Decanul de la Rota Romana despre noul proces matrimonial
12.10.2015, Vatican (Catholica) - Modificarea proceselor matrimoniale prin cele două motu proprio din 8 septembrie 2015, raportul acestor documente cu cele două Sinoade despre căsătorie și familie, procesele mai rapide și mai simple, așa cum au dorit Episcopii din toată lumea, centralitatea Episcopului judecător, reevaluarea dreptului Mitropolitului: acestea sunt temele tratate de decanul de la Rota Romana, Mons. Pio Vito Pinto, la o lună după promulgarea celor două documente care vor intra în vigoare la 8 decembrie, într-un interviu acordat ziarului L’Osservatore Romano, publicat în traducere pe Ercis.ro. Este vorba despre o reformă profundă, care deja în aceste prime zile ale lucrărilor sinodale a fost salutată favorabil, a subliniat prelatul, ca o lege clară, destinată să răspundă la necesitățile urgente ale credincioșilor și de la care Papa așteaptă să vină speranță, nu temeri.
– Se poate stabili un raport între cele două documente papale și Sinod?
– Cele două motu proprio sunt rod al drumului sinodal și expresie autentică a colegialității episcopale. Cum se știe, a existat, de fapt, înainte de cele două Adunări Sinodale, o consultare foarte largă. Așadar, documentele provin dintr-o amplă experiență colegială, rezultată din chestionarele trimise la toate Conferințele Episcopale. Și din acestea a rezultat o convergență foarte amplă cu privire la exigența de a urgenta și a simplifica procesele matrimoniale, așa cum subliniază numărul 115 din Instrumentum laboris și au spus Cardinalii Baldisseri și Erdö în respectivele rapoarte de deschidere a Sinodului.
– A urgenta și a simplifica procesele: ce înseamnă în mod concret?
– Așa cum stabilise deja Papa Pius al X-lea la începutul secolului al XX-lea, Pontiful a dorit să restituie pe deplin exercitarea puterii judecătorești Episcopului diecezan și Mitropolitului, adică Arhiepiscopului care este în fruntea unei provincii ecleziastice. În acest mod, Papa Francisc dorește o apropiere mai mare a structurilor Bisericii de credincioși.
– Care sunt elementele de bază ale acestor noi legi?
– Reforma Papei Francisc încredințează fiecărui Episcop diecezan două tipuri de proces: cel mai scurt și cel ordinar. În primul caz, Episcopul este cel care judecă personal dacă există claritate deplină a dovezilor de nulitate; în acest caz, după o scurtă investigație, afirmă certitudinea morală și semnează sentința. Totuși, nu Episcopul conduce investigațiile, ci colaboratorii săi: vicarul judecătoresc sau alt judecător instructor. Dacă în schimb nu există claritate imediată a dovezilor, cazul este trimis la procesul ordinar. Pentru aceasta, fiecare Episcop trebuie să constituie un tribunal diecezan pentru procesele de declarare a nulității matrimoniale: colegial, dar în caz de imposibilitate și cu un judecător unic.
În concret, fiecare cerere de recunoaștere a nulității trebuie adresată vicarului judecătoresc diecezan, care decide în care dintre cele două tipuri de proces trebuie să fie rezolvat cazul. Procesul scurt prevede posibilitatea prezenței ambelor părți, spre deosebire de procesul ordinar, și trebuie să se rezolve într-o perioadă de timp care poate oscila de la două săptămâni la o lună. Aceste aspecte arată marea noutate a acestui tip de procedură, nu întâmplător încredințată de Succesorul lui Petru Episcopului în persoană, pentru ca acesta să nu cadă în abuzuri în dauna adevărului legăturii matrimoniale: de fapt, abuzând, Episcopul l-ar trăda nu pe Papa, ci pe Cristos însuși. Și prevederea ca ambele procese să fie gratuite, puternic încurajată de cele două motu proprio, va arăta cu toată claritatea spiritul lor pastoral, menit numai pentru binele credincioșilor. Și aceștia înțeleg imediat spiritul de sărăcie care trebuie să inspire Biserica.
– Legile sunt retroactive?
– Cum se știe, noul regim juridic va intra în vigoare de la 8 decembrie și nu va avea efecte retroactive. Totuși, în cazul unui proces deja în curs și a cărui sentință de nulitate este dată și notificată după 8 decembrie, se vor aplica efectele reformei și sentința afirmativă va fi cea definitivă.
– Ce se va întâmpla cu tribunalele regionale?
Această lege modifică și reordonează pe deplin, ex integro, procesul matrimonial, dând Episcopului dreptul să constituie un tribunal diecezan propriu. Așadar, dispare legea care prevede tribunalele regionale, existente de altfel numai în câteva țări. În cadrul fiecărei provincii ecleziastice, Episcopii vor avea în schimb facultatea de a institui, dacă vor considera util, un tribunal interdiecezan cu apel la tribunalul mitropolitan, cu posibilitatea de a crea, conform dreptului, tribunale interdiecezane pentru mai multe provincii.
– Cum ați explica semnificația acestei centralități a Episcopului ca judecător?
– Răspund cu un exemplu. În anumite circumstanțe, Episcopul, ca păstor și judecător al turmei sale, ar putea da personal sentința de recunoaștere a nulității părților interesate. Ar fi un semn al apropierii sale evanghelice de credincioși, în multe cazuri răniți de ani de suferință. De fapt, Biserica este mister și Episcopul este cel care însoțește, aproape conduce de mână pe credincioși: în acest sens este mistagog, așa cum au fost Vasile și Ioan Gură de Aur în Orient, Ambroziu și Augustin în Occident.
