Spitalul Bambino Gesù din Palidoro a deschis o Poartă Sfântă
18.12.2015, Roma (Catholica) - Ceremonia oficială de deschidere a Porții Sfinte la capela Spitalului Pediatric Bambino Gesù din Palidoro a fost celebrată joi, 17 decembrie 2015, de către Episcopul Gino Reali de Porto-Santa Rufina. Spitalul – parte a complexului Bambino Gesù deținut de Vatican – a fost fondat în orașul de la malul mării din afara Romei de către Papa Paul al VI-lea în 1978. Episcopul Reali a celebrat Liturghia pentru a marca deschiderea Porții Sfinte – una dintre cele patru Porți oficiale ale Diecezei – și a botezat un tânăr pacient în cadrul ceremoniei.
„Capela Spitalului Bambino Gesù din Palidoro va fi în acest an o casă a milostivirii pentru toți, un loc de speranță și confort pentru toate familiile care alături de copiii lor petrec perioade chiar extinse de timp aici”, a spus Episcopul Reali. Spitalul, „un semn al tandreței”, “a vorbit întotdeauna limbajul milostivirii pe care Papa Francisc ne invită să îl rostim cu cuvintele și cu acțiunile”. Pacienții spitalului au pregătit trei pânze mari pentru a fi binecuvântate de Episcopul Reali, fiecare înfățișând o parabolă a lui Isus exprimând Milostivirea: Fiul risipitor, Oaia pierdută și Samariteanul cel bun. Papa Paul al VI-lea a fondat spitalul pentru a se specializa în îngrijirea copiilor care suferă de poliomielita.
