Laudato Si cadou de la Papa pentru Fidel Castro
20.09.2015, Havana (Catholica) - Vaticanul a confirmat faptul că Papa Francisc și fostul președinte cubanez Fidel Castro au avut astăzi o scurtă întâlnire după Liturghie. Însoțit de câteva persoane din Vatican, inclusiv de Nunțiul Apostolic în Cuba, Arhiepiscopul Giorgio Lingua, Pontiful a mers la casa lui Fidel Castro. Cei doi au vorbit despre mediu și despre „marile probleme ale lumii contemporane”, a informat jurnaliștii pr. Federico Lombardi.
Cei doi au făcut schimb de cărți. Astfel Papa Francisc i-a dat un exemplar din „Laudato Si”, respectiv din „Evangelii Gaudium”, precum și o carte despre fericire și viața spirituală scrisă de preotul italian Alexandro Pronzato. I-a mai oferit o colecție de scrieri și predici ale preotului iezuit hispanic Amando Llorente. Fost mentor al lui Castro în tinerețe, preotul a fost exilat din Cuba în 1961, sub regimul lui Castro. La rândul său, fostul președinte i-a dăruit Papei un exemplar din „Fidel și religia”, legată de întâlnirea dintre acesta și Papa Benedict. Dedicația sună așa: „Pentru Papa Francisc, cu ocazia vizitei Dvs fraterne în Cuba, cu admirație și respect din partea poporului cubanez. Fidel.”
„Este interesant – el reflectează îndelung asupra marilor probleme de astăzi și de mâine și s-a arătat interes să îi vorbească Papei despre aceasta”, a spus pr. Lombardi, purtător de cuvânt al Vaticanului. Întâlnirea a durat 30-40 de minute, într-o atmosferă neoficială, fiind prezenți și soția lui Fidel, copiii și nepoții.