, o nouă deschidere la durerea celorlalte familii, o nouă fraternitate cu familiile care se nasc şi se renasc în speranţă.”
„Astăzi este necesar ca păstorii şi toţi creştinii să exprime în mod mai concret simţul credinţei faţă de experienţa familială a doliului. Nu trebuie să se nege dreptul la plâns – trebuie să plângem în doliu -, şi Isus ‚a izbucnit în plâns’ şi a fost ‚profund tulburat’ datorită doliului grav al unei familii pe care o iubea. Mai degrabă putem să luăm din mărturia simplă şi puternică a atâtor familii care au ştiut să perceapă, în trecerea foarte dură a morţii, şi trecerea sigură a Domnului, răstignit şi înviat, cu promisiunea sa irevocabilă de înviere a morţilor. Lucrarea iubirii lui Dumnezeu este mai puternică decât lucrarea morţii. Trebuie să devenim „complici” activi ai acelei iubiri, chiar ai acelei iubiri, cu credinţa noastră!”
Legături
Imagini
