Papa Francisc: Autoritatea unui păstor vine din coerenţa vieţii
25.06.2015, Vatican (Catholica) - 
„Lumea simte când un păstor de suflete are acea coerenţă care îi conferă autoritate”, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată joi, 25 iunie 2015, în capela Casei Santa Marta din Vatican. Comentând lecturile biblice ale zilei (Geneză 16,1-12.15-16 şi Matei 7,21-29), Pontiful a vorbit despre deosebirile dintre adevăraţii predicatori ai Evangheliei şi falşii profeţi, citim în materialul de pe situl Radio Vatican. Pontiful a subliniat faptul că mulţimile îl urmau pe Isus cuprinse de uimire pentru că, după cum observă evanghelistul, El învăţa ca unul care are autoritate şi nu în felul cărturarilor (cf v. 28-29).
De aici, remarca Sfântului Părinte potrivit căruia lumea îşi dă seama şi ştie „când un preot, un episcop, un catehet, un creştin, are acea coerenţă care îi conferă autoritate”. Isus îi pune în gardă pe discipolii Săi să se ferească de „falşii profeţi” şi îi ajută să discearnă „unde sunt adevăraţii profeţi şi unde sunt pseudo-profeţii”, „unde sunt adevăraţii predicatori ai Evangheliei şi unde sunt cei care predică o Evanghelie care nu este Evanghelie”. Există trei cuvinte cheie care ajută la această lucrare de discernământ: a vorbi, a face şi a asculta. Mai întâi de toate, Pontiful a preluat atenţionarea lui Isus din Evanghelia zilei: „Nu oricine îmi spune ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăţia cerurilor” (v. 21).
„Aceştia vorbesc, fac, dar le lipseşte o altă atitudine, care este chiar la bază, care este fundamentul vorbirii şi al înfăptuirii: le lipseşte ascultarea. De aceea, Isus continuă: ‘Cine ascultă aceste cuvinte ale Mele şi le pune în practică…’ Binomul ‘a vorbi şi a face’ nu este îndeajuns, ne înşală, de multe ori ne înşală. Isus îl schimbă şi spune: binomul este altfel, ‘a asculta şi a face’, a pune în practică. ‘Oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi le pune în practică va fi asemenea bărbatului înţelept care şi-a construit casa pe stâncă’ (v. 24)”.
Dimpotrivă, cel care „ascultă cuvintele dar nu şi le însuşeşte, le lasă să treacă, sau, altfel spus, nu ascultă cu luare aminte şi nu le pune în practică, va fi asemenea omului care şi-a construit casa pe nisip”. Iar rezultatul unei asemenea acţiuni, este ştiut: „Când Isus îndeamnă mulţimile să se ferească de falşii profeţi, spune: ‘după roadele lor îi veţi cunoaşte’. Şi aici, după atitudinea lor: atâtea cuvinte, vorbesc, fac minuni, fac lucruri măreţe, dar nu au inima deschisă pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, le este teamă de tăcere şi de cuvântul lui Dumnezeu, iar aceştia sunt pseudo-creştini, pseudo-păstori. E adevărat, ei fac lucruri bune, e adevărat, dar le lipseşte stânca”.
Ceea ce le lipseşte acestora, a continuat papa Francisc, este „stânca iubirii lui Dumnezeu, stânca Cuvântului lui Dumnezeu”. Fără această stâncă „ei nu pot face profeţii, nu pot construi: se prefac numai, pentru că în cele din urmă, toate să năruie”. Ei sunt pseudo-păstori, păstori lumeşti, păstori sau creştini care vorbesc mult, se tem de tăcere şi, probabil, chiar fac prea multe. Dar nu sunt capabili să facă din ceea ce ascultă, fac din ceea ce vorbesc, fac dintr-ale lor, nu din cele ce sunt ale lui Dumnezeu”.
„Să ne amintim de aceste trei cuvinte. Ele sunt un semn: a face, a asculta, a vorbi. Unul care doar vorbeşte şi face nu este un adevărat profet, nu este un adevărat creştin, iar la sfârşit toate se vor prăbuşi: nu stă pe stânca iubirii lui Dumnezeu, nu are statornicia unei stânci. Unul care ştie să asculte şi să facă din ceea ce ascultă, cu puterea cuvântului care vine de la celălalt, nu de la sine, acela rămâne neclintit, cu toate că este o persoană umilă, care nu pare importantă. Şi câţi oameni mari de acest fel se află în Biserică, episcopi mari, preoţi mari, credincioşi mari, care ştiu să asculte şi din ceea ce ascultă, fac!”
Un exemplu din zilele noastre, a spus Papa Francisc, este Maica Tereza de Calcutta, căreia nu-i plăcea să lungească vorba, dar „în tăcere a ştiut să asculte şi a făcut atât de mult! Nu s-a prăbuşit, nici ea, nici lucrarea ei!” Oamenii cu adevărat mari ştiu să asculte şi de aceea faptele lor decurg din ceea ce ascultă, „pentru că încrederea şi tăria lor este stânca iubirii lui Isus Cristos”. „Slăbiciunea lui Isus care, deşi era puternic, s-a făcut slab pentru noi, ca să ne întărească, să ne însoţească la această celebrare şi să ne înveţe să ascultăm şi să facem din ceea ce ascultăm, nu din cuvintele noastre”.
Imagini
