Întâlnirea orădenilor cu academicianul Ovidiu Bojor
23.04.2016, Oradea (Catholica) - Sala „Traian Moșoiu” a Primăriei din Oradea a fost neîncăpătoare, joi seara, la întâlnirea avută de domnul academician Ovidiu Bojor cu orădenii. Conferința a avut ca titlul: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Stil de viață sănătos”. Moderatoarea întâlnirii a fost Cristina Pușcaș, vicepreședinte al Asociației „Cei 40 de mucenici”, care a prezentat o scurtă biografie a invitatului, ce și-a dedicat toată viața studierii plantelor, în România și peste hotare, autorul a zeci de cărți, sute de articole și tratate de fitoterapie, având 40 de brevete farmaceutice, insulina vegetală fiind cel mai important brevet medaliat cu aur la Geneva.
Preasfinția Sa Virgil Bercea a mulțumit academicianului Bojor, pentru prezența sa în orașul Oradea, „fiind o binecuvântare să îl avem printre noi”. Domnul Ovidiu Bojor a făcut o prezentare a unui stil de viață sănătos, amintind și faptul că: „deviza mea, când am realizat că trebuie să fac ceva în viață, a fost să pun pe primul plan iubirea! De la Creator până la furnică și homo sapiens (…) iubirea a călăuzit tot timpul toată activitatea mea. (…) La 88 de ani am pus pe orizontală acest număr și am înțeles că venim de la minus infinit și ne îndreptăm spre plus infinit”. Este adept al împărțirii zilei în trei cicluri a câte opt ore, opt ore de muncă, opt ore de odihnă activă, respectiv opt ore de somn.
Asociația Pro România Europeană a dăruit academicianului o diplomă de excelență prin prof. univ. Ioan Zainea. (Biroul de presă al Episcopiei de Oradea)



