Mergând pe urmele Fericiţilor Louis şi Zelie Martin
25.06.2015, Roma (Catholica) - Canonizarea soţilor Martin, părinţii Sf. Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe – şi a altor patru fete -, ar putea avea loc în inima Sinodului pentru familie din octombrie. Data canonizării va fi anunţată sâmbătă, 27 iunie. O fetiţă a fost vindecată miraculos în Valencia, Spania, după invocarea mijlocirii lor: acest miracol a fost folosit în procesul lor de canonizare. Într-un interviu pentru Zenit, rectorul Sanctuarului din Alençon, pr. Jean-Marie Simar, a explicat cum oraşul Alençon, unde cei doi s-au întâlnit, s-au căsătorit, au trăit şi au avut copiii, permite celor interesaţi să descopere acest cuplu uimitor şi să fie inspiraţi de exemplul lor.
– Pr. Simar, sunteţi rectorul Sanctuarului din Alençon şi, printre altele, al bisericii unde s-au căsătorit soţii Martin. Odată cu canonizarea lor, acest Sanctuar va deveni prin excelenţă un loc de vindecare pentru cupluri şi familii?
– Cu adevărat. Louis şi Zelie Martin s-au căsătorit pe 13 iulie 1858, în biserica Notre Dame din Alençon. Şi-au trăit aici toţi anii de căsătorie, până la moartea lui Zelie în 1877. Aici s-a născut fiica lor Tereza. Prin canonizare, ei sunt daţi ca exemplu Bisericii Universale şi în special cuplurilor şi familiilor. Sanctuarul de la Alençon, locul vieţii lor de cuplu, va deveni de fapt centru de vindecare prin excelenţă pentru cupluri şi familii, un loc unde, urmând exemplul lui Louis şi Zelie, vor putea să reflecteze la frumuseţea vocaţiei la căsătorie şi să redescopere că sfinţenia în cuplu este posibilă.
– Ce loc a avut această biserică în viaţa familiei Martin?
– Această biserică de Notre Dame a jucat un rol important în viaţa lor. A fost parohia familiei Martin din 1871 şi până în 1877, după ce s-au mutat pe rue Saint Blaise. Aici au avut şi botezul ultimului copil, Tereza. Participau zilnic la Liturghie şi în mod regulat la momentele de rugăciune propuse de parohie, precum Vespere, expuneri ale Preasfântului Sacrament, Spovezi, adoraţie de seară sau exerciţii spirituale în Post. Căsătoria lor a fost celebrată la miezul nopţii, ciudat pentru timpurile actuale, dar obişnuit pe atunci, fără îndoială pentru ca să fie un moment intim şi să se poată împărtăşi. De fapt, înainte de reforma adusă de Conciliul Vatican II, nu puteai merge să te împărtăşeşti dacă nu ai ţinut post de la miezul nopţii. După beatificare, în onoarea Fericiţilor Louis şi Zelie, biserica Notre Dame a fost ridicată la rang de Bazilică minoră de Papa Benedict al XVI-lea, pe 10 august 2009.
– Ce se mai poate descoperi despre soţii Martin la Alençon?
– Mai presus de toate, numărul în creştere de pelerini care vin la Alençon pot descoperi casa lor – restaurată acum câţiva ani – unde au trăit între 1871 şi 1877. Casa este un ecou perfect al Casei din Nazaret. Acolo, zi după zi, s-au sfinţit pe sine. Acolo au trăit în ascuns viaţa lor ordinară în mod extraordinar, putând pe Dumnezeu pe primul loc, cu bucuriile şi durerile lor, exact ca Sfânta Familie din Nazaret. Tot la Alençon este podul Sarthe, unde s-au întâlnit Louis şi Zelie, şi de asemenea pavilionul unde familia îşi trăia momentele de relaxare… şi multe alte locuri.
– Ce planificaţi pentru cupluri în acest an?
– Pe 11 iulie va fi marcată sărbătoarea Fericiţilor Martin. Organizăm pentru cupluri un drum al soţilor şi soţiilor, care se vor întâlni simbolic pe podul unde Louis şi Zelie s-au întâlnit pentru prima oară. După-amiaza va fi posibilitatea de vizitare a locurilor legate de viaţa lor, o conferinţă a Arhiepiscopului Pierre d’Ornellas de Rennes şi o Liturghie solemnă de înnoire a promisiunilor de la căsătorie. De-a lungul întregii zile sunt gândite şi activităţi pentru copii. În pregătire pentru canonizarea lor, vom avea o seară de rugăciune cu Episcopul nostru Jacques Havert de Seez, pe 12 septembrie. Pentru a sprijini Sinodul pentru familie cu rugăciuni, între 4 şi 8 octombrie va fi organizată o deplasare de la Solesmes la Alençon. Cu toţii ni se pot alătura pe 7 octombrie pentru a încredinţa soţilor Louis şi Zelie intenţia importantă a familiei. Vom avea desigur diverse evenimente legate de canonizare. În fine, de la anul vom propuse cuplurilor şi familiilor conferinţe şi reculegeri la sfârşit de săptămână. Vă aşteptăm în număr mare!