PS Virgil Bercea: Strigătul Papei – despre declarația comună a Papei Francisc și a Patriarhului Kiril
17.02.2016, Oradea (Catholica) - Preasfinția Sa Virgil Bercea, a oferit ziarului Settimana News (www.settimananews.it), din Italia o părere referitoare la Declarația comună semnată de către Papa Francisc și Patriarhul Kiril al Rusiei. „Ieri, 14 februarie 2016, a XVII-a duminică după Rusalii, în Biserica noastră a fost Evanghelia femeii cananeence care strigă către Isus, pentru că fiica sa era demonizată. Și Isus tace. Dar aceasta strigă, și strigă. Îmi vine în minte pictura lui Edward Munch, ‘Strigătul’. Omul care nu are nici un punct stabil, care-și strigă incapacitatea sa de a reacționa în fața răului, în fața suferinței sale și a altuia, în fața… da, Papa care strigă: ‘Doamne, ajută-ne!'”
„Această întâlnire între Papa Francisc și Patriarhul Kiril o văd ca și pe răspunsul dat de Isus cananeencei: ‘Femeie, mare este credința ta’. Din tăcerea lui Isus la insistențele Papei, la strigătul continuu al Papilor, se naște această întâlnire. Mulțumim lui Dumnezeu! Întâlnirea a avut loc! Vedem în această întâlnire intervenția Domnului, prezența Sfântului Spirit – despre care a vorbit Papa Francisc imediat după semnarea Declarației comune. Așadar, întâlnirea va aduce roade. Eu cred acest lucru.”
PS Virgil a citat numărul 25 din Declarație, la care se vorbește despre greco-catolici: „Sperăm ca întâlnirea noastră să poată contribui și la reconciliere, acolo unde există tensiuni între greco-catolici și ortodocși. Astăzi este clar că metoda ‘uniatismului’ din trecut, înțeles ca uniune a unei comunități cu alta, desprinzându-se de Biserica sa, nu este modalitatea pentru restabilirea unității. Cu toate acestea, comunitățile ecleziale apărute în aceste circumstanțe istorice au dreptul de a exista și de a întreprinde tot ceea ce este necesar pentru a satisface exigențele spirituale ale credincioșilor lor, căutând, în același timp, să trăiască în pace cu vecinii lor. Ortodocșii și greco-catolicii au nevoie să se reconcilieze și să găsească forme de conviețuire acceptabile pentru ambele părți.”
PS Bercea a continuat: „Se spune că ‘uniatismul’ nu mai este un model – de acord; dar comunitățile au dreptul la viață, pot să se dezvolte, deci au un viitor. Este evident că astăzi se poate vorbi despre alte căi pentru unitatea creștinilor în diversitate și este sigur că Domnul va deschide căile Spiritului. Pe de altă parte, noi, greco-catolicii de astăzi, nu dorim altceva decât să ne trăim credința noastră, credința părinților noștri; să trăim în armonie cu frații noștri ortodocși și cu toți oamenii de bună voință; promovând tot ceea ce este scris în Declarația comună cu toate puterile noastre – sunt convingerile noastre. Ieri, în catedrală, am vorbit tocmai de această Declarație comună.”
„Strigătul Papei: suntem frați, suntem frați! Noi, catolicii, trebuie să auzim primii acest strigăt. Sperăm ca și alți creștini, cu toții, să audă acest strigăt și să trăim în armonie, pace și unitate, astfel încât lumea să creadă. Încă odată: îi mulțumim Domnului pentru că a ascultat strigătul Papei. Mare este credința acestui Papă al nostru! Și mare trebuie să fie credința noastră când strigăm: ‘Doamne, ascultă-ne!'”
