Papa Francisc: Milostivirea lui Dumnezeu are mereu poarta deschisă
19.11.2015, Vatican (Catholica) - Fără porți blindate în Biserică, deoarece poarta Milostivirii lui Dumnezeu „este mereu deschisă”. Aceasta a fost invitația Papei Francisc la audiența generală de miercuri, 18 noiembrie 2015, din Piața San Pietro, în cadrul căreia i-a îndemnat pe credincioși să deschidă larg această poartă, acum când Jubileul se apropie. Sinodul Episcopilor din luna octombrie a încurajat Biserica „să deschidă porțile sale, pentru a ieși cu Domnul în întâmpinarea fiilor și fiicelor aflați pe drum, uneori nesiguri, uneori rătăciți, în aceste timpuri dificile. Îndeosebi familiile creștine au fost încurajate să deschidă poarta pentru Domnul care așteaptă să intre, aducând binecuvântarea Sa și prietenia Sa.
„Dacă poarta Milostivirii lui Dumnezeu este mereu deschisă, și porțile bisericilor noastre, ale comunităților noastre, ale parohiilor noastre, ale instituțiilor noastre, ale Diecezelor noastre trebuie să fie deschise, pentru ca astfel toți să putem ieși ca să ducem această Milostivire a lui Dumnezeu. Jubileul înseamnă marea poartă a Milostivirii lui Dumnezeu dar și micile porți ale bisericilor noastre deschise pentru a-l lăsa pe Domnul să intre – sau de atâtea ori pentru a-l lăsa pe Domnul să iasă – prizonier al structurilor noastre, al egoismului nostru și al atâtor lucruri. Domnul nu forțează niciodată poarta: și El cere permisiunea să intre.”
„Există locuri în lume în care nu se închid porțile cu cheia, încă există. Dar există multe în care porțile blindate au devenit normale. Nu trebuie să ne oprim la ideea că trebuie să aplicăm acest sistem la toată viața noastră, la viața familiei, a orașului, a societății. Și cu atât mai puțin la viața Bisericii. Ar fi teribil! O Biserică neospitalieră, așa ca o familie închisă în ea însăși, ofensează Evanghelia și veștejește lumea. Fără porți blindate în Biserică, fără! Totul deschis!… Poarta trebuie să păzească, desigur, dar nu să respingă. Poarta nu trebuie să fie forțată, dimpotrivă, se cere permisiunea, pentru că ospitalitatea strălucește în libertatea primirii și se întunecă în prepotența invadării. Poarta se deschide frecvent, pentru a vedea dacă afară este cineva care așteaptă, și eventual nu are curajul, probabil nici forța de a bate.”
„Câtă lume și-a pierdut încrederea, nu are curajul să bată la poarta inimii noastre creștine, la porțile bisericilor noastre… Și sunt acolo, nu au curajul, le-am luat încrederea: vă rog, aceasta să nu se întâmple niciodată. Poarta exprimă multe lucruri din casă și chiar din Biserică. Gestionarea porții cere discernământ atent și, în același timp, trebuie să inspire încredere”, a subliniat Sfântul Părinte. „Știm bine că noi înșine suntem păzitorii și slujitorii Porții lui Dumnezeu, iar Poarta lui Dumnezeu cum se numește?… Isus este poarta care ne face să intrăm și să ieșim. Pentru că staulul lui Dumnezeu este un adăpost, nu este o închisoare! Casa lui Dumnezeu este un adăpost, nu este o închisoare, iar poarta se numește Isus!”
Citând din discursul lui Isus legat de Bunul Păstor. Din capitolul 10 al Evangheliei lui Ioan, Papa a amintit că se vorbește acolo „și despre paznic, care are misiunea de a deschide Bunului Păstor. Dacă paznicul ascultă glasul Păstorului, atunci deschide și lasă să intre toate oile pe care le aduce Păstorul, pe toate, inclusiv pe cele pierdute în păduri, pe care Bunul Păstor s-a dus să le aducă înapoi. Oile nu le alege paznicul, nu le alege secretarul parohial sau secretara de la parohie; oile sunt invitate toate, sunt alese de Bunul Păstor. Paznicul – și el – ascultă de glasul Păstorului. Iată, am putea spune foarte bine că noi trebuie să fim ca acel paznic. Biserica este portăreasa casei Domnului, nu este stăpâna casei Domnului.”
Amintind de Sfânta Familie de la Nazaret, care a știut bine ce înseamnă o poartă deschisă sau închisă, „pentru cel care așteaptă un copil, pentru cel care nu are adăpost, pentru cel care trebuie să scape de pericol”, Pontiful a îndemnat familiile creștine „să facă din pragul casei lor un mic mare semn al Porții Milostivirii și al primirii lui Dumnezeu. Tocmai așa Biserica va trebui să fie recunoscută, în orice colț al pământului: ca paznicul unui Dumnezeu care bate la poartă, ca primirea unui Dumnezeu care nu-ți închide poarta în față, cu scuza că nu ești de-al casei”.
Legături
Imagini
