Mesajul de condoleanțe a PS Mihai adresat ambasadorului Franței
14.11.2015, București (Catholica) - Episcopia de București a făcut public mesajul pe care PS Mihai Frățilă l-a trimis astăzi Excelenței Sale François Saint-Paul, ambasador al Franței în România. Redăm textul integral: „Excelență, din toate colțurile lumii civilizate Franța primește mesaje de solidaritate și de simpatie, în aceste momente extrem de dureroase, urmare a barbariei unor oameni dedicați unei teologii a violenței și a morții. Aș dori, bineînțeles, să mă asociez acestei expresii de compasiune generală și să împlinesc o datorie de demnitate. Trebuie de asemenea cerut Domnului lumina discernământului pentru a constata în act o bătălie profund spirituală care ne invită să ne reformulăm apartenența interioară în fața unui viitor dominat de ură și de atitudini incapabile de a respecta caritatea și înțelegerea unei tradiții de ajutor oprimaților și de primire.”
„A rămâne în gardă, a supraveghea siguranța cetățenilor este, desigur, o mare lucrare. Pentru restul suntem în căutarea unor soluții stabile, dar bătălia este mai întâi spirituală. Sarcinile Spiritului sunt singure în stare de a constrânge răul să iasă din ambiguitate, sursa durerii și a oricărei răutăți, și a-l învinge prin rațiuni care nu sunt trecătoare. Binevoiți, Excelență, să primiți în acest ceas teribil pentru Franța și viitorul continentului nostru forjat de spiritul lui Hristos, izvorul adevăratei compasiuni și a binelui responsabil, condoleanțele mele și ale credincioșilor mei, cât și asigurarea rugăciunii noastre pentru țara dumneavoastră și pentru poporul francez. În Domnul, cordial + Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București”
