Prima Sfântă Împărtăşanie în parohia Valea Mică
01.07.2015, Iaşi (Catholica) - Duminică, 28 iunie 2015, la Valea Mică, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 10,00, nouă suflete nevinovate l-au primit pe Isus pentru prima oară din mâinile păstorului lor sufletesc, părintele paroh Iosif Agiurgioaei. După o temeinică pregătire şi lungi zile de aşteptări, pentru cei nouă copilaşi ziua cea mai fericită, cum au declarat ei, a sosit în sfârşit.
Pentru ei, 28 iunie 2015 va rămâne o amintire minunată, pentru că Isus pe care la-au aşteptat atâta timp, Isus care le-a promis că va veni în sufletul lor, le-a dat întâlnire pentru această zi şi s-a ţinut de promisiune. Isus a venit şi a fost prezent la întâlnire aşa cum a promis. S-a bucurat enorm pentru că a fost aşteptat cu mare drag de cei nouă copilaşi care purtau îmbrăcăminte albă asemeni unui crin alb. Toată această atmosferă de sărbătoare a fost susţinută de întreaga comunitate, care a trăit bucuria şi emoţia acestei zile. Părintele paroh s-a adresat celor nouă copii spunându-le să nu uite niciodată această zi. Să îşi păstreze sufletul curat şi nepătat asemeni crinului alb, iar când răul va încerca să se apropie de ei să lupte cu arma lui Cristos, rugăciunea. I-a îndemnat pe copii să fie statornici şi încrezători, rugăciunea să fie baza vieţii lor, iar Isus să le fie păstor şi călăuzitor tot restul vieţii.
La final de sărbătoare, mulţumirile au venit în primul rând către părintele paroh care a fost alături de cei nouă copii în tot acest timp, pregătindu-i şi susţinându-i moral pentru marele pas ce urmau să îl facă. De asemenea, mulţumirile au venit şi către toţi cei care s-au implicat pentru ca sărbătoarea acestei zile să fie frumoasă, deosebită şi neuitată. Dumnezeu să binecuvânteze munca tuturor, să le dea putere şi curaj pentru a trece peste obstacolele vieţii cu multă putere şi încredere. (din materialul semnat de prof. Angelica Şarig pentru Ercis.ro)