Papa Francisc a vizitat comunitatea evanghelică luterană din Roma
17.11.2015, Roma (Catholica) - În după-amiaza zilei de duminică, 15 noiembrie 2015, Papa Francisc s-a întâlnit cu comunitatea evanghelică luterană din Roma, în Christuskirche, unde a fost primit călduros de pastorul Jeans-Martin Kruse, care în discursul său de salut a reamintit de vizita la acest locaș de cult a Sf. Papă Ioan Paul al II-lea și a Papei Benedict al XVI-lea. Papa Francisc a răspuns apoi la întrebări puse de trei membri ai comunității, un copil și două femei, și după rugăciunea vesperelor, cu lectura din Evanghelia după Matei (25,31-46), a rostit o predică liberă în care a evidențiat faptul că luteranii și catolicii trebuie să își ceară reciproc iertare pentru persecuțiile unii împotriva altora și pentru scandalul diviziunii.
Prima întrebare la care a răspuns Pontiful a fost din partea unui copil care a dorit să știe ce îi place cel mai mult la a fi Papă. „Lucrul care-mi place, sincer, este să fiu paroh, să fiu păstor”, a răspuns Papa Francisc. „Îmi place să fiu Papă cu stilul unui paroh. Slujirea: îmi place, în sensul că mă simt bine când îi vizitez pe bolnavi, când vorbesc cu persoanele care sunt puțin disperate, triste… să vorbesc cu deținuții… De fiecare dată când intru într-o închisoare, mă întreb: „De ce ei și nu eu?” Și acolo simt mântuirea lui Isus Cristos, iubirea lui Isus Cristos față de mine. Pentru că El e cel care m-a mântuit. Eu nu sunt mai puțin păcătos decât ei, însă Domnul m-a luat de mână. Și aceasta o simt… A fi Papă înseamnă a fi Episcop, a fi preot, a fi păstor. Dacă nu Papă nu este Episcop, nu este paroh, nu este păstor, va fi o persoană foarte inteligentă, foarte importantă, va avea multă influență în societate, dar eu cred – cred! – că în inima sa nu va fi fericit.”
A doua întrebare a venit din partea unei femei luterane căsătorită cu un catolic, care a deplâns faptul că ei nu pot participa împreună la Cina Domnului. „Nu este ușor pentru mine să vă răspund”, a spus Sfântul Părinte. „Eu cred că Domnul ne-a răspuns când a dat acest mandat: ‘Faceți aceasta în amintirea mea’. Și când împărtășim Cina Domnului, amintim și imităm, facem același lucru pe care l-a făcut Domnul Isus… Este adevărat că într-un anumit sens a împărtăși înseamnă a spune că nu sunt diferențe între noi, că avem aceeași doctrină – subliniez cuvântul, cuvânt greu de înțeles – dar eu mă întreb: dar nu avem același Botez? Și dacă avem același Botez trebuie să mergem împreună.”
„Dumneavoastră sunteți o mărturie a unui drum chiar profund pentru că este un drum conjugal, un drum propriu de familie, de iubire umană și de credință împărtășită. Avem același Botez. Când dumneavoastră vă simțiți păcătoasă – și eu mă simt atât de păcătos – când soțul dumneavoastră se simte păcătos, dumneavoastră mergeți în fața Domnului și cereți iertare; soțul dumneavoastră face același lucru și merge la preot și cere dezlegarea. Sunt remedii pentru a menține viu Botezul. Când vă rugați împreună, acel Botez crește, devine puternic; când voi îi învățați pe copiii voștri cine este Isus, pentru ce a venit Isus, ce anume ne-a făcut Isus, faceți același lucru.”
