Papa Francisc: Darul este Cristos însuși
25.12.2015, Vatican (Catholica) - În tradiționalul discurs „Urbi et Orbi” de Crăciun, Papa Francisc s-a rugat pentru toți cei afectați de violențe, conflict și sărăcie în lumea întreagă, cerând ca și aceștia să se bucure de mântuirea oferită prin nașterea lui Cristos. „Numai milostivirea lui Dumnezeu poate elibera omenirea de atâtea forme de rău, uneori monstruoase, pe care egoismul le generează în ea. Harul lui Dumnezeu poate să convertească inimile și să deschidă căi de ieșire din situații omenește irezolvabile”, a afirmat Pontiful pe 25 decembrie.
Doar Dumnezeu poate să ne mântuiască, a subliniat el, adăugând că „acolo unde se naște Dumnezeu, se naște speranța: El aduce speranța. Acolo unde se naște Dumnezeu, se naște pacea. Și acolo unde se naște pacea, nu mai este loc pentru ură și pentru război.” Adresându-se celor strânși în Piața San Pietro pentru binecuvântarea dată „orașului și lumii”, Pontiful a deplâns conflictele care continuă să împiedice o viață pașnică în Țara Sfântă. S-a rugat și pentru numeroasele țări și regiuni afectate de războaie: Siria, Irak, Libia, Yemen, Africa Subsahariană, Republica Democrată Congo, Burundi, Sudanul de Sud, Columbia și Ucraina.
Și-a îndreptat gândul și spre cei afectați de „acțiuni teroriste sângeroase”, referindu-se „îndeosebi de măcelurile recente care au avut loc în spațiul aerian al Egiptului, în Beirut, Paris, Bamako și Tunis”. A oferit apoi rugăciuni pentru cei care au trebuit să își părăsească locuințele datorită violențelor, precum și pentru victimele traficului uman, pentru șomeri și pentru cei ce suferă din cauza sărăciei. Contemplând nașterea lui Isus, Papa a cerut să ne deschidem inimile pentru a primi harul oferit în ziua de Crăciun, „care este Cristos însuși”.
Isus, a spus el, „este ziua luminoasă care a răsărit la orizontul umanității. Zi de milostivire, în care Dumnezeu Tatăl a revelat omenirii duioșia sa imensă. Zi de lumină care risipește întunericul fricii și al neliniștii. Zi de pace, în care devine posibil să ne întâlnim, să dialogăm și mai ales să ne reconciliem. Zi de bucurie: o bucurie mare pentru cei mici și cei umili și pentru tot poporul.”

