Papa Francisc: Speranța învinge întunericul vieții
17.03.2016, Vatican (Catholica) - Speranța creștină este o virtute umilă dar puternică, ne sprijină și nu permite să ne înecăm în valurile nenumăratelor greutăți ale vieții, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată joi, 17 martie 2016, dimineață în capela Casei Santa Marta din Vatican. Pontiful a subliniat că speranța în Domnul nu dezamăgește niciodată, este izvor de bucurie și aduce pace în inima celor care cred, citim pe situl Radio Vatican. Pornind de la lecturile biblice ale Sfintei Liturghii, Papa Francisc a scos în evidență la predică momentul în care Isus vorbește cu învățătorii legii și afirmă că patriarhul Abraham „a tresăltat de bucurie în speranța” de a vedea ziua sa.
Speranța, a spus Pontiful, este de importanță fundamentală în viața creștinului. Chiar și Abraham a avut ispite pe drumul speranței, dar a crezut și a ascultat de Domnul și în acest fel a pornit la drum spre țara făgăduită. S-ar putea spune, de aceea, că există un „fir al speranței” care unifică „întreaga istorie a mântuirii” și reprezintă pentru creștinii din toate timpurile un adevărat „izvor de bucurie”. „Biserica ne vorbește astăzi de bucuria speranței. La prima rugăciune a Sfintei Liturghii am cerut de la Dumnezeu harul de a păstra speranța Bisericii ca ea să nu dea greș. Iar Paul, vorbind de părintele nostru Abraham, ne spune că ‘a crezut împotriva oricărei speranțe'”.
„Când nu există speranță umană, există acea virtute care ne împinge înainte, o virtute umilă, simplă, dar care îți dă bucurie, uneori o mare bucurie, alteori numai liniștea și pacea interioară, dar întotdeauna siguranța că speranța aceea nu dezamăgește. Speranța nu dezamăgește”. „Bucuria lui Abraham” și speranța cresc în istorie. Uneori, a remarcat Pontiful, speranța „se ascunde, nu se vede; alteori, se arată pe față”. Papa a făcut trimitere la exemplul Elisabetei care, fiind însărcinată, a tresăltat de bucurie când a primit vizita rudei sale, Maria. Este „bucuria prezenței lui Dumnezeu care merge alături de poporul Său. Și când există bucurie, există pace. Aceasta este virtutea speranței: de la bucurie la pace”.
Speranța nu dezamăgește niciodată, nici chiar în momentele de sclavie, când poporul lui Dumnezeu era în țară străină. Firul speranței începe cu Abraham, sau mai bine zis cu Dumnezeu care vorbește cu Abraham, și ajunge la Isus. Pe de altă parte, a recunoscut Pontiful, dacă este mai ușor să spui că ai credință și iubire, este mai greu să răspunzi la fel de repede în privința speranței: „De câte ori putem răspunde ușor când se pune întrebarea: ‘Tu ai speranță, ai bucuria speranței?’ ‘Părinte – ți se răspunde – nu înțeleg, despre ce e vorba?’ Speranța este acea virtute umilă, acea virtute care curge sub apele vieții, dar care ne sprijină pentru a nu ne îneca în atâtea greutăți, pentru a nu pierde acea dorință de a-l găsi pe Dumnezeu, de a găsi acel chip minunat pe care toți îl vom vedea într-o zi: speranța!”
În această zi, a încheiat Papa Francisc, să ne gândim la acest fapt: Dumnezeu însuși, care l-a chemat pe Abraham și l-a făcut să iasă din țara sa fără să știe încotro avea să meargă, este același Dumnezeu care merge pe cruce, ca să împlinească promisiunea făcută: „Este același Dumnezeu care la împlinirea timpului face în așa fel încât acea făgăduință să devină realitate pentru noi toți. Iar ceea ce unește acel prim moment cu acesta din urmă este firul speranței. Ceea ce unește viața mea creștină cu viața noastră creștină, de la un moment la altul, pentru a merge înainte – păcătoși, dar înainte – este speranța. Ceea ce ne aduce pace în momentele neplăcute, în momentele întunecoase ale vieții, este speranța. Speranța nu dezamăgește, este întotdeauna acolo: tăcută, umilă, dar puternică.”
Imagini
