Pr. Raniero Cantalamessa: Grație Duhului Sfânt, Isus este o prezență vie, nu o amintire
24.02.2016, Vatican (Catholica) - Este necesar ca Liturghia să redescopere dinamismul caracteristic Duhului Sfânt, al cărui rol fundamental în viața credinciosului creștin continuă să rămână uneori în umbră. Această reflecție a reprezentat unul dintre punctele cheie ale primei predici pentru Postul Mare 2016 ținute de pr. Raniero Cantalamessa, predicatorul Casei Pontificale. În Capela „Redemptoris Mater” din Palatul Apostolic, vineri, 19 februarie, predica a fost ascultată de Sfântul Părinte alături de unii membri ai Curiei Romane.
Grație Conciliului Vatican II, „care a permis Bisericii să conștientizeze cu mai mare claritate prezența și acțiunea Sa”, Duhul Sfânt nu mai este „necunoscutul Treimii”, chiar dacă nu a fost redescoperit în întregime, nici măcar de liturgie. Premisa de la care a pornit pr. Cantalamessa în această primă reflecție din Postul Mare 2016 a fost aceea că neîndoielnica trezire cu privire la Duhul Sfânt a dus la o justă punere în lumină a rolului Său, însă continuă să rămână oarecum în umbră față de celelalte Persoane ale Preasfintei Treimi. Potrivit predicatorului Casei Pontificale, chestiunea poate fi identificată chiar prin lectura textului conciliar asupra reînnoirii liturgice, Sacrosanctum Concilium, din care a citat și a comentat un fragment.
„Fiecare celebrare liturgică – ca lucrare a lui Cristos preot și a Trupului Său, care este Biserica – este o acțiune sacră prin excelență și nici o altă acțiune a Bisericii nu îi egalează eficiența în același mod și în aceeași măsură. În prezent, putem să observăm o lacună în acest sens în ceea ce îi privește pe subiecții sau pe actorii Liturghiei. Protagoniștii puși în lumină aici sunt doi: Cristos și Biserica. Lipsește orice referință la locul ocupat de Duhul Sfânt. Și în restul constituției, Duhul Sfânt nu este nicicând obiectul unui discurs direct, fiind numit când și când, doar în trecere”.
Pr. Cantalamessa a observat că nu este vorba de „a face galerie pentru una sau alta dintre persoanele Preasfintei Treimi”, ci de protejarea dinamismului trinitar al Liturghiei. Acest dinamism este descris în mod elocvent de Sfântul Vasile care spune: „După cum cele dumnezeiești coboară la noi de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt, tot astfel cele ce țin de oameni se înalță către Tatăl, prin mijlocirea Fiului, în Duhul Sfânt”. Așadar, a spus călugărul franciscan, „nu este suficient să se amintească din când în când că există și Duhul Sfânt; trebuie să i se recunoască rolul de verigă esențială, atât în parcursul de ieșire a creaturilor de la Dumnezeu cât și în cel de întoarcere a creaturilor la Dumnezeu. Distanța existentă între noi și Isus istoric este umplută de Duhul Sfânt. Fără El, totul în Liturghie este doar memorie; cu El, totul este și prezență.”
O Liturghie însuflețită de Duhul Sfânt împlinește una dintre „îndatoririle sale primare, și anume sfințirea sufletelor”. „Duhul Sfânt nu autorizează inventarea unor noi și arbitrare forme liturgice sau modificarea din proprie inițiativă a celor existente (acesta fiind un aspect rezervat ierarhiei); Duhul Sfânt este însă unicul care reînnoiește și dă viață tuturor expresiilor liturgice. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt nu face lucruri noi, ci face noi lucrurile. Astfel, a continuat pr. Cantalamessa, „Duhul Sfânt însuflețește în mod deosebit rugăciunea de adorație ce reprezintă inima oricărei rugăciuni liturgice. Caracteristica sa derivă din faptul că este unicul sentiment pe care putem să-l nutrim exclusiv față de persoanele divine… Noi o venerăm pe Maica Domnului, nu o adorăm, contrar viziunii altor creștini care nu sunt catolici.”
Totodată, „Duhul Sfânt mijlocește pentru noi și ne învață să mijlocim, la rândul nostru, pentru alții”, a spus pr. Raniero Cantalamessa. Mijlocirea „este o componentă esențială a rugăciunii liturgice”, după cum demonstrează Biserica, „mijlocitoare în mod continuu, pentru ea însăși și pentru lume, pentru cei drepți și pentru cei păcătoși, pentru vii și pentru morți. Rugăciunea de mijlocire este primită de Dumnezeu pentru că este lipsită de egoism, reflectând mai îndeaproape gratuitatea divină și acordându-se cu voința lui Dumnezeu care dorește ca toți oamenii să se mântuiască. Dumnezeu este asemenea unui tată milostiv care are datoria de a pedepsi, însă încearcă să acorde toate circumstanțele atenuante posibile pentru a evita să o facă și este fericit în inima Sa când frații celui vinovat îl opresc de la a-i aplica pedeapsa.”
Imagini
