Papa Francisc s-a întâlnit cu președintele Israelului
03.09.2015, Vatican (Catholica) - Papa și președintele Israelului cred că este nevoie de promovarea „unui climat de încredere” între israelieni și palestinieni, în special acum. Astfel reiese dintr-un comunicat publicat astăzi de biroul de presă al Sfântului Scaun după întâlnirea dintre Papa Francisc și președintele Israelului, Reuven Rivlin, desfășurată azi-dimineață în Vatican.
Discuțiile, pe care comunicatul le descrie drept „cordiale”, s-au concentrat pe situația politică și socială din Orientul Mijlociu, o atenție specială fiind acordată condiției creștinilor și a altor grupuri minoritare. A fost recunoscută importanța dialogului interreligios, alături de „responsabilitatea liderilor religioși în promovarea reconcilierii și păcii”. „A fost subliniată nevoia și urgența promovării unui climat de încredere între israelieni și palestinieni, alături de reînceperea negocierilor directe cu scopul încheierii unei înțelegeri care să respecte aspirațiile legitime ale celor două popoare, ca o contribuție fundamentală la pacea și stabilitatea în regiune.”
Declarația mai notează că cele două părți ale dialogului au analizat diferite probleme privind relațiile dintre statul Israel și Sfântul Scaun, precum și dintre autoritățile de stat și comunitățile catolice locale. S-a mai exprimat speranța că înțelegerea bilaterală acum în lucru va fi terminată rapid, și că se vor găsi soluții adecvate la diferitele probleme de interes comun, inclusiv la situația școlilor creștine din țară. Președintele israelian s-a întâlnit apoi cu secretarul de stat, Cardinalul Pietro Parolin, care a fost însoțit de secretarul pentru relațiile cu statele, Arhiepiscopul Paul Gallagher.