Campus „Vara împreună” la Buzău
29.06.2015, Buzău (Catholica) - În perioada 21-28 iunie 2015, în parohia romano-catolică „Sfântul Iosif” din Buzău s-a desfăşurat campusul „Vara Împreună”: timp de o săptămână, 50 de copii, însoţiţi de 15 animatori, sora Roza, sora Laura şi doi animatori veniţi din Italia-Cremona – Gabriela şi Francesca -, sub directa îndrumare a pr. paroh Dominic Hîrja, au petrecut o parte din vacanţa de vară împreună, în mijlocul naturii, a creaţiei lui Dumnezeu.
Copiii au fost împărţiţi în trei echipe – Tigrii, Viperele şi Maimuţele -, şi fiecare echipă a avut câte un steag şi un slogan, utilizate de mai multe ori pe zi. Momentul principal al fiecărei zile a fost marcat de câte un fragment din piesa Kung-Fu Panda, copiii fiind conştientizaţi astfel asupra încercărilor şi experienţelor prin care trece ursuleţul. Apoi fiecare zi a cuprins un moment de cateheză, activităţi de lucru manual, cântece şi jocuri iubite de copii, cum ar fi cântecele cu gesturi (bans-urile), prin toate acestea animatorii încercând să sublinieze că tot ceea ce facem se petrece sub „ochii lui Dumnezeu” şi că Dumnezeu este mult mai aproape de noi decât credem.
Tinerii animatori au dat dovadă de multă răbdare şi mult tact cu cei mici, implicându-se cu multă dăruire, iubire şi sacrificiu în tot ceea ce au făcut. „Vara împreună” s-a încheiat cu speranţa că cei mici vor purta mai departe în sufletele lor ceea ce au învăţat şi deprins pe parcursul săptămânii, amintindu-şi mereu cât de frumos este să ne trăim credinţa împreună, ca adevăraţi fraţi în Cristos. (Izabella Tilea pentru Angelus.com.ro)