Mons. Agostino Marchetto: Am dorit să devin capelan pentru tineri și am fost chemat în diplomație
31.08.2015, Iași (Catholica) - 
Arhiepiscopul Agostino Marchetto este cunoscut pentru luările de poziție în privința drepturilor migranților. În 2001 a fost numit secretar al Consiliului Pontifical pentru Pastorația Migranților și Itineranților. Folosindu-se de norma care permite Nunților apostolici să iasă la pensie la 70 de ani, Monseniorului Marchetto, născut la 28 august 1940, i s-a acceptat cererea la 28 august 2010. Din 1968 a fost în serviciul Sfântului Scaun: a lucrat printre altele în Zambia, Cuba, Algeria, Mozambic. A fost consacrat Episcop în 1985, a primit misiunea de pro-Nunțiu în Madagascar și în insulele Mauritius, apoi în Tanzania. În 1994 a fost numit Nunțiu în Bielorusia. Mons. Marchetto este și un expert al Conciliului Vatican II, citim în materialul de pe Ercis.ro.
La invitația PS Petru Gherghel, Arhiepiscopul Marchetto a vizitat Dieceza de Iași în perioada 14-21 august 2015, participând la pelerinajul diecezan la Cacica și la hramul catedralei din Iași (15 august), la lansarea monografiei satului Răchiteni (16 august); a vizitat Institutul Teologic „Sfântul Iosif” din Iași (17 august), apoi, însoțit și de alți trei preoți din Dieceza de Pordenone, a vizitat parohia Gherăești (18 august), Seminarul Mic din Bacău, Curia Franciscană și parohiile Nicolae Bălcescu, Bacău – Sfântul Nicolae, Adjudeni și Tămășeni (19 august), Săbăoani și Butea (20 august). În interviul luat la finalul vizitei, a cărui traducere a asigurat-o pr. Claudiu Bulai, Arhiepiscopul vorbește despre migranți, despre Conciliu, despre vocație, despre vizita în Dieceza de Iași.
Vorbind despre perioada de zece ani în care a lucrat ca secretar al Consiliului Pontifical pentru Pastorația Migranților și Itineranților, Arhiepiscopul a arătat că această misiune „mai întâi înseamnă să studiezi. Studiezi fenomenul, pentru a vedea cum se dezvoltă în diferite țări, în contextul istoriei poporului, a națiunii, deoarece această mișcare acum este un fenomen mondial, global. Biserica la început a avut anumite dificultăți în a accepta acest fenomen din cauza aspectelor negative pe care le producea. De exemplu, sunt probleme pentru familii, divizarea familiilor: părinții care unul merge într-o parte, celălalt rămâne în țara proprie alături de copiii. Însă aceste fenomene nu pot fi oprite și prin urmare astăzi există toată această mișcare care acum este o mișcare de popoare.”
„Când se văd țări, care stau destul de bine din punct de vedere economic, care au dificultăți în a-i accepta pe cei care sunt persecutați în propria țară, suferă de foame, caută un viitor mai bun sau caută cu adevărat libertatea, protecția, așadar când se văd aceste țări că resping fenomenul, chiar și atunci când există o lege specială de protecție, ne putem da seama de gravitatea fenomenului și de necesitatea pentru Biserici și pentru diferite religii de a încerca să vadă ce se poate face pentru a avea grijă de aceste persoane. În mod normal apoi este aspectul pastoral. Așadar, se studiază fenomenul, dar apoi se caută să fie stimulate în conferințele episcopale comisiile care există propriu-zis pentru pastorația migranților și itineranților.”
