Bilanțuri și perspective la încheierea Anului Vieții Consacrate (I)
03.02.2016, Vatican (Catholica) - Trecerea de la Anul Vieții Consacrate la Jubileu este marcată de un cuvânt cheie: milostivire. Papa Francisc personal a fost cel care a sugerat această perspectivă pentru drumul viitor al tuturor consacraților și consacratelor din lume, a precizat Cardinalul João Braz de Aviz, prefect al Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică. În acest interviu acordat pentru L’Osservatore Romano, apărut pe Ercis.ro în traducerea pr. Mihai Pătraşcu, Cardinalul brazilian a trasat un bilanț și a indicat orizonturile din acest an care s-a încheiat cu Liturghia celebrată de Pontif în Bazilica San Pietro în seara zilei de 2 februarie 2016, sărbătoarea liturgică a Prezentării Domnului. Vă oferim prima parte din acest interviu.
– Au fost atinse obiectivele pe care și le propunea Anul Vieții Consacrate?
– Am un sentiment foarte profund de recunoștință față de Dumnezeu și față de Papa Francisc pentru acest An. A fost pentru noi ca o atingere de har și a relansat speranța. Ne-a făcut să privim în mod pozitiv la viața consacrată precum și la problemele care există: și este vorba despre problemele reale, cum ar fi îmbătrânirea sau lipsa de vocații în unele continente. Am redescoperit că în fond există o vocație specială care este parte integrantă a Bisericii. Nu este un adaos, nu este ceva temporar care urmează să se termine, ci este un dar al lui Dumnezeu oferit comunității. Încă de la începuturi a fost mereu așa; și suntem siguri că Dumnezeu va continua să cheme și în atâtea forme noi. Acest sentiment profund de recunoștință și de speranță este foarte important.
– Care au fost momentele cele mai semnificative?
– În acest an am avut oportunitatea de a ieși din simpla cazuistică juridică supusă examinării dicasterului și de a merge în întâmpinarea vieții consacrate din toată lumea. Cu Arhiepiscopul secretar am făcut multe călătorii în cele cinci continente, întâlnind peste 300.000 de consacrați. Am descoperit lucruri minunate. Nu că nu ne așteptam la ele, dar nu știam exact cum trăiesc în concret vocația lor consacrații. Amintesc și frumusețea întâlnirilor mondiale pe care le-am celebrat la Roma. Am intrat în contact cu experiențele religioase din alte confesiuni creștine și cu tinerii consacrați, apoi cu formatorii și noile lor exigențe. În aceste zile s-a desfășurat ultimul simpozion al anului, la care au participat peste patru mii de persoane care aparțin la toate vocațiile și formele de viață consacrată. Aș vrea să adaug că acest an ne-a dat certitudinea unui drum foarte concret care aruncă lumini asupra formării, asupra vieții comunitare, asupra autorității.
– Acum când anul se încheie este timpul să se privească la viitor. Ce dezvoltări ulterioare va putea avea această experiență?
– În timpul unei audiențe private pe care eu și secretarul dicasterului am avut-o cu Papa Francisc ne-a fost dat răspunsul. Pontiful ne-a amintit de frumoasa împrejurare a încheierii Anului Vieții Consacrate care are loc în cadrul Anului Sfânt al Milostivirii. Am interpretat aceasta ca o indicație: adică să mergem spre milostivire, aceea care vine de la Dumnezeu, aceea pe care o înțelegem prin experiența lui Dumnezeu.
– Ce înseamnă în concret?
– Înseamnă că trebuie să fim atenți: în viața consacrată, milostivirea lui Dumnezeu trebuie să ajungă la persoane. Deja este așa în atâtea situații, deoarece consacrații lucrează în diferite locuri ale Bisericii, și în cele mai dificile și importante, cum ar fi educația, sănătatea, operele sociale. Dar ajung să trăiască și pe atâtea frontiere unde nu este permis nici măcar să se arate în exterior un semn creștin. Aceste lucruri accentuează drumul spre milostivire. Privim cu speranță la ceea ce se întâmplă în viața consacrată în unele continente, ca Asia. De exemplu, Vietnamul este țara unde este cel mai mare număr de vocații. În Coreea sunt o sută de mii de botezați pe an. Aceasta arată că există prezențe profunde, sensibilități importante pentru viața consacrată pe care trebuie să le însoțim. Africa are alte potențialități.
Există încă multe culturi care trebuie să fie iluminate de creștinism și situații care trebuie să fie schimbate, dar se poate face aceasta numai printr-o mărturie puternică de viață creștină. Africa este o speranță foarte mare pentru vocații și pentru reînnoirea societății. În acest sens trebuie să lucrăm cu africanii. Și în America Latină se observă încă o mișcare vocațională, chiar dacă este tot mai prezentă secularizarea. Dorim ca pentru viitor dicasterul să fie ceea ce însoțește nu numai în dificultăți ci în toată viața, mai ales susținând ceea ce este necesar.
– În ce mod îi interpelează Jubileul pe consacrați?
– În locurile în care am fost am văzut că Anul Milostivirii este trăit ca un apel la reechilibrarea raportului nostru cu Dumnezeu. El este judecător, dar este judecător de milostivire. Această definiție exprimă identitatea profundă a lui Dumnezeu. Și noi trebuie să o transformăm în conștiință personală și comunitară. Faptul că Dumnezeu este milostiv cu noi comportă faptul că și noi suntem chemați să fim milostivi cu alții. În acest sens, raporturile noastre cu alții se schimbă mult.
