Papa Francisc: Nimeni nu este singur în suferința sa

06.05.2016, Vatican (Catholica) - În timpul veghii de rugăciune de joi, pentru toți cei ce au nevoie de consolare, Papa Francisc a subliniat că deși plângem în momente de dificultate, nu suntem niciodată singuri. Cuvintele sale de asigurare au venit după ascultarea mai multor mărturii privind suferința, la veghea încadrată în programul Jubileului Milostivirii. „Câte lacrimi sunt vărsate în fiecare secundă în lumea noastră; fiecare este diferită, dar împreună formează un ocean de dezolare care strigă după milostivire, compasiune și consolare”, a afirmat Pontiful.

Lacrimile cele mai amare sunt „cele provocate de răul uman: lacrimile celor care i-au văzut pe cei dragi smulși cu violență dintre ei; lacrimile bunicilor, mamelor și taților, copiilor; ochii care privesc fix apusul și le este greu să vadă răsăritul unei noi zile”. Dar, a subliniat Sfântul Părinte, „în durerea noastră, nu suntem singuri”, subliniind că „Isus de asemenea știe ce înseamnă să plângi la pierderea cuiva drag”. Referindu-se la pasajul din Evanghelia lui Ioan, când Cristos plânge la moartea prietenului Său, Lazăr, Papa a remarcat faptul că Cristos o vede Maria din Betania plângând și „nici El nu își poate reține lacrimile. A fost profund mișcat și a început să plângă.” Aceste lacrimi ale lui Isus „au tulburat mulți teologi de-a lungul secolelor”, a spus Pontiful, dar, mai mult, „au scăldat atât de multe suflete și au fost un balsam pentru atâtea suferințe”.

Papa Francisc s-a adresat miilor de pelerini care s-au adunat în Bazilica San Pietro pentru seara „Ștergerii lacrimilor”, veghe de rugăciune pentru toți care au nevoie de consolare. Veghea, marcând Înălțarea Domnului, a început cu trei mărturii alternate cu lecturi biblice, în care familiile care au vorbit au relatat istorii tragice de suferință, singurătate, sinucidere și persecuție religioasă. După fiecare mărturie, a fost aprinsă câte o lumânare în fața relicvariului Fecioarei lacrimilor din Siracuza, adus la Roma pentru veghea jubiliară de rugăciune.

În discursul său, Papa a remarcat că în momentele de tristețe, suferință și boală, toată lumea caută „un cuvânt de consolare”, în mijlocul angoasei persecuției și durerii. „Simțim o nevoie puternică pentru cineva care să fie aproape și să se simtă compasiune pentru noi. Experimentăm ce înseamnă a fi dezorientat, confuz, mai deznădăjduiți decât ne-am gândit vreodată că este posibil. Ne uităm în jurul nostru cu incertitudine, încercând să vedem dacă putem găsi cineva care înțelege cu adevărat durerea noastră”, a spus el. Întrebările despre suferință umplu mintea, dar adesea fără răspuns, a spus el, explicând că doar rațiunea nu este suficientă pentru a da sens durerii profunde a celor care suferă, nici nu poate oferi răspunsuri. În momente ca acestea, „mai mult ca oricând avem nevoie de inimă, singura care ne poate ajuta să înțelegem misterul ce îmbrățișează singurătatea noastră”, a observat Pontiful.

Pe lângă faptul că știe ce înseamnă a plânge în momente de durere, Cristos a experimentat personal nu doar frica de suferință și de moarte, ci și „dezamăgirea și descurajarea la trădarea lui Iuda și a lui Petru”. „Dacă Dumnezeu a putut să plângă, atunci și eu pot plânge, știind că El mă înțelege”, a spus Papa Francisc, explicând că lacrimile lui Cristos „servesc ca antidot pentru indiferența mea în fața suferinței fraților și surorilor mele.” „Lacrimile Lui mă învață să îmi asum durerea altora, să iau parte la descurajarea și suferințele celor care se confruntă cu situații dureroase”, a spus Pontiful, adăugând că lacrimile lui Cristos „nu pot merge fără un răspuns din partea celor care cred în El. Așa după cum El consolează, așa și noi suntem chemați să consolăm.”

Și-a încheiat meditația indicând un pasaj din Scrisoarea către Romani, în care Sf. Paul spune că „nimic nu ne poate despărți de iubirea lui Dumnezeu”. Puterea iubirii, a spus el, „transformă suferința în certitudinea victoriei lui Cristos, și a noastră în unire cu El, și în speranța că într-o zi vom fi încă o dată împreună și vom contempla pentru totdeauna fața Preasfintei Treimi, izvorul etern al vieții și al iubirii”. După terminarea discursului, privegherea a continuat cu strângerea de intenții de rugăciune de la cei prezenți, precum și cu rugăciunea universală pentru toate situațiile de suferință fizică și spirituală. Papa Francisc a încheiat veghea dând binecuvântarea și oferind unor persoane o imagine cu Mielul Pascal, ca expresie a milei Tatălui față de toți credincioșii care trăiesc în situații de suferință profundă.