Încheierea Întâlnirii Naţionale a Tinerilor Catolici în Capitala căutătorilor de fericire
27.07.2015, Cluj (Catholica) - Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic (INTC) s-a încheiat duminică, 26 iulie 2015, în prezenţa şi cu binecuvântarea a 7 dintre cei 11 Episcopi ce au însoţit tinerii în cele 4 zile la Cluj: PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iaşi; PS Cornel Damian, Episcop romano-catolic de Bucureşti; PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea; PS Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj; PS Vasile Bizău, Episcop greco-catolic de Maramureş; PS Mihai Frăţilă, Episcop greco-catolic de Bucureşti; şi PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, aflăm de pe EparhiaClujGherla.ro. La ora 9.30 a dimineţii de duminică, tinerii s-au adunat la punctul principal al întâlnirii – curtea Episcopiei Greco-Catolice.
Într-un prim moment, moderat de pr. Mircea Marţian, responsabil al departamentului de prezentare, s-a proiectat un scurt film cu instantanee de la activităţile celor 4 zile. Sunt „poze care scriu istoria INTC, o istorie compusă din atâtea amintiri frumoase: să ni le reamintim!”, a invitat pr. Mircea. Gazda întâlnirii, Preasfinţitul Florentin, a prezentat apoi delegaţiile din străinătate: tinerii veniţi din Italia, din partea Conferinţei Episcopilor Italieni, tinerii din Ucraina şi din Republica Moldova, grupul de tineri din Comunitatea Jeunesse Lumiere care l-a însoţit pe pr. Daniel Ange, precum şi încă un grup de 50 de francezi sosiţi în aceeaşi dimineaţă. Au fost prezentaţi şi tinerii din Polonia – grupul din comitetul de organizare a Zilei Mondiale a Tineretului Cracovia 2016 – care au proiectat un scurt film despre ZMT, invitând tinerii la Cracovia între 26-31 iulie 2016.
S-au prezentat în continuare concluziile discuţiilor pe grupuri din Parcul Mare, în urma ultimei cateheze a pr. Daniel Ange, invitatul special al INTC 2015. După rugăciunea de dimineaţă şi intonarea Imnului INTC, Sfânta Liturghie în rit bizantin a fost celebrată, în această zi de încheiere, de Episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Angeli”, alături de care au fost şi copii din Corul „Allegria”. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, care i-a numit pe tineri „florile Bisericii”, îndemnându-i să aibă curajul de a fi fericiţi, de a găsi adevărata fericire.
„Cred şi suntem cu toţii fericiţi că ceea ce aţi descoperit aici, ascultând pe distinsul părinte spiritual, adevăratul maestru al sufletelor, pr. Daniel Ange, şi urmărindu-i pe cei care v-au prezentat cu dăruire reflecţiile lor, aţi înţeles că există doar Unul, Cel care s-a jertfit şi a murit pentru toţi: pentru noi, pentru voi, dragi tineri, şi că doar El vă poate răspunde la problemele şi întrebările voastre. Cel care vă hrăneşte sufletul vostru căutător de fericire este un Prieten unic, care nu e numai un om, ci un adevărat Dumnezeu, Cristos, care cunoaşte sufletul şi inima omului, inima voastră, adevăratul vostru însoţitor de fiecare zi, adevăratul vostru soare, care vă împarte fără încetare, în mod gratuit, darurile Sale, reţeta fericirii, Cuvântul Său, Trupul şi Sângele Său, iubirea Sa.”
„Ştiu, ştim cu toţii că voi căutaţi fericirea. Că vă place cu adevărat să vă bucuraţi, şi e firesc, acest lucru îl vor toţi, dar nu trebuie să uitaţi unde se află adevărata fericire… De aceea, acum, la sfârşit, noi, Episcopii, cu toţi cei care vă dau asistenţă, părinţii, spiritualii voştri, cu oaspeţii noştri care v-au ţinut aşa de frumoase cateheze, reflecţii şi gânduri, vă spunem ceea ce Papa Francisc vă scria în mesajul său, invitându-vă la întâlnirea, aşa cum am revăzut astăzi, din 2016, la Cracovia: ‘Să aveţi curajul de a fi fericiţi. Noi avem încredere în voi şi ne vom ruga pentru voi. Să aveţi curajul de a merge în contra curentului pentru a găsi adevărata fericire! Amin’.”
După Sfânta Liturghie a avut loc festivitatea de încheiere a INTC, în care PS Florentin a mulţumit tinerilor pentru că au acceptat invitaţia de a veni la Cluj „şi a petrece împreună în bucurie câteva zile de rugăciune, cateheză, dezbateri pe diferite subiecte, dar şi de comuniune, cunoaştere, împărtăşire, prietenie, relaxare, distracţie. Datorită prezenţei voastre luminoase la Cluj, oraşul nostru s-a împodobit cu florile tinereţii, datorită zâmbetelor voastre, Clujul a devenit mai frumos, datorită strălucirii fericirii voastre, Clujul a devenit oraşul luminilor – vă amintiţi lampioanele fericirii care se înălţau spre cer ieri seară la Festivalul Tineretului -, datorită elanului vostru tineresc, Clujul a devenit cu adevărat un oraş al bucuriei. Într-un cuvânt, datorită rugăciunilor, comuniunii şi mărturiei voastre, capitala Transilvaniei a devenit ‚Capitala căutătorilor de fericire’, şi pentru aceasta doresc să vă mulţumesc vouă, tuturor”.
Ierarhul de Cluj-Gherla a reamintit apoi că „misiunea fiecăruia dintre voi, ca tineri catolici, este să împărtăşiţi şi lumii fericirea, să le demonstraţi practic că fericirea adevărată se poate găsi chiar şi acum, începând din această viaţă, dacă este trăită după voinţa Domnului. Fericirea nu este o promisiune pentru o altă lume şi o altă dimensiune. Fericirea veşnică devine prezentă atunci când lumina lui Cristos este prezentă cu harul ei sfinţitor în sufletele noastre”. Preasfinţia Sa a încheiat aducând mulţumiri „în primul rând lui Dumnezeu, care, prin mijlocirea îngerilor şi a sfinţilor Săi, ne-a oferit buni consilieri, organizatori şi colaboratori”, pe care i-a numit, mulţumind fiecăruia în parte, mulţumind şi voluntarilor care au ajutat cu disponibilitate organizatorii întâlnirii.
A mulţumit totodată Conferinţei Episcopale din România „pentru încrederea acordată Eparhiei de Cluj-Gherla de a organiza INTC 2015 la Cluj”, a mulţumit şi Episcopilor care au luat parte la Întâlnire. O mulţumire specială a fost adresată tinerilor Asociaţiei ASTRU Cluj, care s-au preocupat, cu un an şi jumătate înainte, de partea de planificare – etapizare a organizării. A mulţumit, de asemenea, colaboratorilor din structura care s-a organizat pentru INTC, precum şi sponsorilor din ţară şi din străinătate, autorităţilor locale şi centrale, partenerilor media, corurilor, formaţiilor muzicale, tuturor participanţilor, în direct sau on-line, la aceste zile. La final, o delegaţie a Eparhiei de Cluj-Gherla a predat Crucea INTC unei delegaţii din Dieceza de Satu Mare, unde va avea loc următoarea ediţie, a XIV-a, a Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic, în 2018.