Cei care nu pot primi Împărtășania pot totuși să participe la viața Bisericii
04.03.2016, Roma (Catholica) - Concentrarea pe primirea Împărtășaniei de către divorțații recăsătoriți pierde din vedere scopul mai amplu al pastorației: participarea la întreaga viață a Bisericii, a declarat marți, 1 martie 2016, într-un interviu, Cardinalul Gerhard Müller. „Papa spune întotdeauna că nu este vorba doar despre Sfânta Împărtășanie, ci despre integrarea în viața Bisericii”, a precizat prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței, în interviul pentru cotidianul german Kölner Stadt-Anzeiger.
Pasul final, a spus el, poate fi primirea Împărtășaniei, „după un proces de convertire și pocăință, dacă sunt îndeplinite condițiile necesare, general valabile, pentru aceasta”. „O a doua căsătorie sau a avea un al doilea soț, atâta vreme cât soțul de drept trăiește încă, nu sunt posibile potrivit interpretării catolice a cuvintelor lui Isus. Papa și noi toți dorim însă să evităm cu grijă ca oamenii să se îndepărteze de Biserică”, a reflectat el. Există alte forme de participare la viața Bisericii care sunt „valoroase și legitime”, a arătat Cardinalul. „Comuniunea cu Dumnezeu și cu Biserica nu constă doar în primirea Împărtășaniei”.
Pe lângă pastorația divorțaților recăsătoriți, interviul a atins teme precum islamul; persecutarea creștinilor în Orientul Mijlociu; alegerile prezidențiale din Statele Unite; abuzurile sexuale clericale; relația Cardinalului cu Papa Francisc. Concluzionând cu o discuție despre divorțații recăsătoriți și primirea Împărtășaniei, Cardinalul Müller a recunoscut că poate fi un efort mare să se găsească cel mai bun mod de a trata o situație dificilă, „dar ceea ce cu siguranță nu este posibil este să se deschidă spre negocieri învățătura lui Isus Cristos”.
„Acea învățătură este: ‘Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă’. Nu poate exista compromis aici, prin care noi, oamenii, să transformăm cuvântul clar al lui Dumnezeu în ceva vag. O abordare pastorală sănătoasă este opusul relativizării cuvintelor lui Cristos”. Cardinalul a apărat rolul Episcopilor de a asigura o învățătură clară. El a comparat aceasta cu verificarea motoarelor pentru a asigura că mașinile pot circula pe drumurile publice, „pentru a evita accidentele cu consecințe grave”. „Dacă problema în discuție este mântuirea oamenilor și punerea în pericol a vieții veșnice, atunci Episcopii au o și mai mare responsabilitate. Și cuvântul lui Dumnezeu este de fapt foarte clar. Nu există decât o singură credință, chiar dacă există în mod legitim diferite școli de teologie”.
Cardinalul a fost întrebat dacă explicația dată de el pentru învățătura privind căsătoria și Împărtășania constituie un pas înapoi față de poziția Episcopilor germani de la Sinodul din 2015 pe tema Familiei, care considera că participarea la Împărtășanie este posibilă pentru divorțații recăsătoriți după o discuție cu un preot privind forul intern. El a arătat că acest lucru este posibil doar dacă divorțații recăsătoriți își iau angajamentul de a trăi în abstinență totală. Intervievatorul l-a citat pe Cardinalul Reinhard Marx de Munchen și Freising, care consideră nerealistă expectanța privind abstinența sexuală într-o uniune neregulară. Cardinalul Müller a comentat: „Așa au gândit și apostolii atunci când Isus le-a explicat indisolubilitatea căsătoriei. Dar ceea ce ne pare nouă, oamenilor, imposibil, este posibil cu harul lui Dumnezeu”.

