Securitatea a fost sporită pentru bisericile din Franța
14.08.2015, Paris (Catholica) - Bisericile catolice din Franța au fost puse sub protecția poliției și s-a făcut apel pentru sporirea măsurilor de securitate împotriva unor posibile atacuri islamiste în contextul apropierii sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august. „Fiecare întâlnire religioasă, de orice dimensiune ar fi […] este vulnerabilă astăzi actelor răuvoitoare, ce pot ajunge până la terorism”, au spus ministrul de interne al țării și Episcopii francezi într-o declarație comună transmisă Diecezelor. Mesajul a fost publicat pe 11 august în cotidianul catolic La Croix.
„Observarea unor reguli simple vă va permite, fără un deranj excesiv, să asigurați securitatea Dvs și a comunității Dvs, păstrând în același timp calmul și deschiderea față de ceilalți, de care este nevoie pentru menținerea practicilor Dvs religioase”, se spune în mesaj. Catolicii sunt îndemnați să fie atenți la detalii neobișnuite, precum oameni purtând haine lungi pe vreme călduroasă. De asemenea oamenii sunt îndemnați să nu își lase bagajele pe scaune când merg să se împărtășească, dar și să fie atenți la vizitatorii care par „foarte agitați” sau arată „un interes neobișnuit față de eveniment sau față de o clădire”.
Securitatea a fost sporită la cele 45.000 de biserici catolice, precum și la lăcașuri de cult evreiești, musulmane și protestante, după atacurile din ianuarie asupra birourilor publicației satirice Charlie Hebdo și a unui supermarket, cu 17 victime, între care 3 atacatori islamici. În luna aprilie, premierul Manuel Valls a pus 178 de biserici catolice, inclusiv Catedrala Notre Dame și Bazilica Sacre Coeur, sub protecție permanentă a poliției după ce un etnic algerian și alte două persoane au fost arestate pentru planificarea unui atac armat asupra unor biserici de lângă Villejuif. Între timp au avut loc profanări ale unor locuri catolice – precum o biserică din Tourcoing și un cimitir din Labry.
Directorul pentru comunicații al Sanctuarului marian de la Lourdes, David Torchala, a spus pentru Le Figaro că Sanctuarul, ce atrage 6 milioane de pelerini anual, este deschis „24 de ore, șapte zile din șapte, cu numeroase intrări”, fiind imposibil „să se verifice fiecare persoană ce arată ciudat”. Conferința Episcopală spune că pe 15 august, la Liturghia din Catedrala Notre Dame și la pelerinajul tradițional asociat, sunt așteptați 150.000 de credincioși. De asemenea se mai afirmă că clopotele bisericilor vor bate pe 15 august în solidaritate cu creștinii persecutați în Orientul Mijlociu.