Părintele Luis, citat de Papa ca exemplu de milostivire
10.05.2016, Buenos Aires (Catholica) - Prima dată a vorbit despre acest preot la 6 martie 2014, întâlnindu-i pe parohii din Roma. A repetat exemplul după câteva luni, la 11 mai 2014, în predica de la liturghia pentru hirotonirile sacerdotale. L-a citat din nou în cartea-interviu „Numele lui Dumnezeu este milostivire”, apoi l-a propus din nou în februarie 2016 în timpul predicii de la Liturghia din Bazilica San Pietro, cu frații capucini, și iarăși în întâlnirea recentă cu preoții din Roma din Bazilica San Giovanni in Laterano și cu duhovnicii Jubileului. Când vorbește despre spovadă și despre primirea penitenților la confesional, gândul Papei Bergoglio se îndreaptă spre el.
„Îmi amintesc de un mare duhovnic, un părinte capucin, care exercita slujirea sa la Buenos Aires. O dată a venit să mă întâlnească, voia să vorbească. Mi-a spus: «Îți cer ajutor, am mereu atâția oameni în fața confesionalului, oameni de toate tipurile, umili și mai puțin umili, dar și atâția preoți… Eu iert mult și uneori îmi vine un scrupul, scrupulul că am iertat prea mult». Am vorbit despre milostivire și l-am întrebat ce făcea atunci când simțea acel scrupul. Mi-a răspuns astfel: «Merg în capeluța noastră, în fața tabernacolului și îi spun lui Isus: Doamne, iartă-mă pentru că am iertat prea mult. Dar tu ești cel care mi-ai dat exemplul rău!». Acest lucru nu îl voi uita niciodată. Când un preot trăiește astfel milostivirea asupra sa, poate să o dăruiască celorlalți.”
Acest frate capucin acum are un nume și un chip. Se numește părintele Luis Dli, are 89 de ani, și își petrece zilele spovedind într-un sanctuar dintr-un cartier popular din Buenos Aires, unde Andrea Tornielli, de la Vatican Insider, l-a întâlnit și l-a intervievat. Interviul a apărut tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro.
– Părinte Luis, Papa a vorbit de mai multe ori despre dumneavoastră. Ne puteți povesti ce s-a întâmplat și pentru ce v-ați exprimat astfel cu pe atunci cardinalul Bergoglio?
– Eu, până la urmă, sunt, nu spun scrupulos, dar să spunem un pic preocupat la spovezi. Când el era Cardinal aici la Buenos Aires, avem multă încredere în el, mergeam să vorbesc cu el și odată i-am destăinuit toate acestea. Îmi spunea: «Iartă, iartă, trebuie iertat». Și eu: da, iert, dar apoi îmi rămâne o anumită neliniște și pentru aceasta merg după aceea la Isus și îi spun că El e cel care m-a învățat, că exemplul rău mi l-a dat El, pentru că El a iertat totul, nu a refuzat niciodată pe nimeni. Se vede că aceste cuvinte l-au marcat pe Bergoglio, i-au rămas imprimate. El știe că eu spovedesc mult, multe ore, dimineața și seara. Și de mai multe ori a sfătuit unii preoți, pentru vreo problemă, să vină ca să vorbească cu mine, eu i-am ascultat și acum suntem mari prieteni, cu unii dintre ei care vin adesea, vorbim și se simt foarte bine spiritual, pastoral. Eu trebuie să îi mulțumesc mult Papei pentru această încredere a sa pe care o are în mine, pentru că nu merit asta. Eu nu sunt o persoană, un preot, un frate care a făcut studii, n-am niciun doctorat, n-am nimic. Însă viața m-a învățat multe, viața m-a însemnat și, pentru că m-am născut foarte sărac, mi se pare că trebuie să am mereu un cuvânt de milostivire, de ajutor, de apropiere pentru oricine vine aici. Nimeni nu trebuie să plece crezând că nu a fost înțeles sau disprețuit sau refuzat.
– Petreceți mult timp spovedind aici, în acest sanctuar?
– În mod normal, dimineața de la 9 la 12. Am liturghia la 8, în mod normal, și, cu câteva excepții, eu primesc de la 9 la 12 și de 15 la 19. În toate zilele. Și duminica, de la 7.30 la 12.30, și duminicile după-amiază sunt mereu aici de la 15, celebrez Liturghia, și apoi continui până când se termină lumânările.
– Aveți 89 de ani și ați petrecut o viață în confesional. Ce sfat ați putea să dați confraților Dvs preoți cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă?
– Ceea ce spune Papa. Eu nu pot spune altceva, pentru că simt aceasta, pentru că trăiesc aceasta. Milostivire, înțelegere, a pune toată viața în ascultare, pentru a înțelege, pentru a reuși să te pui în pielea celuilalt, pentru a înțelege ce se întâmplă. Nu trebuie să fim, începând de la mine însumi, niște funcționari care îndeplinesc ceva și gata: «Da, i-am dat dezlegarea». «Da, nu, și se termină aici». Complet contrariul. Eu cred că trebuie să avem o anumită apropiere, o amabilitate specială, pentru că uneori există oameni care nu știu foarte bine ce este spovada. «Nu te înspăimânta, nu te preocupa». Spovada… singurul lucru de care avem nevoie este dorința de a fi mai bun, nimic altceva. Nu trebuie să te gândește cu cine, nici de câte ori, nici aia nici ailaltă. Toate aceste lucruri nu folosesc. Mi se pare că îndepărtează persoana. Și eu trebuie să fac în așa fel încât persoanele să se apropie de Dumnezeu, de Isus.
– Și ce sfat ați da pentru cel care vine să se spovedească?
– Să nu îi fie frică. Eu arăt mereu această imagine, acest tablou care reprezintă îmbrățișarea tatălui dată fiului risipitor. Pentru că mă întreabă: «Dar Dumnezeu mă va ierta?» Dar Dumnezeu te îmbrățișează, Dumnezeu îți vrea binele, Dumnezeu te iubește, Dumnezeu merge cu tine, Dumnezeu a venit ca să ierte, nu ca să pedepsească, a venit pentru a fi cu noi, a lăsat cerul pentru a fi cu noi. Așadar, cum poate să ne fie frică! Mi se pare aproape o absurditate, o necunoaștere, o idee greșit despre Dumnezeu Tatăl nostru.
– Când l-am auzit pe Papa vorbind despre povestirea pe care i-ați spus-o, m-am gândit la sfântul Leopold Mandic, care avea aceeași atitudine față de oameni în confesional.
– Da, da, îl cunosc mult; am citit viața sa și am învățat multe de la el. Am învățat și de la Padre Pio: am fost cu el în 1960. Și toate acestea m-au învățat multe. Am fost cu Padre Pio, m-am spovedit la el, am fost în același convent în 1960. Sfântul Leopold și Sfântul Pius m-au învățat multe, atâtea lucruri frumoase despre milostivire, despre iubire, despre pace, despre liniște, despre apropiere. Deși Padre Pio era așa de puternic, așa de energic, când trebuia să asculte și să ierte, era Isus.
Imagini
