Papa Francisc s-a întâlnit cu președintele Poloniei
09.11.2015, Vatican (Catholica) - Papa Francisc s-a întâlnit cu președintele Poloniei, iar în centrul discuției lor a fost modul în care Biserica Catolică își aduce o contribuție pozitivă în societatea poloneză. Conform declarației date de biroul de presă al Sfântului Scaun, întâlnirea între Pontif și Andrzej Duda, din această dimineață, a fost cordială, printre altele discutându-se desigur și despre așteptata călătorie papală în țara natală a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pentru Ziua Mondială a Tineretului.
„În timpul discuțiilor cordiale”, se spune în comunicat, „a fost subliniată contribuția pozitivă a Bisericii în societatea poloneză, inclusiv în vederea planificatei vizite a Sfântului Părinte la Cracovia, anul viitor, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului.” Pe lângă temele de interes reciproc, precum promovarea familiei, sprijinirea grupurilor sociale nevoiașe și primirea imigranților, se mai spune în declarație, Pontiful și șeful de stat au discutat și despre teme relevante la nivelul comunității internaționale, precum pacea și securitatea. O atenție specială a fost acordată situațiilor din Ucraina, respectiv din Orientul Mijlociu. După întâlnirea cu Sfântul Părinte, președinte Duda s-a întâlnit cu secretarul de stat, Cardinalul Pietro Parolin, respectiv cu subsecretarul pentru relațiile cu statele, Mons. Antoine Camilleri.
Ziua Mondială a Tineretului (ZMT) este o întâlnire catolică internațională cu Papa, în mod obișnuit celebrată la fiecare trei ani, tot într-o altă țară. Cea mai recentă Zi Mondială a Tineretului a fost celebrată în Rio de Janeiro, Brazilia (23-28 iulie 2013), următoarea fiind prevăzută în Cracovia, Polonia (25-31 iulie 2016). ZMT este un eveniment deschis pentru toți tinerii care doresc să ia parte la el, fiind o ocazie de experimentare a universalității Bisericii și de apropiere de Cristos.

