Papa Francisc: Păcatul are același efect cu orbirea

05.03.2016, Vatican (Catholica) - Conducând serviciul penitențial anual din cadrul celor „24 de ore pentru Domnul”, în ziua de vineri, 4 martie 2016, Papa Francisc le-a spus participanților să stea drepți și să fie deschiși față de iertare, și să nu rămână sub povara grea a păcatului. „Să aruncăm ceea ce împiedică să fim sprinteni în drumul spre El, fără frica de a lăsa ceea ce dă siguranță și de care suntem alipiți; să nu rămânem așezați, să ne ridicăm în picioare, să regăsim statura noastră spirituală – în picioare -, demnitatea de fii iubiți care stau în fața Domnului pentru a fi priviți în ochi de El, iertați și re-creați”.

Pontiful a comentat pasajul evanghelic despre vindecarea orbului Bartimeu, în special cererea lui: „Să-mi recapăt vederea” (Marcu 10,51). „Acest text din Evanghelie are o mare valoare simbolică, pentru că fiecare dintre noi se află în situația lui Bartimeu. Orbirea sa l-a dus la sărăcie și la a trăi la marginile cetății, depinzând de ceilalți în toate. Și păcatul are acest efect: ne sărăcește și ne izolează. Este o orbire a spiritului, care împiedică vederea esențialului, îndreptarea privirii asupra iubirii care dă viață, și duce puțin câte puțin la ceea ce este superficial, ajungând să ne facă insensibili față de ceilalți și față de bine. Câte ispite au forța de a încețoșa vederea inimii și de a o face mioapă!”

„Privind numai la eu-l nostru, devenim orbi, stinși și concentrați asupra noastră înșine, lipsiți de bucurie și lipsiți de libertate. Este așa de urât!” Dar Isus se oprește lângă noi și prezența Lui „ne face să simțim că departe de El ne lipsește ceva important. Ne face să simțim că avem nevoie de mântuire și acesta este începutul vindecării inimii. Apoi, când dorința de a fi vindecați devine curajoasă, conduce la rugăciune, ca să strigăm cu putere și insistență ajutor, așa cum a făcut Bartimeu: ‘Fiul lui David, Isuse, ai milă de mine!’… Să recunoaștem că suntem cu toții cerșetori ai iubirii lui Dumnezeu și să nu lăsăm să ne scape Domnul care trece.”

„Acest Jubileu al Milostivirii este timp favorabil pentru a primi prezența lui Dumnezeu, pentru a experimenta iubirea Sa și a ne întoarce la El cu toată inima… Astăzi mai mult ca oricând, mai ales noi, păstorii, suntem chemați și să ascultăm strigătul, poate ascuns, al celor care doresc să îl întâlnească pe Domnul. Să revizuim acele comportamente care uneori nu îi ajută pe alții să se apropie de Isus; orarele și programele care nu întâlnesc nevoile reale ale celor care s-ar putea apropia de confesional; regulile umane, dacă valorează mai mult decât dorința de iertare; rigiditățile noastre care ar putea ține departe de duioșia lui Dumnezeu”, fără a diminua, desigur, „exigențele Evangheliei”.

„Suntem trimiși să insuflăm curaj, să susținem și să conducem la Isus. Slujirea noastră este slujirea însoțirii, pentru ca întâlnirea cu Domnul să fie personală, intimă, și inima să se poată deschide cu sinceritate și fără teamă Mântuitorului. Să nu uităm: numai Dumnezeu este cel care acționează în fiecare persoană. În Evanghelie, El este cel care se oprește și întreabă despre orb; El este cel care poruncește să îl aducă la El; El este cel care îl ascultă și îl vindecă. Noi am fost aleși – noi, păstorii – pentru a trezi dorința convertirii, pentru a fi instrumente care facilitează întâlnirea, pentru a întinde mâna și a dezlega, făcând vizibilă și operantă milostivirea Sa. Fie ca orice om care se apropie de confesional să găsească un tată; să găsească un tată care îl așteaptă; să îl găsească pe Tatăl care iartă.”

Imagini