„Întrebarea dumneavoastră: și Cina?… ‘Acesta este Trupul Meu, acesta este Sângele Meu’, a spus Domnul, ‘faceți aceasta în amintirea Mea’, și acesta este un viatic care ne ajută să mergem. Eu am avut o mare prietenie cu un episcop episcopalian, de 48 de ani, căsătorit, având doi fii, și el avea această neliniște: soția catolică, fiii catolici, el episcop. Îi însoțea duminica pe soția sa și pe fiii săi la Liturghie și apoi mergea să celebreze cultul cu comunitatea sa. Era un pas de participare la Cina Domnului… Îmi spunea un pastor prieten: ‘Noi credem că Domnul este prezent acolo. Este prezent. Voi credeți că Domnul este prezent. Și care este diferența?’ – ‘Eh, sunt explicațiile, interpretările…’. Viața este mai mare decât explicațiile și interpretările. Faceți mereu referință la Botez.”
Întrebarea finală, din partea contabilei angajate în proiectul de ajutorare a familiilor refugiate, a fost legată de combaterea sărăciei și de faptul ca creștinii să nu ridice noi ziduri ca să se apere de ea. „Omul, din primul moment – dacă citim Scripturile – a fost un mare constructor de ziduri, care despart de Dumnezeu”, a spus Sfântul Părinte. „Și există o fantezie în spatele zidurilor umane, fantezia de a deveni ca Dumnezeu… A face un zid este pentru a exclude, merge în această linie.” „Și în noi, în viața noastră interioară, de câte ori bogățiile, vanitatea, orgoliul devin un zid în fața Domnului, ne îndepărtează de Domnul. A face zidurile. Pentru mine, cuvântul care îmi vine acum, puțin spontan, este cel al lui Isus: ce este de făcut pentru a nu face ziduri? Slujire. Faceți partea celui din urmă. Spălați picioarele. El a dat exemplul. Slujirea celorlalți, slujirea fraților, surorilor, slujirea celor mai nevoiași.”
„Egoismul uman vrea să se apere, să apere propria putere, propriul egoism, dar în acea apărare se îndepărtează de izvorul de bogăție. Zidurile până la urmă sunt ca o sinucidere, te închid. Este un lucru urât a avea inima închisă. Și astăzi vedem aceasta, drama… Fratele meu pastor a amintit astăzi de Paris: inimi închise. Și numele lui Dumnezeu este folosit pentru a închide inimile. Dumneavoastră mă întrebați: ‘Încercăm să fim de ajutor sărăciei, dar știm că și posibilitățile au un capăt. Ce anume putem face, fiind creștini, pentru ca persoanele să nu se resemneze sau să nu ridice noi ziduri?’ A vorbi clar, a ne ruga – pentru că rugăciunea este puternică – și a sluji… Și cu slujirea, zidurile vor cădea singure”.
În predica rostită mai apoi, Pontiful a vorbit despre întrebările pe care Isus le va pune în Ziua Judecății. „Întrebările sunt despre cei săraci, pentru că sărăcia este în centrul Evangheliei. El fiind bogat s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăți cu sărăcia Sa. El nu consideră un privilegiu că este ca Dumnezeu ci s-a nimicit, s-a umilit până la sfârșit, până la moartea pe Cruce. Este alegerea slujirii… Tu ți-ai folosit viața pentru tine sau pentru a sluji? Pentru a te apăra de alții cu ziduri sau pentru a-i primi cu iubire? Și aceasta va fi ultima alegere a lui Isus.”
„Pot să-mi pun întrebarea: dar noi, luterani și catolici, în ce parte vom fi, la dreapta sau la stânga? Au fost timpuri urâte între noi… Gândiți-vă la persecuții… între noi! Trebuie să ne cerem iertare pentru aceasta, pentru scandalul diviziunii.” „Mie îmi place, pentru a încheia, când îl văd pe Domnul slujitor care slujește, îmi place să îi cer ca El să fie slujitorul unității, să ne ajute să mergem împreună. Astăzi ne-am rugat împreună. A ne ruga împreună, a lucra împreună pentru săraci, pentru nevoiași; a ne iubi împreună, cu adevărată iubire de frați… Să cerem astăzi acest har, harul acestei diversități reconciliate în Domnul, adică în Slujitorul lui Yahve, al acelui Dumnezeu care a venit printre noi pentru a sluji și nu pentru a fi slujit”.
Imagini
