Patru misionare ale carității ucise, alături de alte persoane
04.03.2016, Aden (Catholica) - Patru surori din ordinul Maicii Tereza au fost ucise de persoane înarmate într-un atac asupra unui azil pentru bătrâni. Atacul a avut loc în această dimineață, în Aden, Yemen, în Orientul Mijlociu. Pe lângă surori, șoferul și cel puțin alte două persoane etiopiene care ajutat comunitatea au fost de asemenea ucise. Conform Associated Press, ar fi fost ucise 16 persoane, inclusiv gărzi yemenite.
Superioara mănăstirii Misionarelor Carității, precum și persoanele în vârstă, respectiv cu handicap, din respectiva comunitate, au scăpat nevătămate. Nu sunt însă vești despre preotul salezian indian Tom Uzhunnalil, care stătea în casa surorilor după ce biserica Sf. Familie din Aden a fost jefuită și incendiată de persoane neidentificate, în septembrie anul trecut. Două dintre surorile ucise erau din Rwanda, una din India iar a patra din Kenya. Superioara mănăstirii a colaborat cu poliția, care a preluat în custodie trupurile celor patru surori și ale celorlalte victime.
Până acum nimeni nu și-a asumat responsabilitatea pentru atacul terorist, dar se știe că în acest oraș-port din Yemen, recâștigat acum câteva luni de trupele fidele președintelui Abdel Rabbo Mansour Hadi, aflat în conflict cu rebelii Houthi, există bande aflate în legătură cu rețeaua al Qaida.
