Vizită privată a Papei la Greccio
04.01.2016, Greccio (Catholica) - Papa Francisc a făcut luni după-masa o vizită privată în orașul italian Greccio, din regiunea Lazio, la nord de Roma, întâlnindu-se aici cu comunitatea franciscană locală. Orașul este cunoscut pentru că aici, în decembrie 1223, Sf. Francisc de Assisi a realizat prima reprezentare a nașterii Domnului, folosindu-se de animale, de un staul și de o figurină a Pruncului Isus pentru a aminti evenimentele legate de nașterea lui Isus la Betleem. Tradiția continuă acolo ceea ce a făcut Sf. Francisc, apărând în timp un popular sanctuar, vizitatorii putând vedea inclusiv o chilie unde a dormit cunoscutul sfânt.
În timpul scurtei vizite, Sfântul Părinte a petrecut câteva momente în rugăciune în sanctuar, a vizitat biserica din apropiere și a luat masa cu Episcopul locului, Mons. Domenico Pompili. De asemenea a salutat un grup de aproximativ 70 de tineri care se aflau într-un pelerinaj la Greccio. Tot luni, Vaticanul a amintit intențiile de rugăciune pentru luna ianuarie. Intenția universală: Pentru ca dialogul sincer dintre bărbați și femei de religii diferite să aducă roade de pace și dreptate. Respectiv intenția pentru evangelizare: Pentru ca prin dialog și caritate fraternă, cu harul Duhului Sfânt să se depășească diviziunile dintre creștini.