Într-o carte-interviu: „Chiesa e migranti. La mia battaglia per una sola famiglia umana” (Biserica și migranții. Lupta mea pentru o singură familie umană), apărută înainte ca Arhiepiscopul să își încheie misiunea la 70 de ani, el a vorbit despre „multe aspecte ale acestui fenomen pe care Biserica încearcă să-l abordeze din punct de vedere spiritual, evanghelic, din punct de vedere al apărării omului, al familiei și, repet, al apărării demnității omului. Unul dinte punctele fundamentale pentru crearea unui ambient potrivit menit să-i primească pe migranți este suscitarea sensului apartenenței la o unică familie umană, adică la faptul că bunurile acestei lumi sunt pentru toți, că proprietatea privată există, este un drept, dar trebuie ținut cont că este vorba de o ipotecă socială. A spus-o deja Sfântul Ioan Paul al II-lea. Destinul comun al bunurilor din această lume este primul punct. Apoi, al doilea punct, binele comun universal.”
Arhiepiscopul s-a dedicat și istoriei Conciliului Vatican II, fiind considerat de Papa Francisc „cel mai bun hermeneut al Conciliului Vatican II”. „Această pasiune pentru Conciliu a fost pasiunea vieții mele. De fapt, istoria este iubirea vieții mele, istoria care trebuie să fie ‘magistra vitae’, deși, ca să spunem adevărul, nu prea este, pentru că fiecare trăiește experiența sa și nu caută să vadă ce li s-a întâmplat altora în aceeași situație și astfel să tragă concluzii… După 50 de ani, nu avem acea distanță de eveniment care să dea istoricului capacitatea de a nu fi polarizat în mod ideologic, conform punctului personal de vedere, ci de a se confrunta cu profunzimea istoriei. Cu privire la aceasta, peste câteva săptămâni voi publica Jurnalul conciliar ținut de secretarul general al Conciliului Ecumenic Vatican II, Mons. Pericle Felici. Ținând cont de calitatea celui care a ținut jurnalul, cred că va fi o contribuție importantă, care va ajuta la un mai mare echilibru în cercetarea istoriei Conciliului Vatican II.”
Interpretarea Conciliului „trebuie să fie una eclezială. Este loc pentru realitatea științifică a analizei, este spațiu pentru teologi, este spațiu pentru toate, dar mai întâi trebuie să vedem ce spune magisteriul Bisericii. Papa spune că este o reformă. Aceasta nu înseamnă că este revoluție. Nu înseamnă că înainte era într-un fel, iar acum este altfel, complet diferit. Nu poate fi vorba despre așa ceva în Biserică. Prin urmare, încă mai este mult de muncă… Apoi vorbim despre receptarea Conciliului. Faptul că fiecare Biserică locală a trăit receptarea Conciliului fiecare pe linia sa nu înseamnă imediat că se poate vorbi de receptarea corectă a Conciliului. Este în continuare de lucrat la studierea, viziunea și aprofundarea acestui mare eveniment care este Conciliul Vatican II.”
În Anul Vieții Consacrate, Arhiepiscopul a vorbit și despre vocația sa, despre vocație în general. În cadrul unor exerciții spirituale ținute de un preot iezuit albanez, care abia fusese eliberat din închisoare, acesta l-a întrebat: „Tu ce faci pentru Cristos? Unii mor, sunt martirizați, suferă, dau mărturie, trăiesc pentru El, dar tu? Această întrebare m-a pus pe gânduri.” Întors de la exerciții i s-a propus să fie animator pentru cei care doreau să intre în Acțiunea Catolică. „Acolo s-a înrădăcinat dorința de a mă dedica tinerilor ca preot. Și vedeți până la urmă ce am ajuns să fac: am dorit să devin capelan pentru tineri și am fost chemat în diplomație. Vă fac o mărturisire. Era o problemă de conștiință pentru mine. Într-o noapte am avut un vis cu don Bosco care îmi spunea să nu mă preocup dacă nu îmi dedic viața tinerilor, pentru că ‘vei vedea că în viața de diplomat vei întâlni mulți tineri’. Și într-adevăr așa a fost. Acolo unde am fost trimis am fost capelan al străinilor, al tinerilor, am fost paroh în Mozambic, profesor în Seminar…”
Imagini
