Papa Francisc: Nu fiți sclavii muncii
12.08.2015, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a avertizat credincioșii să nu devină sclavi ai muncii, îndemnându-i în schimb să celebreze și să petreacă timp cu Dumnezeu. Îndemnurile au fost adresate dimineața aceasta, la a doua audiență generală după pauza de vară. Pontiful a început o mini-serie în serie, dedicată la trei aspecte ale vieții de familie: celebrarea, munca și rugăciunea.
În relatarea Creației, a amintit Sfântul Părinte, vedem că sărbătorile au fost inventate de Dumnezeu, care s-a odihnit în a șaptea zi. „Dumnezeu însuși ne învață importanța la a dedica un timp de contemplație și de bucurie pentru ceea ce în muncă a fost bine făcut. Vorbesc despre muncă, desigur, nu numai în sensul meseriei și al profesiei, ci în sensul mai amplu: fiecare acțiune cu care noi, bărbați și femei, putem colabora la opera creatoare a lui Dumnezeu.” Chiar și la locul de muncă sărbătorim: zile de naștere, un nou copil, o căsătorie… Când facem o pauză de la muncă pentru aceste ocazii importante ni se amintește că suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, „care nu este sclav al muncii, ci Domn al muncii”. „Nici noi nu trebuie să fim sclavii muncii, ci mai degrabă stăpâni”, a adăugat el.
Papa Francisc a deplâns faptul că milioane de oameni, chiar și copii, sunt sclavi muncii și că viața umană este adesea în pericol de abuz pentru „profitul economic” și „eficiența tehnică”. „În acest timp există sclavi, sunt exploatați, sclavi ai muncii și acest lucru este împotriva lui Dumnezeu și împotriva demnității persoanei umane!”, a spus Sfântul Părinte. A subliniat apoi sacralitatea rugăciunii și a momentelor de tăcere cu Domnul. În momentele de odihnă de duminică îl găsim pe Dumnezeu. Euharistia ne aduce tuturor harurile lui Isus în celebrările noastre: prezența Sa, iubirea și jertfa Sa. În acest fel, în acest mod de a fi cu noi, Domnul ne modelează într-o comunitate. „Totul este transfigurat de harul Său: munca, familia, bucuriile și încercările din fiecare zi, chiar și suferințele și moartea.”
La final Pontiful argentinian s-a rugat: „Fie să recunoaștem mereu familia ca locul privilegiat de înțelegere, de călăuzire și susținere a darurilor care reies din celebrările noastre, în special din Euharistia duminicală. Familia are o extraordinară competență de a înțelege, aborda și susține valoarea autentică a timpului de celebrare. Și cât de frumoase sunt aceste celebrări în familie. Cât de frumoase!”