Sărbătorirea hramului în parohia Jebel
22.07.2015, Lugoj (Catholica) - De sărbătoarea Sfântului Profet Ilie Tezviteanul, la 20 iulie 2015, Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Jebel, protopopiatul de Timişoara, cu ocazia sărbătoririi hramului. Episcopul a fost însoţit de Mons. Angelo Pop, Vicarul general al Episcopiei de Lugoj. Este a treia vizită pastorală pe care o face în această parohie. La sosire Episcopul a fost întâmpinat cu Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie de pr. Nicolae Teodorescu, protopop şi Vicar foraneu de Timişoara, şi de pr. Sabău Gabriel-Simion, administrator parohial al acestei parohii şi paroh la Petroman. Copiii parohiei şi-au întâmpinat Ierarhul cu flori, pâine şi sare, conform tradiţiei. Programul a început cu rugăciunea Sfântului Rozar. A urmat Sfânta Liturghie arhierească, pontificată de PS Alexandru. Au concelebrat: Mons. Angelo Narcis-Pop, pr. Nicolae Teodorescu, pr. Anton Cioba, rectorul Seminarului Teologic „Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan” din Oradea, pr. Vasile Borda şi pr. paroh Sabău Gabriel-Simion.
În cuvântul de învăţătură, PS Alexandru a vorbit despre viaţa şi activitatea Sfântului Profet Ilie Tesviteanul. Un alt punct pe care l-a abordat a fost legat de istoricul acestei parohii. A amintit preoţii care au slujit în această biserică din anul 1998, an în care a fost retrocedată prin bunăvoinţa IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae Corneanu, de pie memorie. PS Alexandru l-a felicitat pe pr. Gabriel, care lucrează deosebit de frumos în doua parohii. „Bunul Dumnezeu”, a spus Preasfinţia Sa, „să vă dăruiască părinte Gabriel putere şi sănătate, să puteţi conduce poporul încredinţat, spre adevăratul şi unicul Dumnezeu; să conduceţi Biserica întemeiată de Isus Cristos, una, sfântă, catolică şi apostolică. PS Alexandru a salutat prezenţa unui grup de elevi din parohia părintelui Kobor Gyorgy care au cântat la împărtăşanie. A mulţumit Mons. Kobor Gyorgy, director al Asociaţiei „Caritas” din Ciacova, paroh emerit al comunităţii romano-catolice locale, prepozit minor emerit şi vicar general emerit al Diecezei de Timişoara, care a sprijinit mai multe comunităţi parohiale greco-catolice din zonă. În final PS Alexandru a mulţumit pr. protopop Nicolae, preoţilor concelebranţi şi credincioşilor prezenţi, atât din parohie cât şi de la Oradea şi Timişoara şi alte localităţi.
Pr. paroh Gabriel a mulţumit mai întâi bunului Dumnezeu, apoi participanţilor: Preasfinţitului Alexandru, Mons. Angelo şi preoţilor care au concelebrat. A mulţumit celor care au contribuit financiar la restaurarea bisericii şi la sărbătoarea hramului, tuturor celor care au binevoit ca să fie alături la bucuria acestui eveniment. La întoarcerea spre Lugoj, PS Alexandru a efectuat o vizită la Casa „Mater Misericordiae” – Timişoara, un viitor centru, coordonat de Asociaţia „Darul Vieţii”, care va servi ca adăpost temporar pentru acele femei însărcinate care sunt alungate/respinse de familiile lor datorită sarcinii. Menţionăm că la 25 martie 2015, de sărbătoarea Buneivestiri, a avut loc sfinţirea acestei case de către pr. Rolf Schoenenberger din Elveţia, care a avut o contribuţie hotărâtoare la realizarea acestui proiect. În incinta casei se află şi o capelă, menită a asigura şi nevoile spirituale. (Raimondo-Mario Rupp pentru BRU.ro)