Mesaj de la Vatican pentru INTC 2015
22.07.2015, Cluj (Catholica) - La deschiderea Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic, ajunsă la a XIII-a ediţie, pr. Daniel Avram, purtător de cuvânt al Eparhiei de Cluj-Gherla, gazda şi organizatoarea evenimentului, a dat citire mesajului sosit de la Vatican, semnat de Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, în numele Papei Francisc.
„Cu ocazia celei de-a XIII-a Întâlniri Naţionale a Tinerilor Catolici din România, care se desfăşoară la Cluj-Napoca, care este în acest an Capitala Europeană a Tineretului, Sfântul Părinte Papa Francisc îşi îndreaptă gândul său cordial şi afectuos, exprimând apropierea sa faţă de această iniţiativă şi îi invită pe dragii tineri să facă să transpară prietenia cu Isus prin atitudinea şi modul lor de a se comporta, să se gândească mereu că sunt mici mlădiţe ataşate viţei de vie care este Isus şi să simtă curgerea sevei vitale a Spiritului Sfânt şi să aducă rod mult, să fie curajoşi, răbdători, smeriţi, capabili să împărtăşească dar şi să se diferenţieze, să se bucure cu cei care se bucură, să plângă cu cei care plâng, să răspundă răului cu bine, şi aşa să fie vestitori credibili ai Evangheliei.”
Mesajul, adresat PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, se încheie astfel: „Sanctitatea Sa, cerând susţinerea prin rugăciune a ministerului său petrin, prin mijlocirea Fecioarei Maria, Mama Bisericii, împărtăşeşte din inimă Excelenţei Voastre, Excelenţelor lor prelaţilor prezenţi, preoţilor şi în special tuturor tinerilor participanţi binecuvântarea apostolică, cu bunăvoinţă transmiţând-o comunităţilor diecezane.”

