Papa Francisc: Distrugerea este mereu personală
25.09.2015, New York (Catholica) - După întâlnirea de vineri, 25 septembrie 2015, cu familiile victimelor care au răspuns primele la atacurile asupra Turnurilor Gemene, din 11 septembrie 2001, Papa Francisc a spus că această întâlnire i-a adus aminte că violența nu poate fi niciodată impersonală. “În membrii acelor familii vedem chipul suferinței, o suferință care încă ne atinge și strigă către cer”, a spus în cadrul unei întâlniri interreligioase de rugăciune de la „Ground Zero”. El a reflectat asupra faptului că “actele de distrugere nu sunt niciodată impersonale, abstracte sau doar materiale”. Mai degrabă, “ele au întotdeauna un chip, o poveste concretă, nume”.
Chiar și în fața la atât de multă suferință, tot acești membri ai familiilor i-au arătat “puterea iubirii și a aducerii aminte”. “Numele atât de multor dragi ai lor sunt scrise în acest loc… nu putem să îi uităm niciodată”. La „Ground Zero”, Pontiful Roman a spus că există de asemenea “un sentiment palpabil al mărinimiei eroice”. “Mâinile au fost întinse, viețile au fost dăruite. Într-o metropolă care poate părea impersonală, fără chip, singuratică, ați demonstrat solidaritatea puternică născută din sprijinul reciproc, din iubire și sacrificiu. Nimeni nu s-a gândit la rasă, naționalitate, vecinătate, religie sau politică. A fost vorba doar despre solidaritate, satisfacerea nevoilor imediate, fraternitate”.
“Pompierii din New York au pătruns în turnurile care se prăbușeau, fără a se gândi la propria lor viață. Mulți au murit; jertfa lor a permis salvarea multor altora”. În acest mod, ceea ce a fost la un moment dat “un loc al morții” a devenit “un loc al vieților salvate, un imn al triumfului vieții asupra profeților distrugerii și morții, al bunătății asupra răului, al reconcilierii și unității asupra urii și diviziunii”. Faptul de a putea să reprezinte creștinătatea alături de alte religii ale lumii în acest loc “este un izvor de mare speranță. Am încredere că prezența noastră împreună va fi un semn puternic al dorinței noastre comune de a fi o forță a reconcilierii, păcii și dreptății”.
“Cu toate diferențele și dezacordurile noastre, putem trăi într-o lume a păcii. Opunându-se oricărei încercări de a crea o uniformitate rigidă, putem și trebuie să construim unitatea pe baza diversității noastre de limbă, cultură și religie, și să ne înălțăm glasurile împotriva a tot ceea stă în calea unei astfel de unități”. O astfel de pace poate veni dacă îmbrățișăm diversitatea, și aceasta “se poate întâmpla doar dacă eliminăm din inimile noastre toată ura, răzbunarea și resentimentele. Știm că acest lucru este posibil doar ca un dar din cer”.
Pontiful i-a invitat pe cei prezenți la un moment de rugăciune în tăcere, și apoi a continuat spunând că dacă ne vom strădui pentru pace, cei dragi decedați nu vor fi uitați niciodată. “Ei vor fi prezenți oriunde ne vom strădui să fim profeți nu ai demolării ci ai edificării, profeți ai reconcilierii, profeți ai păcii”, a concluzionat el. Lideri religioși proeminenți din New York au fost de asemenea prezenți pentru a-i deplânge pe cei morți și a face un apel la pace.
Cardinalul Timothy Dolan de New York l-a primit pe Sfântul Părinte la eveniment spunând: “Noi, cei din New York, suntem păcătoși; avem multe defecte și facem multe greșeli. Dar un lucru pe care îl facem bine este prietenia sinceră și rodnică între religii! Strămoșii noștri au venit aici pentru libertatea religioasă, și au fondat orașul New York într-o atmosferă de respect și de apreciere pentru diversitatea religioasă.” Imamul Khalid Latif, de la Centrul musulman din oraș, a spus: „Intoleranța și ignoranța i-au alimentat pe cei ce au atacat acest loc”, adăugând că „pentru Dumnezeu, orice viață este sacră și prețioasă. Acolo unde alții eșuează, să fim noi amintirea pașnică a acestui adevăr despre creația Lui”.
El și Elliot Cosgrove, rabinul de la sinagoga din Park Avenue, au oferit o reflecție comună despre pace și s-au rugat pentru sufletele celor uciși. „În acest loc, unde s-a comis o violență oribilă în mod fals în numele lui Dumnezeu, noi, reprezentanții religiilor din New York, ne-am adunat să oferim cuvinte de mângâiere și rugăciune”, a spus Cosgrove. „Devenind, după cuvintele Sf. Francisc de Assisi, instrumente ale păcii, îi cinstim pe cei care au fost uciși”, a mai spus rabinul. Chiar dacă „ce este mai rău în umanitate” a atacat țara noastră în acea zi, „ce este mai bun în umanitate” – sub chipul celor ce au răspuns primii atacului – a căutat să salveze viața, a spus imamul.
Sfântul Părinte a rostit apoi o „rugăciune de pomenire” pentru toți cei uciși în acea zi, alături de o rugăciune pentru supraviețuitori și pentru cei care își plâng pe cei dragi pierduți. I-a cerut lui Dumnezeu „să aducă pace în lumea noastră violentă”, în special pentru cei „ale căror inimi și minți sunt consumate de ură și care justifică uciderea în numele religiei”. Au urmat reflecții ale mai multor religii, pe tema păcii, cu câte o tragere de clopot după fiecare. Sfântul Părinte a vizitat apoi Muzeul Memorial 9/11, unde se află o bucată de oțel recuperată de la „Ground Zero”, în formă de cruce, alături de o Biblie găsită acolo.

