Papa Francisc a transmis condoleanțe după atacurile teroriste
14.11.2015, Vatican (Catholica) - Papa Francisc i-a trimis o telegramă Cardinalului André Vingt-Trois, Arhiepiscop de Paris, asigurând victimele, familiile lor și personalul de intervenție de unirea sa cu toți în rugăciune. Semnată de secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Pietro Parolin, telegrama condamnă actele de violență și îi cere lui Dumnezeu să inspire gânduri de pace și de solidaritate. Iată textul telegramei:
„Informat de oribilele atacuri teroriste ce au avut loc în Paris și la Stade de France, fiind uciși un mare număr de persoane și rănite multe altele, Sanctitatea Sa Papa Francisc se alătură în rugăciune familiilor afectate de drame și durerii prin care trece poporul francez. Îl invocă pe Dumnezeu, Tatăl milostivirii, cerându-i să primească victimele în pacea luminii Sale și să aducă mângâiere și speranță celor răniți și familiilor lor. Îi asigură pe aceștia, precum și pe întreg personalul implicat în eforturile de ajutorare, de apropierea sa spirituală. Încă o dată Sfântul Părinte condamnă cu tărie violența, care nu poate rezolva nimic, și îi cere lui Dumnezeu să inspire gânduri de pace și de solidaritate, împărțind familiilor în aceste momente de încercare și întregului popor francez abundența binecuvântărilor Sale.”
