Papa Francisc: Religiile să colaboreze împotriva violenței, a degradării mediului și a corupției
30.10.2015, Vatican (Catholica) - În dimineața zilei de miercuri, 28 octombrie 2015, în Piața San Pietro, audiența generală obișnuită a Papei Francisc s-a desfășurat având alături un grup de reprezentanți ai altor religii provenind din întreaga lume, care, împreună cu Papa, au dorit să celebreze a 50-a aniversare a declarației Conciliului Vatican II Nostra aetate, despre raporturile Bisericii Catolice cu religiile necreștine. Este o temă care „era puternic la inima Fericitului Papă Paul al VI-lea, care deja în sărbătoarea Rusaliilor din anul dinaintea încheierii Conciliului instituise Secretariatul pentru necreștini, astăzi Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios”, a subliniat Papa Francisc. S-a întors cu mintea la acel eveniment puțin spus istoric al Conciliului Vatican II, „un timp extraordinar de reflecție, dialog și rugăciune pentru a reînnoi privirea Bisericii Catolice asupra sieși și asupra lumii”.
Adunarea conciliară, a afirmat Pontiful, a fost „o lectură a semnelor timpurilor în vederea unei actualizări orientate de o dublă fidelitate: fidelitate față de tradiția eclezială și fidelitate față de istoria bărbaților și femeilor din timpul nostru”. Au fost numeroase roadele, unele încă nerealizate, altele care au adus beneficii nu puține Bisericii. Unul dintre acestea a fost tocmai Nostra aetate, al cărei mesaj „este mereu actual”. „Amintesc pe scurt câteva puncte: interdependența crescândă a popoarelor; căutarea umană a unui sens al vieții, al suferinței, al morții, întrebări care însoțesc mereu drumul nostru; (…) privirea binevoitoare și atentă a Bisericii asupra religiilor: ea nu respinge nimic din ceea ce este frumos și adevărat în ele; Biserica privește cu stimă pe credincioșii din toate religiile, apreciind angajarea lor spirituală și morală; Biserica, deschisă la dialogul cu toți, este în același timp fidelă față de adevărurile în care crede, începând de la acela că mântuirea oferită tuturor își are originea în Isus, unic Mântuitor, și că Duhul Sfânt este în acțiune, ca izvor de pace și iubire.”
„Sunt multe evenimentele, inițiativele, raporturile instituționale sau personale cu religiile necreștine din acești ultimi cincizeci de ani, și este greu să le amintim pe toate. Un eveniment deosebit de semnificativ a fost Întâlnirea de la Assisi din 27 octombrie 1986. Ea a fost voită și promovată de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, care cu un an înainte, deci acum treizeci de ani, adresându-se tinerilor musulmani la Casablanca, dorea ca toți cei care cred în Dumnezeu să favorizeze prietenia și unirea dintre oameni și popoare. Flacăra aprinsă la Assisi s-a extins în toată lumea și constituie un permanent semn de speranță. O recunoștință specială față de Dumnezeu merită adevărata transformare pe care a avut-o în acești 50 de ani raportul dintre creștini și evrei. Indiferența și opoziția s-au schimbat în colaborare și bunăvoință. Din dușmani și străini am devenit prieteni și frați.”
„Conciliul, cu declarația Nostra aetate, a trasat calea: ‘da’ pentru redescoperirea rădăcinilor ebraice ale creștinismului; ‘nu’ pentru orice formă de antisemitism, condamnând orice injurii, discriminări și persecuții care derivă din ea. Cunoașterea, respectul și stima reciproce constituie calea care, dacă este valabilă în mod special pentru relația cu evreii, este valabilă în mod analog și pentru raporturile cu celelalte religii… Dialogul de care avem nevoie nu poate decât să fie deschis și respectuos și atunci se revelează rodnic. Respectul reciproc este condiție și, în același timp, scop al dialogului interreligios: a respecta dreptul altuia la viață, la integritatea fizică, la libertățile fundamentale, adică libertate de conștiință, de gândire, de exprimare și de religie.”
„Lumea privește la noi cei care credem, ne îndeamnă să colaborăm între noi și cu bărbații și femeile de bunăvoință care nu practică nicio religie, ne cere răspunsuri efective cu privire la numeroase teme: pacea, foamea, mizeria care chinuiește milioane de persoane, criza mediului, violența, îndeosebi cea comisă în numele religiei, corupția, degradarea morală, crizele familiei, economiei, finanțelor, și mai ales a speranței. Noi cei care credem nu avem rețete pentru aceste probleme, însă avem o mare resursă: rugăciunea. Și noi cei care credem ne rugăm. Trebuie să ne rugăm. Rugăciunea este comoara noastră, din care luăm conform respectivelor tradiții, pentru a cere darurile la care tânjește omenirea.”
„Jubileul Extraordinar al Milostivirii, care stă în fața noastră, este o ocazie propice pentru a lucra împreună în domeniul faptelor de caritate. Și în acest domeniu, în care contează mai ales compasiunea, pot să se unească cu noi atâtea persoane care nu se simt credincioase sau care sunt în căutarea lui Dumnezeu și a adevărului, persoane care pun în centru chipul celuilalt, îndeosebi chipul fratelui nevoiaș. Însă milostivirea la care suntem chemați îmbrățișează întreaga creație, pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o pentru ca să fim păzitorii ei și nu exploatatori sau, mai rău încă, distrugători. Ar trebui să ne propunem mereu să lăsăm lumea mai bună decât cum am găsit-o, pornind de la mediul în care trăim, de la micile gesturi din viața noastră zilnică.”

