Episcopii din Venezuela atrag atenţia împotriva divorţului de comun acord
20.07.2015, Caracas (Catholica) - scopii venezueleni au avertizat săptămâna trecută că, drept urmare a unei decizii a Curţii potrivit căreia soţii pot divorţa fără dovada unei vine a vreuneia dintre părţi, căsătoria şi familiile din naţiunea lor vor fi slăbite. „Baza teoretică pentru această decizie semnalează o jurisprudenţă care poate să anuleze după bunul plac protecţia acordată familiei şi căsătoriei în lege”, a declarat în 9 iulie 2015 Comitetul pentru Familie şi Copii al Conferinţei Episcopale Venezuelene.
Episcopii au comentat o decizie a Camerei constituţionale a Tribunalului Suprem, Curtea Supremă a Venezuelei, potrivit căreia soţii pot să divorţeze „prin consimţământ reciproc, fără nici o altă condiţie”, şi care a cerut legii civile să se ajusteze în conformitate. Decizia deschide poarta „pentru un regim de divorţ pentru orice motiv, slăbind astfel structura familiei”, au scris Episcopii. „Aceasta neagă drepturile naturale ale căsătoriei şi destabilizează familia, şi minimalizează importanţa căsătoriei ca fundamentul natural al familiei”.
Episcopii au arătat că Biserica promovează şi apără căsătoria constituită între un bărbat şi o femeie; „căsătoria şi familia trebuie să fie respectate în conformitate cu natura lor reală. Astăzi, ambele sunt ameninţate de grupurile de presiune care acţionează asupra legislatorilor, a oamenilor de afaceri, a mass-media etc. În faţa acestei realităţi susţinem familia ca un dar de la Dumnezeu pentru omenire; este cel mai mare bine pe care fiecare persoană îl poate avea şi ca atare calea pentru binele comun al societăţii”.
„Milostivul Dumnezeu, care nu îi abandonează niciodată pe soţi atunci când au dificultăţi, are grijă de ei cu iubire tandră şi paternă. Noi, credincioşii, trebuie să reaprindem angajamentul nostru de a proteja şi susţine acest legământ de viaţă şi iubire pe care Dumnezeu l-a dorit pentru bărbat şi femeie în căsătorie şi, în consecinţă, în familie”. Episcopii i-au încurajat pe credincioşi, precum şi pe persoanele de bunăvoinţă, „să lucreze şi să se angajeze pentru răspândirea, explicarea şi arătarea adevărului şi frumuseţii familiei şi căsătoriei după planul lui Dumnezeu”.
„Trebuie să îi cerem lui Dumnezeu să putem fi sârguincioşi în sarcina noastră, pentru ca să putem inventa creativ căi de proclamare a planului de iubire a lui Dumnezeu pentru căsătorie şi familie, pentru ca le putem pune în practică în mod responsabil în vieţile noastre. Este o îndatorire foarte nobilă pentru care trebuie să angajăm toată tăria noastră, cu ajutorul lui Dumnezeu. Viitorul omenirii este în joc în familie şi căsătorie, în copiii şi tinerii noştri, în soliditatea patriei şi a Bisericii noastre!”